.
  • Parcul auto al Jandarmeriei Franceze devine electrificat

     

    Pe lângă flotele de autoturisme Peugeot 5008 care echipează forțele de poliție și jandarmerie încă de anul trecut, Ministerul de Interne francez a preluat primele 395 de vehicule PEUGEOT 3008 Plug-in Hybrid inscripționate, pentru Jandarmeria Națională Franceză. Motorul plug-in hybrid va echipa acum vehiculele de intervenție inscripționate, pe lângă utilizarea masivă de vehicule nemarcate, în 2020. 

    Aceste noi livrări arată faptul că vehiculele Peuegot 3008 Plug-in Hybrid îndeplinesc cerințele unei organizații foarte exigente în ceea ce privește fiabilitatea și performanța, precum și o bună valoare reziduală.

    Această achiziție se înscrie în demersurile de electrificare a flotei și dorința de a o dota cu vehicule fabricate în Franța, care oferă cel mai bun nivel de performanță. Cu o putere cumulată de 225 CP, un cuplu de 360 Nm și posibilitatea de a desfășura patrulări auto „discrete” în regim electric, modelele Peugeot 3008 Plug-in Hybrid din dotarea Jandarmeriei reprezintă o evoluție importantă pentru vehiculele de intervenție.

    Cele 395 de vehicule comandate au următoarele caracteristici:

    • PEUGEOT 3008 HYBRID 225 eAT8, nivelul de echipare Allure
    • Motorizare Plug-in Hybrid: 225 CP
    • Autonomie în modul electric: până la 56 km WLTP
    • Putere baterie: 90 kW
    • Capacitate baterie: 13.2 kWh
    • Consum maxim mixt: 1.4 l/100km, WLTP
    • Emisii CO2 maxime în ciclul mixt: 32 g/km, WLTP
    • Culoare specifică Celestial blue
    • Inscripționate cu „JANDARMERIA NAȚIONALĂ”
    • Dotări specifice pentru desfășurarea de operațiuni

    Vehiculele sunt fabricate pentru Ministerul de Interne francez la fabrica Stellantis din Sochaux și transformate de EGP din Hordain, carosierul partener al Grupului pentru toate vehiculele inscripționate.

    În primul trimestru al anului 2022 sunt deja planificate și alte livrări pentru Jandarmeria și Poliția Națională Franceză.

     

    DESPRE MARCA PEUGEOT

    PEUGEOT combină standardele înalte, alura și emoția cu scopul de a fi o marcă generalistă de top la nivel mondial. Prezentă în aproape 160 de țări cu 10.000 de puncte de vânzare, marca a vândut aproximativ 1 200 000 de modele în 2020. În 2021, după aniversarea a 210 ani de existență, PEUGEOT inaugurează o nouă identitate de marcă, cu un nou logo ce afirmă personalitatea și atemporalitatea mărcii. Pe lângă gama completă de vehicule comerciale și de pasageri electrificate, PEUGEOT a dezvoltat un nou concept de Neo Performanță. Modelul 508 PEUGEOT Sport Engineered este primul din această nouă gamă de automobile eficiente și performante.

     

    Sursa: Peugeot Romania

     

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.