-
Legenda vie: Mille Miglia
Este o noapte de la mijlocul lunii mai atât de perfectă, încât pare creată special pentru oraşul acesta. Fără să îi simţim trecerea, seara s-a transformat în noapte. Un clopot se aude o dată, de două ori. Sunetul se răsfrânge pe deasupra acoperişurilor, transmiţând ora exactă dintr-o clădire într-alta. Reverberează în alei strâmte şi se reflectă în scările de marmură. Ora două dimineaţa. Şi totul e din nou liniştit în Ferrara.
Un singur bar încă mai are porţile deschise. Doi oameni stau pe scaunele de plastic din faţa intrării, feţele lor radiind o fericire molipsitoare. Fericirea de a fi aici. De a face parte din acest moment. Vinul şi trabucurile sunt doar cireaşa de pe tort. Privirea lor e fixată drept înainte - pe maşini. Pe partea cealaltă a străzii stă Wanderer-ul cu care concurează. Un W 25 construit în 1937. Caroseria elegantă de roadster e construită în stilul englezesc. In mod repetat, sunetul motoarelor distruge liniştea nopţii.
Italia e prinsă de febra Mille Miglia. Enzo Ferrari a numit odată această cursă de-a lungul pământului său natal, care chinuie metalul şi stoarce ultima picătură de vlagă din piloţi, cea mai frumoasă cursă din lume. Din nou, săgeata roşie, „freccia rossa", e pretutindeni. Pe post de indicator rutier, este prinsă de copaci, gardurile de protecţie de pe marginea drumului, peste alte indicatoare sau în mod decorativ, pe garduri. Semnele ghidează 377 maşini vintage pe parcursul a aproape 1.300 de kilometri care crează senzaţia subiectivă a 1.000 de mile de pasiune. Două zile jumătate vor fi necesare pentru a ajunge din Brescia până la Roma şi înapoi.
După cum o arată şi înregistrările istorice, Miile Miglia a fost şi una dintre cele mai obositoare şi periculoase curse din lume. La jumătatea anilor cincizeci, cei mai rapizi timpi înregistraţi pentru distanţa de atunci de 1.600 kilometri erau sub unsprezece ore. Asta înseamnă viteze medii ridicate - recordul este un incredibil 160 de kilometri pe oră. Şi ţine minte că asta se întâmpla pe drumuri publice care se îngustează şi virează, în timp ce asfaltul era departe de a fi perfect, asta dacă exista în vreun fel.
Pe 12 mai 1957, dezastrul s-a produs. întâi o explozie a unui pneu. Pe urma maşina a zburat în aer. Alfonso Marquis de Portago, pilot Ferrari şi nepotul regelui Spaniei, nu a avut nicio şansă. Rezultatul: douăsprezece vieţi pierdute. A fost sfârşitul pentur Miile Miglia ca întrecere. Insă legenda ei a supravieţuit mai departe ca fiind acel raliu dramatic, eroic, cu viteze nebune şi foarte scump. Şi In plus, fără egal. In 1977, evenimentul a avut parte de o resuscitare, grafie unor fani din Brescia. Părea o idee nebună. Insă Miile Miglia storico, versiunea vintage a fostei curse de stradă, avea să se bucure de o viaţă mai lungă decât predecesoarea ei.
In fiecare an, săgeţile roşii Mille Miglia atrag maşini vechi de peste tot din lume. Ele vin din Japonia sau Rusia, iar cereri de inscriere au venit şi din Argentina sau Australia. Un loc pe grila de start este foarte râvnit - suficient cât să îi facă pe unii să recurgă la strageme, şi pe toţi să aştepte răspunsul din Brescia la fel cum un pretendend aşteaptă răspunsul la o scrisoare de dragoste. Organiztorilor le-ar fi uşor să umple grila de mai multe ori. Insă locurile sunt limitate cu stricteţe, din cauza asta obţinerea unuia e la fel de importantă ca înnobilarea.
Conform tradiţiei, cursa începe seara in Brescia, vechiul oraş lombard situat în apropierea lacului Garda. Participanţii febrili, inclusiv Audi Tradition, încep cursa pe Viale Venezia, o stradă foarte largă. In 2008, de exemplu, şase maşini Audi au stat pe grila de start. In timpul zilei, in Oraşul Vechi, au fost subictul multor întrebări curioase: „Oh, deci acesta este un Audi?"
Nu. Nu e un Audi. Erau aliniate in inima Bresciei trei modele din anii cincizeci (două maşini DKW Monza şi un DKW Sonderklasse 3=6) flancate de trei maşini foarte rare - trei Wanderer W25 construite între 1936 şi 1938. Wanderer este o marcă foarte puţin cunoscută în sudul Europei, insă roadsterul elegant şi suplu din Saxonia atrage si acum privirile. Motoarele cu şase cilindri dezvoltă 55 de cai putere. Aceste mostre de minunată inginerie erau cândva bijuteria coroanei pentru cei din partea superioară a clasei de mijloc. Chiar şi în perioada când se construiau, un W25 era o privelişte neobişnuită - iar astăzi, cu atât mai mult. Asta înseamnă că spectatorii au parte de un festin cu atât mai mare cu cât Audi Tradition s-a hotărât să intre în concurs cu nu mai puţin de trei astfel de maşini.
Atunci când vine seara şi cele 377 de frumuseţi vintage se aliniază pentru start, coada se intinde pe câţiva kilometri. O estimare grosolană a valorii acestui şarpe automobilistic strălucitor indică o cifră de peste 200 de milioane de euro. E permisă încălzirea motoarelor. Alte echipe îşi împing maşinile pentru a menaja bujiile atunci când e nevoie să avanseze doar câţiva metri. Cronometrele sunt testate, in ochii celor din maşini se văd străluciri puternice ce denotă tensiune, încântare şi nerăbdare. E deja trecut de opt atunci când cele trei Wanderer, cu numerele 90, 91 şi 92 urcă pe rampa de start sub lumina strălucitoare a reflectoarelor. Blitzurile se declanşează pe ambele părţi, camerele posturilor TV roiesc in jurul maşinilor, microfoanele sunt întinse in direcţia piloţilor şi co-piloţilor. Se aude muzică, izbucnesc aplauze şi apoi cineva ţipă, „Tre, due, uno - go!" Primul Wanderer se intinde peste rampă şi se aruncă printre marea de oameni, urmând spaţiile libere din mulţime. Traseul duce spre inima Oraşului Vechi şi apoi o virează in sus spre vechiul castel care stă de veghe deasupra Bresciei.
Păstrând nota
Pe foaia de parcurs sunt trecute testele de precizie. Acestea adaugă o provocare în plus, obligând o concentrare pe distanţe şi timpi - un aspect care solicită şi mai tare îndemânarea piloţilor şi a navigatorilor, crescând intensitatea cursei. Până la urmă, chiar dacă Mille Miglia nu mai este o cursă în adevăratul sens al cuvântului, cineva tot trebuie să fie declarat învingător. Viteza rămâne factorul decisiv, numai că nu cel mai rapid tempo aduce victoria ci unul predefinit care trebuie să fie respectat întocmai. Simt anumite secţiuni de drum unde până la şapte teste se suprapun unul cu altul. Schimbările continue de viteză necesită o coordonare perfectă - un lucru la care muzicienii se pricep perfect. Pilotul şi co-pilotul trebuie să funcţioneze împreună la fel ca două roţi zimţate din acelaşi angrenaj. Mille Miglia a pus capăt unor căsătorii. Sau cel puţin aşa se spune. Prietenii, însă, în mod sigur au dispărut.
Dar nimeni nu se simte forţat să încerce să atace titlul. Orice ar fi, Mille Miglia înseamnă 1.000 de mile de momente încântătoare. Aclamaţiile spectatorilor acompaniază cavalcada de bătrâne doamne - maşini vechi din 1927 până în 1957. Exact perioada în care Mille Miglia încă era o cursă neiertătoare. Dar chiar şi atunci, la cursă nu luau parte doar maşini pur-sânge cu şase, opt sau doisprezece cilindri. Mille Miglia a fost mereu locul unde se testau şi maşinile de uz zilnic. Aşa cum ar fi, spre exemplu, modelul de serie DKW Sonderklasse 3=6 în care echipa Heinz Meier şi Hermann Luba au contestat rezultatul cursei din 2 mai 1954. Maşina cu motor în doi timpi şi trei cilindri a avut o prestaţie impresionantă in cadrul categoriei extrem de disputate a turismelor cu motoare până in 1,3 litri.
Treizeci şi patru de cai putere au fost suficienţi pentru a propulsa maşina până la finiş în 15 ore, 14 minute şi 39 de secunde. Viteza medie a fost de 105 kilometri pe oră - cu atât mai impresionant cu cât viteza maximă a autoturismului era de 120km/h. Nu a durat mult până când DKW au printat postere pentru vitrinele dealerilor lor în care se spunea că micuţul 3=6 este mândrul deţinător al „Coppa Argento Grandissima" - premiul pentru cea mai rapidă maşină din clasa sub 1.000 centimetri cubi. Sunetul clar, la turaţii înalte, al motorului în doi timpi de pe 3=6 îşi păstrează magia şi acum. DKW au botezat acest model astfel pentru că graţie motorului în doi timpi, cei trei cilindri ofereau o funcţionare la fel de lină ca şase. Bătând un inconfundabil ritm în doi timpi, micuţul 3=6 negru cu numărul de concurs 184 atrage atenţia dar şi multe încurajări. In anii cincizeci, sute de mii de spectatori s-ar poziţiona de-a lungul traseului în timpul Mille Miglia. Iar spectatorii nu s-au împuţinat prea tare de atunci, chiar dacă nimeni nu ţine o socoteală exactă.
On a driving high
Nu mai departe de Desenzano, spectatorii dintr-o gardă de onoare nocturnă aflaţi pe marginea lacului, aplaudă maşinile Wanderer şi DKW în timp ce trec pe lângă. La fel se întâmplă şi în Verona, acolo unde traseul se întinde de-a lungul Amfiteatrului Roman - drumul e plin spectatori. De acolo, progresiunea istorică merge mai departe în noapte. Participanţii nu sunt lăsaţi niciodată singuri. Pe drumurile de ţară, familii întregi au luat poziţii pregătindu-se cu scaune pliante şi rondurile goale altă dată sunt acum pline de oameni exuberanţi. Copiii aplaudă şi flutură steaguri roşi, bunicii arată spre maşini şi dau din cap, atot ştiutori. Strigăte cu „forza" se aud din gurile tinerilor care merg pe scutere la câţiva metri de participanţi. Mult după miezul nopţii primul Wanderer ajunge la finalul primei etape la Ferrara. Astăzi, Mille Miglia nu mai este o cursă non-stop. Piloţii îşi opresc motoarele în cele două nopţi pentru o scurtă odihnă.
După câteva ore, echipele Audi sunt din nou la bordul maşinilor Wanderer şi DKW. Vineri dimineaţa, raliul se îndreaptă întâi spre Ravenna şi apoi mai departe spre Umbria via San Marino. Assisi şi Spoleto trec într-o clipă. Peisajul rustic trece pe lângă maşini ca într-un film. In cele din urmă, seara, apare: Roma. Comorile de ieri părăsesc periferia şi intră în inima anticului şi agitatului oraş. Noaptea s-a instalat deja, iar poliţiştii pe motociclete fac semne celorlalţi participanţi la trafic să facă loc coloanei. Acompaniază maşinile până la Castel Sant'Angelo unde vehiculele sunt cuprinse de lumina puternică a proiectoarelor nocturnei. Minunile cu patru roţi sunt vedetele acestui spectacol, care nici măcar acum nu a ajuns la final.
Noaptea e scurtă. La ora şase dimineaţa, primele motoare sunt din nou în funcţiune. Părăsind oraşul, drumul o ia spre nord, înapoi spre Brescia într-o singură etapă directă. Tăind prin Arcadia, paradisul Toscan plin de conifere, lanuri de maci, dealuri şi întinderi imense golaşe, ceruri albastre azurii presărate cu nori solitari, alături de zidurile ocru ale unor orăşele mândre scăldate în istorie, se desfăşoară pe dianintea maşinilor în timp ce acestea lasă în urmă catedrala din Florenţa. O etapă directă, dar nu fară o pauză pentru a surprinde această scenă glorioasă, aşa cum fac şi cele două DKW Monza.
Chiar înainte de intrarea în oraş, pe cele două maşini le aşteaptă un loc de joacă. Aici, versiunea uşoară, sportivă, a modelului 3=6 arată ce ştie, dansând agil dintr-o curbă în alta. Aceste maşini sport DKW au fost construite între 1956 şi 1958 în volume limitate, deşi numărul lor exact nu este cunoscut. O tehnologie de prelucrare a plasticului de ultimă oră la data respectivă a fost folosită pentru a crea caroseria. Monza aduce aminte de o perioadă de succes din istoria Auto Union.
Conduşi de pasiune
Mille Miglia înseamnă de toate. Soare arzător, ploaie torenţială. Căldură şi zăpadă. Viteză şi lentoare. Liniştea serilor reci de mai, răgetul motoarelor, ropotul aplauzelor. Pentru echipe, e foarte puţin timp pentru odihnă, dar amestecul de aer proaspăt, lumini şi zgomot, peisajul campestru, hotărârea şi pasiunea îi ţin pe toţi treji. Cei care ajung înapoi în Brescia - şi asta înseamnă cinci din şase echipe Audi Tradition - mai simt o emoţie în plus faţă de toate celelalte de până acum: bucuria. Rupert Stadler, Directorul Consiliului de Conducere al AUDI AG, alături de un nou-venit în Mille Miglia care a stat la volanul uneia dintre cele trei maşini Wanderer, e estatic: 'o experienţă unică. Şofat la nivel maxim printre cele mai uimitoare maşini istorice.'
Tot stresul şi chinul dispar ca prin minune. Epuizarea în sfârşit se evaporă complet odată ce se ajunge înapoi în Brescia, când sâmbătă seara târziu steagul de la finalul cursei se face vizibil. Ceea ce rămâne la final este acel film care se derulează în mintea ta, cadre peste cadre cu momente frumoase care se succed la nesfârşit având ca unic spectator doar pe cel care a fost martor la toate aceste lucruri.
Citeste si:
Horsch - Ultimul exemplar
Incredibila poveste GT Malzoni - Pierdut si gasit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.png)
0 comentarii: