.
Se afișează postările cu eticheta Personale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Personale. Afișați toate postările
  • Super PSP Pack la doar 749 Ron! Primul venit, primul servit!


    Produs:     Super PSP Pack
    Stare: impecabila, arata si functioneaza ireprosabil, urme de uzura normala
    Pachet: PSP model 2004 slim, versiune CFW 6.60 ME-1.6 modat permanent, Receptor GPS original pentru PSP cu carcasa de protectie din plastic, camera foto/video originala (PSP-300) cu carcasa de protectie din plastic, cablu original de alimentare la retea, cablu component Audio/Video (TV Out), baterie externa Trust cu cablu de alimentare.
    Pret: 749 Ron, negociabil
    Alte detalii: Predare personala in Focsani, fara garantie



    Cei interesati pot posta comentarii in acest sens sau ma pot contacta pe Yahoo Messenger, ID: danyrolux. Mai multe detalii gasiti pe http://vanddincasa.blogspot.com.


    joi, 9 februarie 2012, 15:21

    more

  • Dragilor prieteni.... Dragi prieteni, va rog sa cititi si sa luati aminte.
    Pentru marirea imaginii va rog sa dati click pe ea...



    P.S.: daca aveti nevoie de adresa mea, sa-mi spuneti... :))


    marti, 20 decembrie 2011, 11:37

    more

  • Recunoasteti personajele?



    Fosti colegi din caminul C17/Gaudeamus, Copou-Iasi.


    duminica, 1 mai 2011, 11:06

    more

  • Melancolie de toamna
    Am gasit in aceasta dimineata pe un blog poza de mai sus, cu Liceul Militar 'Dimitrie Cantemir' din Breaza, si imediat m-au napadit o sumedenie de amintiri frumoase din cei 4 ani din viata petrecuti in aceasta institutie de prestigiu. Iata platoul central unde ne adunam in fiecare dimineata pentru inspectie si revista de front, la pranz pentru raportul companiei, dupa-amiaza pentru intrarea la studiu si mai tarziu pentru apelul de seara. Iata 'Invatamantul', cladirea care inchide latura din fund a careului format impreuna cu cele 4 pavilioane laterale (2 pe o parte si 2 pe o parte). Cate amintiri, cate nazbatii, cate prietenii legate... Se vad clar Comandamentul, Corpul de Garda, Biblioteca, Popota ofiterilor, cele 2 sali de sport unde 'Mamutu'' ne storcea si de ultima picatura de vlaga, baza sportiva unde jucam fotbal necontenit in fiece weekend, terenul de fotbal cu faimoasa pista de zgura pe care o munceam atata.... Se vede clar poligonul de tir, acolo unde am tras prima data cu o arma de foc: pusca Geko cu calibru redus de 5,6 mm. Iata si gospodaria agro-zootehnica (GAZ), helesteul din spate, livezile de meri si nuci.... Sunt insa atatea lucruri nevazute in aceasta imagine incat as umple cu siguranta o carte daca le-as povesti... 22 de hectare si 4 ani din viata indesati intr-o imagine... Cata melancolie si nostalgie deodata...
    Poza de pe diploma de bacalaureat
    Razvan Munteanu, Costinel Pana, Daniel Draghia, Dan Stefan si Alin Livezeanu - in tinuta de oras de vara
    Dumitru Stanciu, Dragos Malihin, Dan Stefan, Victor Mitran, Alin Visan si Viorel Adetu - in tinuta de instructie, in invatamant
    Dan Stefan, Doru Emanuel Sternat & Gabriel Sfetcu, la ora de Pregatire Militara (PM)
    In anul IV, elev sergent, in fata Comandamentului Liceului
    La studiul obligatoriu de dupa-amiaza, cu colegul meu Nicolae Dragan
    Apropo, citeste si Madelon - Imnul Liceului Militar 'Dimitrie Cantemir' Breaza. marti, 14 septembrie 2010, 09:37

    more

  • Cronica regretelor


    Acum am rămas singur în salon şi nu cred că voi mai avea timp să-mi termin de scris memoriile, postumul meu mesaj adresat ei.     De mic copil avusesem început de meningită, mai apoi sinuzită cu serioase complicaţii, pentru ca în final să mi se depisteze o tumoare malignă neoperabilă, la nivelul creierului.

    Cu o lună de zile în urmă am fost la un chef. La fel ca de fiecare dată în ultimii ani, m-am hotărât să mă îmbăt pentru a mă face de râs – fapt ce cred că mi-a reuşit destul de bine. A doua zi mi s-a făcut nespus de rău; am crezut că este durerea de cap care urmează după fiecare beţie. Starea aceea a persistat mult timp, aşa că a trebuit să mă prezint la un medic să mă consulte. Au urmat nişte controale care mai de care mai sofisticate, iar rezultatul analizelor a fost devastator.
    De ce ţi-e frică nu scapi niciodată; nu mi-e frică de moarte, mă gândesc de mult timp la ea – de fapt, de mic copil. Preferam însă o moarte fulgerătoare. Pe de altă parte, nu vreau nici să mă sinucid; nu pot accepta să-mi aleg singur felul în care să mor. Oricum, nici acum poate că nu e târziu – sunt la etajul V al spitalului, acelaşi la care am stat şi când am fost operat de apendicită.
    Şi de ce mă rog m-ar speria moartea? Oamenii sunt inconştienţi – de aceea se tem ei de moarte. De ce nu ne temem însă de faptul că ne-am născut? Căci acum aşa văd eu lucrurile: când ne naştem sufletele noastre vin din neant, din haos, din repaos, de nicăieri. Iar când murim ele nu fac nimic altceva decât să se întoarcă de unde au venit. Deci, altfel spus, ar trebui să ne temem mai întâi de faptul că ne-am născut, şi abia apoi şi de moarte.
    “Nu există pentru om decât trei evenimente: naşterea, viaţa şi moartea; nu simte când se naşte, suferă pentru că trebuie să moară şi uită să trăiască.” – a spus cândva cineva, iar eu l-am nesocotit la acel timp.



    Bănuiesc că de acum trebuie să vină şi ea pe aici, să mă viziteze – cred că a auzit de la ceilalţi despre mine. Au trecut doi ani şi mai bine de când a plecat în Italia, de când m-a părăsit pentru celălat. Doi ani şi ceva de când am încetat să mai exist. S-au scos însă vizele cerute României pentru ca cetăţenii acesteia să poată circula liber în Europa. Cu acest prilej a venit şi ea ACASĂ într-o mică vacanţă. Stai liniştită, te vei întoarce repede la el, te asigur! Regret însă că odată cu mine va muri şi pseudoiubirea noastră şi nimeni nu va şti vreodată sublimul şi candoarea împrăştiate de noi în tot acel timp.
    Metastază a avut şi cel de lângă mine; azi dimineaţă i-au dat drumul acasă, cu clepsidra în buzunar – medicii nu mai aveau ce să-i facă. “Poate vreo minune, un miracol... Au mai fost cazuri... Dumnezeu e mare!”, îi tot spuneau ei nefericitului. Acelaşi lucru e valabil însă şi pentru mine.
    Mâine vor veni şi ai mei să mă scoată de aici; verdictul este dat, m-am prins, iar scadenţa o voi afla doar eu, la vremea mea. Oricum, mă simt uşurat şi împăcat cu mine însumi; nu vreau să se afle nimic despre marea mea trecere.

    Cioran era expert la 21 de ani în problema morţii. Fals! Aşa credea el, dar lucrurile nu au stat deloc aşa. A murit destul de târziu, în Franţa, Doamna cu coasa râzbunându-se cu vârf şi îndesat pentru sfidarea lui. A murit de Alzheimer, debil, uitând cu desăvârşire limba poporului care l-a zămislit, implorând numai în limba lui Camus. Păi da!, el era expert, dar nu a murit la 21 de ani, ca mine!

    Blaga, poetul luminii, a înţeles mai bine esenţa vieţii şi a cunoscut, graţie trilogiei lui, cum să ajungem împăcaţi la El, la Marele Anonim. “Ştiu că acolo unde nu este moarte, nu e nici iubire, şi totuşi, opreşte Doamne ceasornicul cu care ne măsori destrămarea...” /??
    Ciudat lucru – de ceva timp am tot felul de halucinaţii şi am impresia că delirez în neştire. Frânturi de amintiri, crâmpeie din alte vieţi, regretul de a nu mai avea regrete... Doctorul a prezis astfel de simptome – tumoarea îşi măreşte în timp volumul, şi apasă din ce în ce mai mult pe un vas de sânge, împiedicând alimentarea cu oxigen a creierului. O moarte lentă, o scurgere a vieţii înapoi spre repaos.
    Într-o seară, cuprins de jocul hazardului, i-am spus că nu mi-a mai rămas timp, nu atât pentru ea, cât şi pentru mine. Atunci niciunul dintre noi nu a bănuit gravitatea providenţială a spuselor mele.

    E primăvară – afară pulsează viaţa: pomii au înflorit, roiesc peste tot insecte, se aud triluri de păsărele...Afară-i histeria, iar eu sunt aici, înăuntrul meu, numărându-mi firicelele de nisip. Îmi va fi dor cu siguranţă de tot ceea ce mă leagă pe mine de acest pământ, de această viaţă; am crezut cu toată fiinţa în mitul fericirii prin iubire, numărâdu-mă şi eu la rândul meu printre cei mai iubiţi dintre pământeni. Acum, stând în acest salon monstruos, simt că aş vrea să trăiesc mai mult ca niciodată.


    Ce zi o fi astăzi? Oare cât o fi trecut de atunci? M-am externat de o săptămână şi mai bine, şi EA tot nu a venit să mă vadă.
    Astăzi l-am văzut pe tata plângând pentru prima oară în viaţa mea. În casă deja s-a aşternut o atmosferă de doliu – am în nas permanent o senzaţie puternică de miros de tămâie.
    Fratele meu stă de azi dimineaţă la căpătâiul meu şi veghează – a venit acum rândul lui. Nu am mai mâncat nimic de câteva zile. Îi cer să-mi încarce stiloul ţi apoi, la rugămintea mea expresă, îmi aduce o oglindă. Sunt de nerecunoscut: ochii, cândva plini de viaţă şi de lumină, sunt acum atât de inexpresivi; trăsăturile feţei sunt supte, părul ud de-o transpiraţie rece. Mi-e milă de toţi ceilalţi care mă privesc.
    De vreo două zile se perindă prin casă tot felul de rude, amici, foşti colegi, etc. Vor probabil să fie siguri de ceea ce au auzit; oricum nu mă catadicsesc de prezenţa lor. Acum este timpul marii mele aşteptări: oare care dintre ele va veni prima?
    Tata boleşte şi el; e din ce în ce mai slăbit – regret să-l văd astfel. Mă întrebă dacă vreau totuşi ceva(un fel de ultimă dorinţă) şi nu ştiu ce să-i spun. Nu mă pot abţine şi încep să plâng. Da – ăsta era singurul lucru pe care mi-l doream: să plâng. Renunţ astfel şi la ultimul dram de demnitate. “Mi se prăpădeşte băiatul, mi se prăpădeşte băieţelul”, repetă mecanic mama, aiurind. Aprinde tremurând o lumânare şi o rezeamă de degetele mele inerte, pe care eu deja mi le simt reci; îmi cerşeşte din ochi s-o iert.

    Sună cineva la uşă – inima-mi tresare – EA trebuie să fie, mi-e dor de EA, şi simt organic scurgerea ultimilor mele firişoare de nisip. O forfotă nebună, iar ceilalţi îi fac loc să treacă. Ceara se scurge pe mâini, încălzindu-mi totodată şi trupul. EA este! Apuc însă să-i mai admir încă o dată ochii, de-o frumuseţe răvăşită. Încearcă sî-mi vorbească...Da, îmi vorbeşte! Lacrimile i se înnoadă în bărbie şi am vaga impresie că repetă mereu acelaşi lucru: “Te-am iubit, dar te-am ucis...Te-am iubit dar te-am ucis...Te iubesc!”. Se apleacă deasupră-mi şi-mi sărută ochii; mai văd însă, pentru o secundă, chipurile îndurerate ale celorlaţi, ale străinilor de mine. Sărutul îmi pecetluieşte definitiv ochii – ultim sărut, zeiţă scoborâtă printre muritori, şi-o ultimă suflare.

    Mă înconjoară o beznă lăptoasă, şi simt o nesperată uşurare. Şi apoi NIMICUL...



    scris in urma cu multi ani...

    duminica, 20 iunie 2010, 11:40

    more

  • Niciunde


    Nu ştiu şi nu pot să-mi explic de unde am teama asta cumplită de singurătate, când de fapt şi de drept doar când sunt singur sunt eu însumi. Mereu am avut impresia că toţi ceilalţi sunt parte din decor, ei existând doar ca persoana mea să poată lua fiinţă. Exact aceeaşi senzaţie din copilărie când obişnuiam să mă rotesc teribil, eu fiind centrul întregului univers, ceilalţi-simpli sateliţi pe care eu îi vedeam atunci gravitând în jurul meu.


    Şi în viaţă suntem mereu singuri în tot ceea ce facem: ne naştem singuri, murim singuri, iar parcursul este atât de amăgitor, încât doar prezenţa iminentă a Doamnei cu coasa ne luminează cu crudul adevăr. Nu moartea e grea, ci gândul că vom pierde tot ceea ce ne este nouă drag, tot ceea ce ne-am obişnuit să ne aparţină şi să fie mereu al nostru. Acolo, în pragul Marii Treceri, vedem într-adevăr zădărnicia şi nimicnicia noastră în dorinţa de a transmite celorlalţi o parte din noi. Din inefabilul din noi! Am vrea ca toată lumea să-şi amintească mereu de noi, de micile prostii făcute împreună, de amorurile noastre, de bucuriile şi durerile trecute la comun, de felul cum arătam, cum eram şi cum ne mişcam într-o lume haotică creată de noi. De parcă asta ne-ar ajuta DINCOLO cu ceva! Devenim treptat o amintire vagă şi cădem mai apoi în anonimatul puzderiei de figuranţi care au tocit scena acestui grandios teatru căruia noi îi spunem viaţă.

    Mi se întâmplă adesea să mă comport exagerat de frumos cu multe persoane, numai ca, în eventualitatea morţii mele, să-şi aducă mereu aminte de mine numai de bine. De parcă ţărna de pe mine ar fi atunci mai uşoară! Este aici o formă exagerată de egoism- eu le fac lor bine, dar în binele meu(zică-se!). Mi-e groază când stau şi mă gândesc cât de mult mai am de trăit din viaţă!
    Moartea este de fapt o pierdere totală la persoana I. Din alt punct de vedere eu îl văd mai senin în faţa morţii pe Robinson Crusoe, care trebuia să renunţe la un moment dat doar la Vineri, decât oricare alta din persoanele pe care le cunosc, inclusiv eu. Privită din prisma morţii, singurătatea, aceea adevărată, a naufragiatului, este o binecuvântare.

    Moartea e tocmai raţiunea de a fi! Şi fiecare om moare în felul lui, în sinea şi în singurătatea sa. Cândva am văzut în târg un sicriu şi am avut ferma convingere că eu trăiesc. Deşi pare stupid, aşa este. Participăm la înmormântările celorlalţi tocmai pentru a ne aminti de fiecare dată că noi suntem vii şi trebuie să mergem mai departe.

    Uităm treptat de moartea celorlalţi dar ne amintim adesea că noi încă suntem în viaţă.

    Candva fi-vom şi noi scoşi din casă cu picioarele înainte, şi vorba lui Sadoveanu, în timp, fi-vom făcuţi ulcele.


    scris in urma cu multi ani...

    duminica, 20 iunie 2010, 11:31

    more

  • CV multimedia. Ce spuneti?




    Si iata ca mi-am gasit timp in aceasta dimineata pentru un proiect mai vechi: am reusit sa-mi creez propriul CV multimedia, o idee destul de interesanta si originala cred eu... Rafinat, pus pe CD cu autorun si trimis marilor companii multinationale, ar da fain, nu? :))


    Cei care vor sa studieze creatia mea sau au in plan o eventuala angajare (doar companii multinationale accept!) pot descarca fisierul de aici.
    Eventual plec in Anglia cu Dan Brasov.... :))
    Daca gasiti scapari sau bug-uri va rog sa ma anuntati sa fac corectarile necesare. Mersi in avans.


    Apropo, nu vrei sa-ti fac si tie un CV multimedia? Primul client beneficiaza de gratuitate... :))




    duminica, 13 iunie 2010, 14:57

    more

  • Totul despre Judo



    Ii datorez acestui sport foarte mult, avand in vedere ca l-am practicat mai bine de 8 ani; m-a format ca sportiv si ca om, mi-a animat imaginatia si mi-a adus multe satisfactii in copilarie.



    Judo este tradus sub numele de 'Calea supletii', sau cum obisnuia sa ne spuna antrenorul - sensei Silviu Rentea - 'Lupta celui mic impotriva celui mare'; radacinile sale gasindu-se intr-o arta martiala mai veche numita ju-jitsu, a carei origine este pierduta in anii de antrenament si practicare de catre majoritatea japonezilor. Cel care pune bazele judo-ului modern, prin munca si sudoare, este Jigoro Kano (1860-1938), acesta inlaturand toate elementele periculoase pe care le are insusite arta ju-jitsu.

    Judo-ul are o gama mare de procedee tehnice, unele pentru lupta din picioare NAGE-WAZA, altele pentru lupta la sol NE-WAZA, acestea conferindui dinamism si spectaculozitate stimuland totodata imaginatia combinativa si gandirea creatoare a sportivilor. Marea diversitate a tehnicii judo-ului se datoreaza pozitiilor multiple din care un judoka poate sa atace, sa se apere sau sa contraatace, precum si actiunile multiple permise in timpul unei angajari. Astfel se pot efectua diferite tipuri de aruncari, actiuni de imobilizare, strangulare sau luxare, toate acestea putandu-se executa cu diferite segmente ale corpului: brate, picioare, sold, abdomen, piept, etc.


    PRINCIPIILE LUPTĂTORULUI DE JUDO


    1. Voi fi mereu stăpânul gândurilor mele şi voi cultiva numai gânduri bune. În sala de judo îmi voi stăpâni stările sufleteşti pentru a nu îngreuna munca colegilor mei şi a mea.

    2. Întotdeauna îmi voi păzi limba pentru a nu rosti cuvinte dispreţuitoare sau supărătoare. Întotdeauna voi spune numai adevărul. Vreau s-ascult de două ori, să judec şi apoi să vorbesc. Pentru aceasta am două urechi şi o singură gură.

    3. Vreau să-mi supraveghez faptele. Voi lupta numai pentru adevăr, frumos şi pentru bine. Niciodată n-am să păgubesc pe cineva prin faptele mele.

    4. Voi glumi şi voi râde cu colegii mei, dar niciodată n-am să iau ceva în derâdere, n-am să stric momente solemne. Vreau să mă bucur de tot ceea ce este frumos.

    5. Voi asculta sfaturile antrenorilor şi ale judoka mai bine pregătiţi şi voi încerca să le aplic. În situaţii serioase voi rămâne serios. Dacă am alte păreri personale, le voi arăta pe faţă.

    6. La orele de antrenament nu voi practica altceva decât sportul nostru: JUDO. Vreau să-mi concord toate gândurile numai asupra judo-ului. Voi progresa numai străduindu-mă neîncetat să dau maximum de randament. Vreau să ajut şi pe alţii să cunoască judo-ul în splendida sa frumuseţe.

    7. În timpul concursurilor voi lupta curajos şi cinstit. Îmi voi stima adversarul şi mă voi strădui mereu să obţin victorii pentru echipa şi ţara mea. Ca învingător nu mă voi înfumura, iar ca învins voi munci înzecit pentru a mă pregăti.

    8. La durere nu mă voi tângui, demonstrând stăpânire de sine. Nu-mi voi indispune colegii prin urlete şi jeluiri. Voi ierta pe cei ce, cu sau fără voia lor, mi-au pricinuit aceste dureri.

    9. Voi lupta cinstit şi corect, nu mă voi lăuda şi nu voi căuta să ies în evidenţă. Dacă voi fi silit să mă apăr, sau să apăr pe alţii în cazul unui pericol, nu voi porni ca un sălbatec, ci voi folosi forţa şi cunoştinţele mele numai pentru a înfăptui binele şi a apăra devărul.

    10. “Înţeleptul cedează”, spune un vechi proverb. Vreau ca atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la antrenamente, să cedez pentru a învinge. Niciodată n-am să fug din laşitate şi nu voi ocoli primejdia arătându-i spatele.


    DA, VREAU ACEASTA!
    JIGORO KANO



    ISTORIA JUDO-ULUI

    Artele Marţiale

    Se cunosc mai mult de 1000 de forme de arte marţiale răspândite prin toată lumea şi care datează de mai bine de 2000 de ani. Momentul şi locul de început al artelor marţiale este necunoscut. În cultura vestică putem data dezvoltarea artelor marţiale cum ar fi: tragerea cu arcul şi luptele încă din Grecia antică. Totuşi se pot găsi dovezi că artele marţiale erau practicate încă din vechiul Babilon.

    În Orientul depărtat dezvoltarea artelor marţiale este un pic mai obscură. Este acceptat faptul că artele marţiale îşi au rădăcinile în vechea Chină alături de călugării care foloseau tehnici de luptă fără arme pentru a se proteja. Nu sunt cunoscute primele tehnici de luptă fără arme. Combinaţiile între diferitele forme de luptă erau necunoscute. În ciuda dorinţei clasei conducătoare de a păstra tehnicile de luptă fără arme secrete, prin comerţ şi emigrare, artele marţiale s-au răspândit din China în tot Orientul. Cea mai veche cronică referitoare la artele marţiale este Nihon Shoki, care vorbeşte despre luptele japoneze şi datează din 720 e.n. De atunci artele marţiale s-au dezvoltat într-o mare varietate de sisteme care au fost predecesoarele artelor marţiale existente astăzi. În ciuda dezvoltării mai multor tipuri de arme, luptele corp la corp rămân un stil practicat în toată lumea.


    Istoria Judo-ului

    Originea artelor marţiale japoneze este foarte vagă şi lucrurile cunoscute astăzi sunt mai mult legendă decât adevăr. Totuşi, sistemul artelor marţiale takenouchi-ryu fondat în 1532 este considerat începutul formelor de jujutsu japonez. Fondatorul sistemului preda jujutsu într-o manieră bine structurată.

    În următorii câteva sute de ani, artele marţiale au fost perfecţionate de Samurai care studiau toată viaţa 20-30 de forme de arte marţiale. Dintre toate, numai una singură era bazată pe autoapărarea neînarmată-jujutsu. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, exista un număr de 700 de forme diferite de jujutsu. Cele mai populare erau : takenouchi-ryu, jikishin-ryu, kyushin-ryu, yoshin-ryu, mirua-ryu, sekiguchi-ryu, kito-ryu şi tenshin-shinyo-ryu, ultimele două contribuind la dezvoltarea judo-ului.

    În această perioadă politica japoneză a devenit un haos. Vizita lui Commodore Perry în Japonia în 1855 a schimbat de asemenea civilizaţia japoneză prin deschiderea unei noi lumi. În 1868 conducerea imperială a fost restaurată (Restaurarea Meiji) şi declinul clasei Samurailor a început alături de un declin rapid în toate artele marţiale. Cu toată că guvernul nu a interzis oficial artele marţiale, oamenii nu erau încurajaţi să înveţe sau să le practice deoarece statul era considerat mai important decât individul. Ceea ce era odată gloria samurailor acum nu era bine privit, iar multe şcoli bune de jujutsu au început să dispară.

    Pentru a supravieţui în timpul Restauraţiei Meiji, Budo s-a modificat, devenind o unealtă de a cultiva individul şi a îl face o persoană mai bună pentru binele tuturor. Ca rezultat, budo şi-a găsit loc în educaţia fizică şi sport.

    Sportul oferea lucrul în echipă care era benefic pentru toţi şi de asemenea dezvolta individul. Era o educaţie fizică completă şi nu doar un joc. Dr. Jigoro Kano este acreditat pentru supravieţuirea jujutsu în timpul Restauraţiei Meiji. El a preluat jujutsu şi l-a adaptat nevoilor vremii. Noua sa metodologie a fost numită judo.

    În 1882, Dr. Jigoro Kano (Părintele Judo-ului) a făcut un studiu referitor la aceste tehnici străvechi de autoapărare şi pe cele mai bune le-a înglobat într-un sport cunoscut sub numele de Kodokan Judo.




    Fondarea Judo-ului

    În satul pescăresc Mikage, lângă Kobe, în Japonia, s-a născut Jigoro Kano pe 28 octombrie 1860. În 1871, familia lui Kano s-a mutat în Tokyo.

    Copil fiind, Kano era firav, slab, mic de înălţime şi bolnăvicios. Împotriva sfatului doctorului, Kano a decis să facă ceva pentru a îşi îmbunătăţi sănătatea şi în acelaţi timp să înveţe să se apere. La vârsta de 18 ani s-a înscris în şcoala de jujutsu Tenjin Shinyo ryu. Sub tutela lui Fukuda Hachinosuke, Kano şi-a început călătoria spre bunăstarea fizică. Tenjin Shinyo ryu era o artă marţială blândă care aborda mai mult armonia decât lupta, cu toate că includea şi tehnici de lovitură şi de apucare.

    După ce a studiat la Tenjin Shinyo ryu, Kano s-a transferat la şcoala Kito ryu pentru a studia cu Tsunetoshi Iikubo. Această formă de jujutsu era mult mai blândă şi mai moderată.

    În acele vremuri Kano a început un studiu sistematic şi cuprinzător al celorlalte forme de jujutsu, cum ar fi sekiguchi-ryu şi seigo-ryu. El a înţeles foarte repede că râvnea la o cunoaştere mentală care lipsea din învăţăturile maeştrilor săi. Încerca să înţeleagă superioritatea controlului pe care maeştri lui o dobândiseră. A studiat de asemenea manuscrise ale fondatorilor diverselor şcoli, I Ching (Cartea Schimbărilor), filosofia Lao-Tsze.

    În 1880, Kano a început să regândească tehnicile de jujutsu pe care le învăţase. Vroia să combine cele mai bune tehnici învăţate de la diversele şcoli într-un sistem pentru a creea un program de educaţie fizică care să dezvolte atât calităţile fizice cât şi cele mentale. În plus, credea că tehnicile pot fi practicate sub forma unui sport dacă tehnicile mai periculoase erau excluse.

    Astfel, în 1882, a extras din străvechiul jujutsu cele mai bune aruncări şi apucări, a adăugat şi câteva elemente personale şi a eliminat tehnicile periculoase de lovituri de mâini şi picioare. Kano, la vârsta de 22 ani, a prezentat noul sport obţinut (judo). L-a denumit Kodokan Judo. Termenul de Kodokan se desparte în ko (lectură, studiu, metodică), do (drum sau cale) şi kan (sală sau loc). În consecinţă se obţine “un loc pentru a studia calea”. Similar, judo se împarte în ju (lin) şi do (drum sau cale) obţinându-se “calea lină”.

    Kano şi-a înfiinţat şcoala de judo, intitulată Kodokan, în templul budist din Tokyo, Eishoji. Ulterior şcoala s-a dezvoltat şi s-a mutat. Primul Kodokan avea doar 12 saltele (12 x 18 picioare, aprox. 3,65 x 5,48 metri) şi nouă studenţi în primul an. Astăzi Kodokan are peste 500 de saltele şi mai mult de 1 milion de vizitatori anual.

    Devotamentul lui Kano către judo nu a interferat cu progresul său academic. A studiat literatura, politica, economia politică şi a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo în 1881.

    În 1886, datorită rivalităţii dintre şcolile de jujutsu şi cele de judo, s-a organizat un concurs pentru a determina care artă este superioară. Studenţii lui Kano au câştigat uşor competiţia, stabilindu-se astfel superioritatea judo-ului şi a principiilor şi tehnicilor sale practice.

    Categorisirea Kodokan Judo a fost definitivată în 1887. Kodokan avea trei ţeluri: educaţia fizică, eficienţa în concurs şi antrenamentul mental. Structura sa ca o artă marţială era de aşa natură încât putea fi practicat ca un sport competitiv. Loviturile, şuturile, anumite luxaţii şi alte tehnici prea periculoase pentru competiţii erau predate doar studenţilor avansaţi.

    Începând cu 1889, Kano a părăsit Japonia pentru a vizita Europa şi Statele Unite. A călătorit peste hotare de 8 ori pentru a propaga judo şi de câteva ori pentru a participa la Jocurile Olimpice şi la întâlnirile diferitelor Comitete. În ciuda condiţiilor grele de muncă, mai mulţi studenţi ai lui Jigoro Kano şi-au dăruit existenţa propagării judo-ului în ţări străine.

    În 1892, judo a început să se răspândescă în toată lumea, odată cu citirea de către Takashima Shidachi în faţa societăţii japoneze din Londra a istoriei şi dezvoltării judo-ului.

    În 1895, Kano a clasificat aruncările din judo în Go Kyo No Waza. În 1900, a fost înfiinţată Asociaţia Purtătorilor de Dani Kodokan.

    Pe 24 iulie 1905, reprezentanţii principalelor şcoli de jujutsu (ryu) din Japonia s-au adunat la Institutul Butokukai din Kyoto pentru a se pune de acord asupra formelor de Kodokan Judo şi pentru a continua dezvoltarea tehnicilor sportive.Tehnicile străvechi de jujutsu, particulare fiecărei şcoli, aveau să rămână prezervate pentru posteritate în kata (luptă regizată).

    În 1907, Gunji Koizumi s-a dus în Statele Unite pentru a preda judo.

    În 1909, Kodokan a devenit Fundaţie Oficială a Japoniei. În acelaşi an Jigoro Kano a devenit primul membru de origine japoneză al Comitetului Internaţional Olimpic.

    În 1910, judo a fost recunoscut ca un sport care putea fi practicat în siguranţă şi în 1911 a fost adoptat ca fiind parte a sistemului de educaţie japonez. În acelaşi an, au luat fiinţă: Departamentul de Instructori de Judo Kodokan, Asociaţia Centurilor Negre Kodokan şi Asociaţia Japoneză de Atletică. Începând cu a cincea olimpiadă, desfăşurată la Stockholm, Kano a început să participe la toate Jocurile Olimpice şi întâlnirile Comitetelor Olimpice Internaţionale şi a devenit o personalitate în sportul de pretutindeni.

    Judo-ul Kodokan a fost reevaluat de către membri săi în 1920. Go Kyo No Waza a fost revizuit, adăugându-i-se 40 de aruncări. 8 aruncări din precedenta clasificare au fost excluse.

    În 1921, s-a înfiinţat Societatea de Cercetări Medicale în Judo.

    Motto-urile Kodokan erau : Seriyoku-zenyo (maxim de eficienţă) şi Jita-kyoei (beneficii şi bunăstări reciproce), accetuând astfel latura morală şi spirituală alături de antrenamentul fizic. Ultimul ţel era de a perfecţiona individul astfel încât să fie de folos societăţii. Faza spirituală, dezvoltată gradual, a fost completă în anul 1922. În acelaşi an, s-a înfiinţat Societatea Culturală de Judo Kodokan.

    Pe parcursul vieţii, Kano a obţinut doctoratul în judo, echivalentul a 12 dani, dobândiţi doar de fondatorul judo-ului. A muncit constant pentru a asigura dezvoltarea atleticii şi a sportului japonez în general, fiind numit în consecinţă “Părintele Sportului Japonez”. În 1935, i s-a înmânat premiul Asahi pentru contribuţia deosebită la organizarea sportului în Japonia pe tot parcursul vieţii sale.

    Pe lângă calităţile sala de inovator şi bun administrator, Kano era şi un luptător iscusit, lucru susţinut de toţi judoka avansaţi, care s-au recunoscut învinşi în faţa lui Kano.

    În timpul călătoriei de întoarcere de la întâlnirea Comitetului Internaţional Olimpic de la Cairo, unde a reuşit să nominalizeze Tokyo pentru desfăşurarea Jocurilor Olimpice din 1940, Kano a murit de pneumonie, la bordul navei S.S. Hikawa Maru pe 4 mai 1938, la vârsta de 78 de ani.

    Al Doilea Război Mondial a modificat dezvoltarea judo-ului. În loc să fie folosit ca un sport, el a fost învăţat ca o tehnică de luptă. Cei selecţionaţi pentru forţele de comando şi servicii speciale atingeau adesea un mare grad de expertiză în judo.

    Când Japonia a găzduit Jocurile Olimpice din 1964, Judo-ului i s-a acordat oportunitatea de a fi sport olimpic pentru prima oară. Din cele 16 medalii acordate, Japonia a câştigat 3 medalii de aur, şi una de argint. Judo nu mai era un sport japonez ci devenise un sport internaţional.

    Timp de 60 de ani structura Judo-ului Kodokan nu s-a schimbat. Totuşi în 1982 Go Kyo No Waza a fost revizuit, reintroducându-se cele 8 tehnici excluse în 1920 şi adăugându-i-se 17 noi tehnici. Aceste 65 tehnici obţinute în urma revizuirii au devenit cunoscute sub denumirea de “Cele 65 de tehnici de Judo Kodokan”.

    De-a lungul anilor s-au produs două mari linii de dezvoltare a judo-ului. Una este introducerea de noi categorii de greutate. La început, diferenţele de greutate nu erau importante. Toţi se luptau între ei. Astfel, dacă 2 sportivi la fel de pricepuţi erau faţă în faţă, de obicei câştiga cel mai greu dintre ei. A fost o mare opoziţie la început împotriva introducerii noilor categorii de greutate. Unii maeştri se temeau că aceasta însemna sfârşitul judo-ului ca artă. Iniţial erau trei categorii de greutate, iar ulterior au fost cinci. Includerea ca sport olimpic la Olimpiada din 1964, a ajutat această reformă.

    A doua linie era învăţarea judo-ului de către copii. Iniţial, judo era considerat un sport prea periculos pentru a fi învăţat de către copii, deoarece nu aveau disciplina necesară pentru a nu îl folosi în afara sălii. Astăzi, multe cluburi de judo sunt compuse cu precădere din juniori.

    Sunt mai multe stiluri de judo. Odată cu includerea sa ca sport olimpic, s-a produs o modificare, practicându-se cu precădere judo competiţional. În consecinţă, unele cluburi practică judo exclusiv pentru a participa la competiţii. Alte cluburi pun accent pe calităţi. Ei repetă mişcările de foarte multe ori până devin instinctive şi îşi dezvoltă viteza prin practică. Aceste cluburi predau de asemenea kata. Ele trebuie considerate ca fiind cluburi de judo tradiţional.



    Resurse articol

    Folositi functiile 'Fullscreen' si 'Zoom' pentru o lecturare optima.


    Curs de baza Judo

    Higher Judo Ground (engleza)


    Modern Judo vol. I (engleza)

    Modern Judo vol. II (engleza)


    luni, 7 iunie 2010, 09:49

    more

  • Interviu cu Dan Stefan - Director de Marketing si Comunicare Scorpion, distribuitorul Volkwagen din judetul Vrancea.


    Interviul este publicat pe comunicarepublica.ro


    Reprezinta criza economico-financiara o decadere sau o crestere a importantei PR-ului? Daca da, in acest context putem compara PR-ul cu broscoiul care s-a transformat intr-o printesa?

    Asa cum este si firesc, in aceasta perioada de criza companiile au fost nevoite sa reduca drastic costurile, iar cele vizate au fost in primul rand costurile de marketing si cele de personal. Daca ajustarile la costurile de personal s-au facut prin reducerea de personal sau prin reducerea salariilor si/sau bonusurilor, la marketing bugetul a trebuit firesc sa urmeze si el panta descendenta a vanzarilor sau a cifrei de afaceri. Advertisingul traditional, platit, incepuse oricum, si inainte de criza, sa piarda foarte mult din credibilitate, ceea ce este un lucru firesc; intr-adevar consider ca astazi PR-ul a crescut enorm ca si instrument de comunicare aflat la indemana companiilor.

    Parafrazandu-l pe Al Ries, sunt convins ca in prezent asistam la ’Caderea advertisingului si ascensiunea PR-ului’. PR-ul, blamat mult timp, poate fi considerat in prezent frumosul print metamorfozat din broscoiul cel urat.



    Cat de mult conteaza investitia in PR (offline si online) si Advertising in perioada de criza?

    La companiile mari, de baza va ramana in continuare tot advertising-ul, ma refer la bugetare, nu neaparat si la impact. Totusi, in prezent ponderea bugetului de PR tinde sa creasca, desi pe ansamblu bugetele de marketing scad. E posibil asadar, daca nu chiar probabil, ca un bun om de PR, cu un buget mic, sa ’produca’ mai mult pentru companie decat un intreg departament de marketing.


    Odata cu explozia WEB 2.0., Social Media va reprezenta o decadere a PR—ului clasic?

    In nici un caz nu putem vorbi despre asa ceva deocamdata. Actiunile de PR clasic in schimb pot fi transmise si comunicate excelent prin Social Media, acesta fiind noul PR online.

    Fata de PR-ul traditional, cel online are in schimb cateva avantaje:

    - viteza de propagare mult mai mare, imediata si exponentiala;

    - remanenta, prin posibilitatea descoperirii si ulterior a informtiilor comunicate la un moment dat;

    - poate fi cuantificat mult mai usor.


    Ce s-a schimbat pentru profesionisti de PR din cauza Social Media si ce a ramas la fel?

    Social media este in mod evident atractia zilei pentru profesionistii in Relatii Publice; trebuie sa fii acolo, sa comunicii folosind tehnologia infomatiei, altfel risti sa transmiti mesajele aiurea sau ineficient.


    Prin ce se remarca PR-ul in industria auto?

    In peste 4 ani de activitate in acest domeniu pe pozitia de director de marketing la Scorpion, un dealer auto regional, pot spune ca PR-ul are un farmec anume in industria auto. Am avut noroc de ’dascali’ buni, adevarati vizionari in ale PR-ului, care m-au scolit adesea in nenumaratele seminarii derulate de catre importatorul Porsche Romania. Am invatat astfel sa organizez aproape perfect diverse evenimente, cum ar fi: lansari de showroom-uri si de modele auto, saloane & caravane auto, drive-teste, parteneriate de imagine, etc. Am avut sansa sa organizez zeci de conferinte de presa pe la care s-au perindat de-a lungul timpului, fara exceptie, mai toti jurnalistii locali. I-am facut prieteni si am avut numai de câstigat.


    Restul interviului il gasiti aici.



    Va mai recomand si:

    Experts' Opinion - Dan Stefan de la Scorpion despre PR-ul in 2009 - Interviu PRwave

    Scorpion, un marketing de succes - Interviu adMagazin TV



    luni, 31 mai 2010, 07:50

    more

  • Scorpion comunica premium
    Pornind de la statistica efectuata de www.comunicatedeafaceri.ro pot spune ca Scorpion este cel mai bun comunicator din Romania, nu doar in domeniul auto, ci in toate domeniile. Asadar, conform topului alaturat, Scorpion (adica eu:)) a reusit sa detroneze mari agentii de PR si comunicare din Bucuresti (More Than Pub - www.morethanpub.ro, DMI - www.dmi.ro, On Media - www.onmedia.ro, etc).

    Pe primul loc in acest top se afla proprietarul site-ului, preocupat fireste de popularea acestuia cu cat mai multe comunicate. 75 din cele 907 comunicate de pe site au semnatura Scorpion.

    De asemenea, situatia este aceeasi pe toate site-urile de comunicate, unde sectiunea 'Auto' este dominata fara drept de apel de Scorpion (adica tot de mine:)).

    In fine, statistica aceasta nu este absoluta, ci doar orientativa. Posibil ca eu sa am mai multe de transmis si acest lucru sa ma avantajeze in unele topuri...




    Daca sunteti carcotasi, va recomand sa cititi articolul de mai jos:

    Comunicarea continua - cheia in criza pentru succesul companiilor



    duminica, 9 mai 2010, 21:22

    more

  • Grupa 5 Marketing, amintiri de neuitat




    Si cand imi amintesc ca Munteanu ne numea 'Grupa 5 - grupa nonvalorilor'...:)
    Asadar mai jos gasiti o colectie de poze cu grupa 5 marketig, FEAA, Universitatea 'Al. I. Cuza' Iasi, 2000-2004. Cuvintele sunt de prisos.
    Vizionare placuta!



















    sambata, 20 februarie 2010, 12:28

    more

  • Madelon - Imnul Liceului Militar 'Dimitrie Cantemir' Breaza

    Sa va povestesc astazi ceva frumos. Totul se intampla acum mai bine 10 ani, pe vremea cand eram elev in liceul militar 'Dimitrie Cantemir' Breaza, actual Colegiu Militar Liceal. Conducerea liceului din acea vreme facea demersuri si eforturi pentru a prelua continuitatea istorica a liceului militar de la Manastirea Dealu.

    Nu mai stiu cum stau lucrurile acum, dar pentru cativa ani imnul oficial al liceului nostru devenise 'Madelon', imnul preluat de la liceul militar al inceputului de secol XX 'Manastirea Dealu'.     Pe vremea mea puteau absolvi doar baietii liceul militar, fetele fiind excluse din aceste institutii cazone.

    Va rog asadar sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va inchiputi 600 de elevi, doar baieti, cantand la diverse evenimente, manifestatii, ocazii festive, in fiecare luni si miercuri cand defilam prin fata comandamentului, etc, urmatoarele versuri:



    Madelon

    Pentru odihna simtim mare placere
    Noi militarii sositi din mars fortat,
    La carciumioara din apropiere
    'La botul calului' intitulat.
    Carciumarita e draguta,
    Ochi si gurita de-amidon
    Dulce e ca o garofita,
    Noi toti ii spunem Madelon.
    Ziua o admiram, iar noaptea o visam
    Pe Madelon pe care o divinizam.

    Refren:
    Caci Madelon serveste berea-n spuma
    O iei de mana si o strangi usor,
    Ea iti raspunde ca e rusinoasa,
    Madelon, Madelon, Madelon!


    Un caporal indraznet si plin de vlaga
    Lui Madelon intr-o zi i-a spus asa,
    Eu te iubesc si imi esti tare draga
    Si as dori sa imi dai mana ta.
    Dar Madelon zambind ii spuse
    Esti prea dragut dar, zau, nu pot
    Cum sa iubesc eu unul singur,
    Cand eu am regimentul tot?
    Dar nu te supara ca nu-ti dau mana mea
    Caci eu servesc berea si spuma tot cu ea.


    Refren:
    Caci Madelon serveste berea-n spuma
    O iei de mana si o strangi usor,
    Ea iti raspunde ca e rusinoasa,
    Madelon, Madelon, Madelon!


    Madelon - Imnul Liceului Militar 'Dimitrie Cantemir' Breaza




    Din pacate nu am gasit pe internet versurile acestui cantec, asadar a trebuit sa-mi amintesc, cu aproximatie acceptabila, dupa circa 12 ani, linia melodica si versurile, cat de cat.
    Am inteles cu aceasta ocazie ca acest cantec cazon este foarte vechi, isi trage originea din folclorul ostasesc francez din vremea primului razboi mondial, si a fost preluat de soldatii altor natii, inclusiv a noastra.



    Versiunea franceza originala

    Pour le repos, le plaisir du militaire
    Il est là-bas à deux pas de la forêt
    Une maison aux murs tout couverts de lierre
    "Aux tourlourous", c'est le nom du cabaret.
    La servante est jeune et gentille
    Légère comme un papillon.
    Comme son vin, son oeil pétille.
    Nous l'appelons la Madelon.
    Nous en rêvons la nuit, nous y pensons le jour,
    Ce n'est que Madelon, mais pour nous c'est l'amour.

    Refrain:
    Quand Madelon vient nous servir à boire,
    Sous la tonelle, on frôle son jupon,
    Et chacun lui raconte une histoire,
    Une histoire à sa façon.
    La Madelon pour nous n'est pas sévère,
    Quand on lui prend la taille ou le menton,
    Elle rit, c'est tout le mal qu'elle sait faire,
    Madelon, Madelon, Madelon.

    Nous avons tous au pays une payse
    Qui nous attend et que l'on épousera
    Mais elle est loin, bien trop loin pour qu'on lui dise
    Ce qu'on fera quand la Classe rentrera.
    En comptant les jours, on soupire,
    Et quand le temps nous semble long
    Tout ce qu'on ne peut pas lui dire
    On va le dire à Madelon.
    On l'embrass' dans les coins, elle dit : "Veux-tu finir ..."
    On s'figure que c'est l'autr', ça nous fait bien plaisir.

    Refrain:
    Quand Madelon vient nous servir à boire,
    Sous la tonelle, on frôle son jupon,
    Et chacun lui raconte une histoire,
    Une histoire à sa façon.
    La Madelon pour nous n'est pas sévère,
    Quand on lui prend la taille ou le menton,
    Elle rit, c'est tout le mal qu'elle sait faire,
    Madelon, Madelon, Madelon.

    Un caporal, en képi de fantaisie
    S'en fut trouver Madelon un beau matin
    Et, fou d'amour, lui dit qu'elle était jolie
    Et qu'il venait pour lui demander sa main.
    La Madelon, pas bête en somme
    Lui répondit en souriant :
    "Et pourquoi prendrais-je un seul homme
    Quand j'aime tout un régiment?
    Tes amis vont venir, tu n'auras pas ma main.
    J'en ai bien trop besoin pour leur verser du vin.

    Refrain:
    Quand Madelon vient nous servir à boire,
    Sous la tonelle, on frôle son jupon,
    Et chacun lui raconte une histoire,
    Une histoire à sa façon.
    La Madelon pour nous n'est pas sévère,
    Quand on lui prend la taille ou le menton,
    Elle rit, c'est tout le mal qu'elle sait faire,
    Madelon, Madelon, Madelon.


    Sara Montiel - La madelon



    Versiunea britanica

    There is a tavern way down in Brittany
    Where weary soldiers take their liberty
    The keeper’s daugh-ter whose name is Madelon
    Pours out the wine while they laugh and “carry on”
    And while the wine goes to their senses
    Her sparkling glance goes to their hearts
    Their admiration so intense is
    Each one his tale of love imparts
    She coquettes with them all
    but favors none at all
    And here’s the way they banter ev’ry time they call


    O Madelon you are the only one
    O Madelon for you we’ll carry on
    It’s so long since we have seen a miss
    Won’t you give us just a kiss
    But Madelon she takes it all in fun
    She laugh and says “You’ll see it can’t be done
    I would like but how can I consent
    When I’m true to the whole regiment”

    O Madelon you are the on-ly one
    O Madelon now that the foe has gone
    Let the wedding bells ring sweet and gay
    Let this be our wedding day
    O Madelon sweet maid of Normandy
    Like Joan of Arc You’ll always be to me
    All thru life for you I’ll carry on
    Madelon Madelon Madelon


    He was a fair hair'd boy from Brittany
    She was a blue eyed maid from Normandy
    He said Goodbye to this pretty Madelon
    He went his way with the boys who carry on
    And when his noble work was ended
    He said fairwell to his command
    Back to his Madelon he wended
    To claim her lit-tle heart and hand
    With lovelight in his glance
    This gallant son of France
    He murmur’s as she listens with her heart entranc’d




    Manastirea Dealu - istoric
    Pe la începutul veacului al XX-lea la Mănăstirea Dealu s-a mutat Şcoala copiilor de trupă, pentru ca, din 1912, aici să fiinţeze liceul militar “Nicolae Filipescu", purtând numele celui care a stăruit mult la înfiinţarea sa. Cu acest prilej s-au înlocuit toate clădirile perimetrale, din vechiul ansamblu păstrându-se numai biserica şi clopotniţa. Fostele chilii au fost înlocuite cu un rând de clădiri cu etaj ce au transformat mănăstirea într-o cazarmă, preotul-profesor de Religie urmând a săvârşi şi cele sfinte în biserică. Dar cutremurul din 1940 a pricinuit mari distrugeri, năruind turlele bisericii, partea superioară a clopotniţei şi clădirile liceului. Liceul s-a mutat la Predeal, iar biserica şi restul au rămas în paragină câţiva ani buni.


    Liceul militar 'Dimitrie Cantemir' Breaza     - istoric
    La data de 25 noiembrie 1949 s-a înfiintat în Roman prima institutie liceala de învatamânt militar postbelic: Liceul Militar nr.1. Prin Ordinul Marelui Stat Major din 21 noiembrie 1949 se reglementeaza activitatea noului liceu, iar patronul spiritual al institutiei de învatamânt se hotaraste sa devina Dimitrie Cantemir. Scoala îsi deschide cursurile la 20 decembrie 1949, cu un numar de 51 de elevi repartizati în doua clase. La data de 10 octombrie 1950 “Dimitrie Cantemir” se dizloca din garnizoana Roman în garnizoana Predeal, în localul din Valea Râsnoavei, pe 11 octombrie a aceluiasi an deschizându-se cursurile cu clasele a VIII-a si a X-a.
    În ziua de 20 octombrie 1954 a fost terminata operatiunea de mutare a scolii din garnizoana Predeal în orasul Breaza, în localul fostei Scoli Politice nr. 1. Începând de la data de 1 februarie 1957 se schimba denumirea Scolii Militare Medii “Dimitrie Cantemir” în Liceul Militar “Dimitrie Cantemir”. În perioada 1949 - 1960 liceul a fost absolvit de 1062 elevi. Între anii 1960 - 1962 liceul a fost desfiintat. Începând de la data de 1 iulie 1962, Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” a fost reînfiintat, urmând ca, între anii 1962 - 1968, liceul sa functioneze cu o durata a învatamântului de doi ani, cursurile desfasurându-se pentru clasele a X-a si a XI-a.Începând cu anul scolar 1968 - 1969 liceul se organizeaza pe patru ani, selectionând elevi începând cu clasa a IX-a. Dupa evenimentele din decembrie 1989, învatamântul militar a cunoscut importante restructurari si reorientari, la data de 1 decembrie 1999, Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” dobândind statutul de Colegiu Militar Liceal. In anul 2001 liceele militare din Romania au acceptat in premiera si candidati de sex feminin.





    more

Abonați-vă la: Postări (Atom)
xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.