.
  • Opel, partener al Galatasaray Istanbul


    Rüsselsheim / Istanbul. În această seară, clubul turc Galatasaray Istanbul va cunoaşte, una dintre provocările majore din istoria sa. În sferturile de finală ale Champions League, Galatasaray va întâlni Real Madrid pentru a doua manşă a acestui nivel al competiţiei.



    Ajungând la nivelul sferturilor de finală, clubul certifică o tradiție de succes: cu 18 campionate naționale și 14 victorii în Cupă, Galatasaray este cel mai popular şi mai de succes club de fotbal din Turcia. Motiv suficient pentru Opel de a pune la punct un parteneriat cu clubul european de top.

    Președintele clubului, Ünal Aysal, și Directorul General Opel Turcia, Özcan Keklik, au semnat un acord prin care clubul turc, un veteran al Ligii Campionilor, devine echipă Opel. Prin această acţiune, dincolo de parteneriatul auto, Opel poate realiza, de asemenea, o serie de activități de publicitate alături de Galatasaray. În acest fel, Opel rămâne sub reflectorul fotbalului și îşi extinde prezența internațională în acest domeniu. Parteneriatul cu Galatasaray Istanbul, ce urmează acordului cu Feyenoord Rotterdam, una dintre cele mai importante echipe olandeze, a fost oficializat ca următorul pas în strategia viitoare a mărcii.

    Dr. Thomas Sedran, Vice Preşedinte Operaţiuni, Business Development și Strategii Opel, spune: "Opel și fotbalul sunt o potrivire perfectă. Legătura se realizează la nivelul valorilor brandului, cum ar fi dinamica, performanţa şi pasiunea. Galatasaray Istanbul este o componentă importantă, în special având în vedere piețele în creștere din Europa de Est. Nu va fi ultimul pas pe care îl vom face, vom consolida și mai mult legătura dintre Opel și fotbal." Preşedintele clubului, Ünal Aysal, adaugă: "Galatasaray şi Opel împărtăşesc multe valori comune, iar ambele au un trecut bogat. Suntem fericiți să facem parte din această colaborare și așteptăm cu nerăbdare succese comune."

    Înainte de contractul cu Galatasaray, Vauxhall, marca britanică soră a Opel, a încheiat deja parteneriate cu echipele naționale ale Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord. În Bundesliga, Opel este partener al Borussia Dortmund, Düsseldorf Fortuna, Bayer 04 Leverkusen, Freiburg şi Mainz SC FSV 05.


    Sursa: Opel Romania / Auto Aiss Focsani


    miercuri, 10 aprilie 2013, ora 13:23

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.