.
  • Beetle, visul masinii populare




    Trei versiuni, milioane de kilometri de teste si o armata de oameni implicati in proiect.

    Acestea sunt elementele fundamentale pentru geneza unui model cu totul special, ce avea sa marcheze definitiv istoria automobilului.



    In data de 22 iunie 1934, Reichverband der Deutschen Automobilindustrie semna contractul prin care ii incredinta lui Ferdinand Porsche realizarea a trei prototipuri pentru masina populara. Aceasta trebuia sa “fie capabila sa transporte doi adulti si trei copii cu o viteza de 100 km/h, sa consume putin, sa nu aiba probleme pe timp de iarna”, pentru ca la acea vreme existau putine garaje si sa “nu coste mai mult de 990 Reichsmark”, ceea ce insemna ca nu era cu mult mai scumpa decât o motocicleta.

    Erwin Komenda, designerul-sef al companiei Porsche, s-a apucat de treaba. Primele doua versiuni, V1 si V2, au fost manufacturate in garajul vilei din Feuerbach, in apropiere de Stuttgart. V1 era dotat cu un motor cu doi cilindri in patru timpi, iar celalalt cu unul in doi timpi cu pistoane dedublate. In ambele cazuri era vorba de propulsoare racite cu aer plasate in spate. Exista o diferenta si in ceea ce priveste tipul caroseriei, V1 fiind un model in cinci usi, in timp ce V2 era convertibil.

    Porsche nu era insa multumit. Komenda si-a continuat lucrul utilizând tunelul aerodinamic. S-a lucrat insa si la motor, rezultatul fiind un propulsor cu patru cilindri de 984 cmc, care oferea 23,5 CP la 3.000 rpm. Motorul montat in spate, caroseria a carei forma era inspirata din cea a unei picaturi de apa, cutie cu patru rapoarte, suspensii independente pe toate rotile, elementele care aveau sa defineasca viitorul Beetle, aveau sa se regaseasca pe trei variante ale prototipului V3, despre care se poate spune ca sunt primele exemplare din istorie.



    V3 a fost urmat, in 1937, de alte 30 de exemplare, botezate Volkswagen 30 (a fost prima data când si-a facut aparitia, oficial, aceasta denumire). Testele automobilelor au fost coordonate de fiul lui Porsche, Ferry, care a beneficiat de sprijinul a 200 de soldati. Cel mai mare drive-test din istoria de pana atunci s-a derulat in vara lui 1937, fiecare masina parcurgând minimum 50.000 de kilometri. Atunci când verificarile s-au incheiat, masinile contabilizasera impreuna 2.400.000 de kilometri atat pe autostrazile care incepeau sa impânzeasca Germania, cat si pe drumurile virajate din Alpi. Incercarile au costat 30 de milioane de Reich Marks, ori, daca doriti, 1,7 milioane de dolari la cursul din zilele noastre. Meritase insa, pentru ca aceste incercari au probat robustetea masinii gândite de Ferdinand Porsche, un atribut pe care masina avea sa-l pastreze de-a lungul timpului.

    In timp ce Porsche lucra la prototip, evident, s-a ridicat problema producerii acestuia. Ca urmare, pe 28 mai 1937 se infiinta la Berlin „Gesellschaft zur Vorbereitung des Deutschen Volkswagen GmbH“ (Compania pentru pregatirea masinilor populare). Numele a fost schimbat, pe 16 septembrie 1938, in „Volkswagenwerk Gmbh“ (Fabrica Volkswagen), pentru ca pe 13 octombrie, in acelasi an, compania sa fie inregistrata la Registrul Comercial.

    Halele de productie erau gata in 1939, când au si aparut câteva modele de strada. Au fost produse doar câteva sute, pe masura ce se apropia razboiul structura de productie a fabricii urmand sa fie adaptata nevoilor armatei. Astfel au aparut modelul Type 62 sau Kubelwagen, ce folosea aceeasi platforma cu Beetle, diferentele mecanice constând in trenul de rulare, diferential, filtrul de aer (capabil sa faca fata si in desert) si garda la sol, care era aproape dubla. Pentru ca era foarte manevrabil, robust, consuma putin si se strica extrem de greu s-a bucurat de un imens succes in rândul soldatilor Ulterior, Porsche a mai realizat o varianta, Type 82, cu osii, amortizoare si jante revizuite. A existat si o versiune amfibie, Schwimmwagen (Type 128 si Type 166). Printre modelele din acea perioada s-a numarat si Kommander wagen (Type 87 E), care pastra linia modelului Beetle. S-a produs in numar foarte mic, fiind destinat cadrelor superioare ale armatei.

    In martie 1946, pentru intaia data dupa razboi, fabrica reusea sa produca 1.000 de masini. Evenimentul a fost celebrat cu fast. De aici, drumul parcurs in cei peste 60 de ani de productie, de cele peste 21 de milioane de Beetle vandute in intreaga lume, este o legenda a industirei automobilistice.


    duminica, 2 mai 2010, 08:39

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.