.
  • Serial: 100 ani de Audi - 100 ani de Motorsport. Episodul 11: 2000 - Audi R8 Le Mans




    Audi R8 Le Mans


    O victorie triplă la cea de-a doua lansare, după ce Audi Sport 1999 a ajuns ca un nimeni absolut la tradiţionala cursă franceză Le Mans pentru testare şi orientare. Audi s-a impus prin dominanţă pură: S-au aliniat trei autoturisme Audi la linia de start si tot atâtea au urcat pe covorul de premiere.



    Ceea ce face triumful să fie şi mai mai strălucit este faptul că după revoluţionarea scenei de raliu cu modelul superior quatt-o şi după dominaţia Audi în sportul autoturismelor de traseu, proiectul R8 reprezintă singurul autoturism veritabil de curse din halele Audi Sport. Şi pe deasupra, Audi R8 devine cel mai de succes prototip
    Le Mans al tuturor timpurilor.



    După victoria de la Le Mans din anul 2000, poate urma numai o poveste unică de succes. Din 80 de curse în Europa şi în Statele Unite, 63 se concretizează în victorii, dintre care 5 la categoria clasică de 24 de ore de pe lângă râul Sarthe. Nici o cursă nu s-a soldat cu defecţiuni de motor! Nici nu se poate defini mai bine însemnătatea deplină a sloganului "Progres prin tehnologie".






    Episodul 10: 1990 - Audi V8 quattro DTM
    Episodul 12: 2006 - Audi R10 TDI Le Mans

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.