.
-
Dacia şi revista InfoMediu continuă colaborarea în cadrul campaniei 'Eco-Atitudine'
Dacia a fost, la începutul lunii martie, pentru a doua oară, gazda ”Orei de ecologie” organizate de revista InfoMediu în județul Argeș. Un grup de 90 de elevi, cadre didactice, reprezentanți ai partenerilor și ai autorităților locale au participat la acest eveniment organizat în cadrul campaniei de educaţie ecologică şi mediu „Eco-Atitudine”.
Iniţiatorii evenimentului, revista „InfoMediu” şi Automobile Dacia, au invitat la Mioveni elevii şi cadrele didactice din Argeş implicate în campanie pentru a discuta despre reciclare şi colectarea selectivă. La această întâlnire informală au luat parte reprezentanţii autorităţilor locale – ai Primăriei Mioveni, Agenţiei Regionale de Mediu Piteşti (ARPM), ai Gărzii Nationale de Mediu Argeş, dar şi ai partenerilor campaniei - Asociaţia RoRec, SOTA Grup 21 şi ai partenerilor media.
Elevii au avut ocazia să vizioneze două filme pe tematici legate de reciclare şi să participe la un concurs cu întrebări inspirate din acestea şi din discuţiile pe marginea lor. Doisprezece copii care au dat răspunsurile corecte la întrebările moderatorului au fost premiaţi cu câte un joc magnetic.
La eveniment au participat copii de la şcolile din Argeş înscrise în campania „Eco-Atitudine”: Şcoala Gimnazială “Tudor Vladimirescu”(Piteşti), Şcoala Gimnazială ”Mihai Eminescu” (Piteşti), Şcoala Gimnazială “Ion Minulescu” (Piteşti), Școala Gimnazială "Sfântul Iacob" (Câmpulung Muscel), Şcoala Naţională "Oprea Iorgulescu" (Câmpulung Muscel), Liceul Teoretic "Iulia Zamfirescu" (Mioveni).
La sfârşitul „Orei de ecologie”, reprezentanții revistei, ai autorităților locale au participat la plantarea unui stejar în curtea Liceului ”Iulia Zamfirescu” din Mioveni. În curtea fiecărei școli implicate în proiect organizatorii și partenerii vor planta câte un copac specific florei locale.
Sursa: www.daciagroup.com / Auto Sima Beyer Focsani
luni, 25 martie 2013, ora 09:11
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii: