.
  • Noul Volkswagen Caddy




    Start-ul noii generaţii se dă în curând, cu motoare şi mai economice, cu design nou, precum şi cu un standard mai ridicat de siguranţă şi funcţionalitate sporită
    Noile motoare TDI şi TSI Euro 5 reduc mult consumul, emisiile şi costurile de utilizare

    Partea frontală redesenată conform noului ADN al design-ului Volkswagen

    Interior reconfigurat cu funcţionalitate şi calitate optimizate

    Noua generaţie a sistemului ESP – în dotare standard pentru toate modelele



    Volkswagen Autovehicule Comerciale introduce pe piaţă o nouă generaţie a bestseller-ului Caddy. Van-ul compact, cu conceptul său practic, cu uşi laterale culisante, a fost perfecţionat din toate punctele de vedere. Şase noi motoare TDI şi TSI reduc consumul de combustibil cu până la 21%, liniile de echipare sunt reconfigurate, noul design frontal prezinta linii precise, în stilul generaţiei actuale T5 (Transporter, Multivan). Interiorul este de o calitate sporită, iar acum există si posibilitatea de a detaşa rândul al doilea scaune. Cheltuielile de întreţinere sunt reduse şi mai mult. Toate acestea fac ca noul Caddy să fie unul dintre cele mai inovatoare maşini din categoriile transport de oraş şi van-uri compacte. La nivel mondial, cea de-a treia generaţie Caddy a fost vândută, în doar 6 ani (din 2004 şi până în 2009), în circa 800.000 de unităţi. Noul Caddy este conceput pentru a continua în mod dinamic această poveste de succes.

    Noul Caddy este prima maşină din categoriile pentru transport de oraş şi van compact care are ESP în dotarea standard a tuturor versiunilor. Volkswagen Autovehicule Comerciale urmăreşte astfel cu consecvenţă strategia de înaltă siguranţă, menită să protejeze, în cel mai bun mod posibil, şoferul şi pasagerii. Caddy este de asemenea singura maşină din clasa sa care beneficiază, ca dotare opţională, de eficienţa transmisiei automate DSG cu dublu ambreiaj şi cu 6 şi 7 trepte de viteză, precum şi de asistentul la plecarea din rampă. Bineînţeles că şi noua generaţie a bestseller-ului va fi disponibilă cu ampatament mărit (Maxi) şi – singura maşină din segment – cu tracţiune integrală (4MOTION). Tracţiunea 4MOTION este disponibilă atât pentru Caddy cât şi pentru Caddy Maxi.

    Pentru prima dată, la ambele modele, poate fi detaşat complet rândul al doilea de scaune. Astfel pentru Caddy, cu 5 locuri, rezultă, încărcându-l până la nivelul plafonului, un volum de încărcare de până la 3.030 litri; pentru Caddy Maxi volumul este de 3.880 litri. De interes pentru furnizorii de servicii: dotând Caddy Maxi cu pachetul Flexseat-Plus, lungimea disponibilă pentru încărcare (pe partea însoţitorului) se măreşte uşor peste 3 metri; în paralel volumul de încărcare creşte până la 4,7 m³ – valoare record în clasa aceasta. În noua versiune, Caddy poate fi dotat opţional şi cu un al treilea rând de scaune, dispunând astfel de până la şapte locuri.

    Şase noi motoare de ultimă generaţie: propulsoarele Caddy pe benzină şi diesel (toate îndeplinesc normele de poluare Euro 5) oferă eficienţă maximă. Toate cele şase motorizări complet noi dispun de supraalimentare cu turbină şi de injecţie directă.

    Turbodiesel: motoarele diesel supraalimentate cu 4 supape (TDI) oferă 55 kW / 75 CP, 75 kW / 102 CP, 81 kW / 110 CP şi 103 kW / 140 CP. Toate propulsoarele TDI operează acum cu injecţia directă Common-Rail, aceasta fiind deosebit de silenţioasă şi de eficientă. Toate variantele TDI dispun în dotarea standard de filtru de particule diesel. Opţional versiunea 102 CP TDI / 75 kW poate fi comandată cu transmisia DSG cu 7 trepte de viteză. Pentru mai puternicul 140 CP TDI / 103 kW este de asemenea disponibilă o versiune DSG cu 6 trepte, special adaptată. Motorul 110 CP TDI / 81 kW poate fi comandat exclusiv în variantă 4MOTION.

    Motoare pe benzină: în gama propulsoarelor pe benzină au fost incluse două noi motoare TSI. Ambele motoare ce dispun de tehnologie de ultimă generaţie dispun, printre altele, de supraalimentare cu turbină şi de injecţie directă. Din cilindreea de 1,2 litri, aceste motoare extrem de eficiente în 4 cilindri dezvoltă 63 kW / 86 CP şi 77 kW / 105 CP. Eficienţa motoarelor este dovedită, de exemplu, de versiunea de 77 kW / 105 CP cu un consum mixt de doar 6,6 litri la 100 kilometri. Spre comparaţie: consumul a putut fi redus astfel cu 1,6 litri, în raport cu modelul anterior, adică cu cele 21 % menţionate mai sus.

    Liniile de echipare au fost repoziţionate conform cererii pieţei. Variantele pentru uz comercial sunt în continuare Furgon şi Kombi, care reprezintă volumul cel mai mare de vanzări. Suplimentar acestora au fost create alte două linii de echipare, Trendline si Comfortline, care dispun de o dotare serie foarte bogată (selecţie: faruri ceaţă, radio CD, pachete electrice, capitonaje şi elemente de design)

    Noutăţi: Pentru toate variantele, luminile de zi sunt o dotare standard. În plus, intră ca opţionale în gamă, elemente de echipare precum luminile adaptive în viraje (integrate în proiectoarele de ceaţă), bare longitudinale pe plafon pentru sisteme portbagaj (standard pentru Comfortline) şi nou conceputul sistem de radio-navigaţie RNS 315.

    Cu toate că noul Caddy are o dotare de serie mai bogată (de ex. ESP şi închidere centralizată), preţurile recomandate de vânzare se situează uşor sub nivelul preţurilor modelelor precedente. Ele încep pentru motorizarea TSI 1,2 l 63 kW de la 11.516 Euro (Furgon), respectiv de la 12.221 Euro (Kombi) exclusiv T.V.A.

    În plus, cumparatorii beneficiaza de avantajul taxei de înmatriculare zero, datorită motorizărilor Euro V.
    Lansarea pe piaţă a noului Caddy începe, în România, la mijlocul lunii octombrie.


    Sursa: Scorpion / Dan Stefan



    miercuri, 29 septembrie 2010, 09:54

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.