.
  • Chevrolet va părăsi Campionatul Mondial de Turisme la sfârşitul sezonului 2012


    Echipa Chevrolet doreşte să încheie cât mai bine al optulea an în WTCC


    Zurich – Wellingborough, 4 iulie 2012: După o analiză strategică a programelor de motorsport şi marketing, Chevrolet a decis că va părăsi Campionatul Mondial de Turisme la sfârşitul sezonului 2012.

    În cei opt ani în care a concurat în WTCC, Chevrolet a câştigat câte două titluri mondiale în clasametele piloţilor şi constructorilor (2010-2011) şi 59 de curse. Trei ani la rând, echipa Chevrolet a demonstrat abilităţile modelului Cruze, cel mai vândut model al mărcii la nivel global.

    Acest anunţ este făcut la jumătatea sezonului pentru a permite piloţilor şi echipei partenere, RML, să îşi planifice din timp proiectele viitoare.

    În prezent, echipa Chevrolet WTCC conduce în Campionatul Mondial de Turisme şi îşi propune să mai adauge încă două titluri mondiale celor patru, obţinute până acum.

    Marca Chevrolet va continua să fie prezentă în motorsport, în campionate intenaţionale, incluzând IndyCar şi GT racing.

    Susan Docherty, Preşedinte şi Director Executiv al Chevrolet Europe: "După o analiză strategică a programelor de motorsport şi a celor de marketing ne-am decis să părăsim Campionatul Mondial de Turisme FIA la sfârşitul sezonului 2012 pentru a concentra activităţile mărcii Chevrolet în alte domenii. Suntem extrem de mândri de cele două duble titluri mondiale, câstigate consecutiv şi de cele 59 de victorii din ultimii opt ani. WTCC a fost o platformă de promovare puternică pentru marca Chevrolet în Europa şi pe pieţele din întreaga lume. Chevrolet şi RML îşi propun acum să câştige împreună al treilea titlu mondial.”

    ''Piloţii Chevrolet WTCC, Yvan Muller, Rob Huff şi Alain Menu au terminat primul, al doilea şi al treilea în sezonul 2011, o realizare neegalată de vreo altă marcă. În sezonul actual, piloţii Chevrolet deţin din nou primele trei locuri în clasamentul piloţilor. Yvan, Rob şi Alain sunt mai mult decât piloţi excepţionali; ei sunt ambasadori ai mărcii Chevrolet."

    Eric Nève, Chevrolet Motorsport Manager: “Desigur, acest anunţ vine cu sentimente foarte amestecate. Participarea în WTCC a fost o călătorie uimitoare de la primul nostru sezon de campionat, până la dublul titlu mondial, câştigat cu Cruze. Suntem extrem de mândri de succesul pe care l-am obţinut, inclusiv pentru că am adus companiei GM primele sale titluri de campion mondial FIA, şi aş dori să le mulţumesc şi să aduc un tribut echipelor WTCC, RML, piloţilor noştri, partenerilor şi fanilor. Întreaga echipă are ca scop căştigarea celui de-al treilea dublu titlu mondial pentru Chevrolet.”

    Ray Mallock, Chief Executive, RML: “Întreaga echipă RML este foarte mândră de multiplele campionate pe care le-a câştigat pentru Chevrolet în WTCC. Aş dori să-i mulţumesc lui Eric, Chevrolet şi General Motors pentru acest parteneriat de succes. În ultimii opt ani, RML a avut un rol cheie în promovarea şi clădirea mărcii Chevrolet la nivel global şi succesul acestui program a fost de asemenea o platformă extraordinară pentru promovarea mărcii RML în întreaga lume. RML lucrează pentru mai multe mari companii auto sprijinind programele de motorsport şi marketing. Compania continuă să crească, astfel încât, în prezent avem cele mai multe solicitări din istoria companiei. Ne propunem să câştigăm în fiecare categorie în care concurăm. Bineînţeles, nu mai e nevoie să precizăm că întreaga echipă RML se concentrează pe câştigarea dublului titlu mondial în Campionatul Mondial de Turisme’’.


    Sursa: Chevrolet Romania / Auto Aiss Focsani


    vineri, 6 iulie 2012, 11:28

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.