.
-
Bonjour cu noul profesor voluntar de franceză
Mihaela Fetcu a avut azi prima întâlnire cu membrii clubului de franceză
La prima întâlnire a clubului au venit 11 membri, atât dintre obișnuiții casei de anul trecut , cât și noi înscriși care au dorit să descopere magia limbii franceze. Bineînțeles, fetele au constituit majoritatea iar vârsta nu a constituit un impediment de mixare al grupei, membrii variind între 7 și 14 ani. Toți fiind începători, a fost o experiență chiar plăcută să-i vezi lucrând ca o echipă omogenă și a reprezentat totodată și un experiment pentru Mihaela, care a reușit să-i mobilizeze la unison.
Timp de o oră membrii au învățat lucruri care, după spusele învățăceilor, la final, li s-au părut interesante și utile. “Chiar dacă suntem în clasa a 8-a, sunt noțiuni noi și binevenite” a spus Roxana care a fost încântată de întâlnirea de azi.
Mihaela abordează mult metoda interactivă și...electronică. Sala multimedia Varana, unde s-a desfășurat clubul astăzi, va deveni se pare locul permanent de lucru deoarece Mihaela se pregătește cu foarte multe materiale vizuale și fișe de lucru care să fie cât mai stimulante și interactive. Partea conversațională este combinată cu partea gramaticală și ...cu cea culturală. Prezentarea multimedia de astăzi i-a familiarizat cu monumente simbolice din Paris, după care s-au amuzat cu fișe cu imagini (zilele săptămânii, lunile anului, numere și alte noțiuni elementare), concurs cu cartonașe pentru a aprofunda vocabularul și au încheiat în atmosferă de cântece franțuzești.
Părinții, o parte, au asistat la activitate și doresc să-i aducă și la întâlnirea de miercuri cu Steluța, celălalt profesor voluntar de franceză. Dacă numărul solicitărilor se mărește, Mihaela este dispusă chiar să mai facă o grupă de la 14.00-15.00, în prezent clubul ei desfășurându-se lunea, doar de 15.00 la 16.00.
Donc, nos chers, nous vous attendons a La Maison pour bien s’amuser et pour apprendre ensemble!
Coordonator Centrul de Limbi Străine: Anamaria Cătănoiu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii: