.
  • Volkswagen si Toshiba semneaza o scrisoare de intentie


    • Prof. Winterkorn: Un pas înainte în dezvoltarea autovehiculelor cu motor electric.




    Focsani 13 februarie 2009 - Volkswagen AG (Wolfsburg) şi Toshiba Corporation (Tokio) semnează astăzi o scrisoare de intenţie. Scopul este reprezentat de cooperarea în domeniul dezvoltării motoarelor electrice şi a sistemelor electronice de comandă aferente pentru New Small Family concepută de Volkswagen. În mod suplimentar, Volkswagen şi Toshiba intenţionează să creeze sisteme de baterii cu densitate energetică ridicată pentru generaţia următoare de autovehicule cu motor electric.
    Preşedintele consiliului de administraţie al firmei Volkswagen AG, prof. dr. Martin Winterkorn, a subliniat: „Volkswagen intensifică activitatea de dezvoltare a tehnologiilor de propulsie ale viitorului în numeroase domenii. Pentru a consolida poziţia noastră puternică, Volkswagen realizează investiţii durabile şi creează cadrul pentru a pune bazele raporturilor de cooperare cu alte firme. Una dintre cele mai importante componente în acest scop este reprezentată de cooperarea cu Toshiba. Am următoarea convingere: în acest mod este intensificată activitatea de dezvoltare a autovehiculelor cu motor electric pentru producţia de serie, accesibile clienţilor noştri." Scopul firmei Volkswagen este acela de a deveni primul producător care să ofere o soluţie fără emisii, la costuri rezonabile şi sigură, disponibilă pentru producţia extinsă de serie în scopul realizării de autovehicule cu propulsor electric.

    „Până când vom avea la dispoziţie un autoturism cu motor electric pentru toţi, trebuie să depunem eforturi intense în activitatea de cercetare şi dezvoltare, în special pentru tehnologia de execuţie a bateriilor cu litiu-ion, sector în care concernul Volkswagen cooperează şi cu alţi parteneri potenţiali în sectorul tehnologic, alături de Toshiba", afirmă prof. dr. Winterkorn.
    Scrisoarea de intenţie a fost semnată de prof. dr. Winterkorn şi Atsutoshi Nishida, preşedinte şi CEO al Toshiba Corporation. Nishida a declarat: "Ne bucurăm că punem bazele unui parteneriat reciproc avantajos cu Volkswagen, unul dintre cei mai importanţi producători de automobile, care se remarcă prin angajamentul deosebit la producţia de autovehicule ecologice. Know-how-ul comun al celor două concerne internaţionale care îşi desfăşoară activitatea în sectorul tehnologic va reprezenta o etapă importantă – până la realizarea tehnologiilor pentru autovehiculul viitorului." Acesta este un semnal pozitiv pentru mobilitate, bazată pe ecologie şi rentabilitate.



    Sursa: Porsche Romania / Scorpion

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.