.
  • Chevrolet îşi echipează gama de autovehicule cu o mulţime de funcţii noi

    • Ediţia specială Spark Bubble disponibilă pe pieţe selectate
    • Funcţiile de sporire a siguranţei includ asistenţă pentru monitorizarea unghiului mort pe bază de radar, sistemul avansat de asistenţă la parcare
    • Chevrolet îşi extinde oferta de sisteme MyLink



    FRANKFURT – La ediţia 2013 a Salonului Auto de la Frankfurt, Chevrolet va prezenta o mulţime de funcţii noi de sporire a confortului şi siguranţei pentru gama sa de modele. Printre accentele de design se numără noua ediţie Spark Bubble, care va transforma şi mai mulţi clienţi în fani ai celui mai popular model Chevrolet din Europa.

    „Ne străduim în permanenţă să oferim clienţilor noştri cel mai bun raport calitate - preţ”, a declarat dr. Thomas Sedran, Preşedinte şi Director General al Chevrolet Europe. „Anul acesta venim cu noile sisteme Chevrolet MyLink, mai multe funcţii de siguranţă şi confort, precum şi motoare noi cu un nivel mai mic al emisiilor, cum ar fi modelul diesel de 1,7 l, cu emisii de CO2 de 99 g per km, din dotarea Chevrolet Cruze”, a adăugat Sedran.

    Ediţia Spark Bubble asigură mai mult confort şi un aspect de excepţie
    Pe pieţele europene selectate, clienţii pot comanda noul Spark Bubble, o ediţie specială a popularului autovehicul de oraş. Acesta are o bară de protecţie sport, benzi de protecţie laterale, jante din aliaj de 15 inch vopsite în alb, precum şi autocolante Bubble jucăuşe de culoare albă sau roz pe aripile faţă. Consola centrală şi inserţiile au fost stilizate pentru a se asorta cu culorile vesele ale exteriorului. Scaunele au tapiţerie din piele sintetică.

    În plus, cel mai de succes model Chevrolet din Europa va oferi o siguranţă îmbunătăţită, datorită sistemului electronic de control al stabilităţii (ESC), oferit ca dotare standard şi va respecta prevederile standardului de emisii Euro5+. 

    La interior, panoul de instrumente şi ornamentele au fost restilizate. Pentru majoritatea nivelurilor de echipare este disponibil un radio nou cu conexiune Bluetooth. Dotările din interior includ, de asemenea, un CD player, dar şi conexiuni USB şi aux-in. Pentru streaming audio şi funcţia de apelare hands-free pot fi utilizate butoanele de comandă de pe volan.

    Modelul Chevrolet Aveo primeşte o cameră video pentru marşarier
    Clienţii care intenţionează să cumpere un Aveo cu sistem audio Chevrolet MyLink aşteaptă cu nerăbdare să utilizeze camera video pentru marşarier oferită standard. Dispozitivul este conectat la ecranul tactil de înaltă rezoluţie de şapte inch al sistemului audio şi face ca intrarea şi ieşirea din spaţiile înguste de parcare să fie mai sigură şi mai confortabilă.

    Nivelurile de echipare superioare ale modelului Chevrolet Aveo vor include semnalizatoare de direcţie elegante cu tehnologie LED, montate în oglinzile exterioare.

    Modelul Cruze dispune de a doua generaţie a sistemului MyLink, mai multe opţiuni pentru sisteme de propulsie şi funcţii de siguranţă noi
    Noul model Cruze va fi disponibil cu două sisteme MyLink diferite, ambele având capacitatea de a integra perfect conţinutul smartphone-ului. Pe lângă sistemele Chevrolet MyLink existente, pentru nivelurile de echipare superioare va fi oferit un sistem MyLink nou, cu afişarea meniului prin pictograme.

    Acesta asigură un sistem de navigaţie integrat, CD player, un sistem de recunoaştere vocală şi funcţie de sinteză vocală a textului. Ambele sisteme pot fi actualizate imediat ce apar software-uri şi aplicaţii noi.

    Începând cu toamna viitoare, va fi disponibilă o gamă de patru motoare pe benzină pentru toate versiunile modelului Cruze: un motor cu aspiraţie naturală de 1,4 l (100 cp/75 kW), un motor turbo de 1,4 l (140 cp/103 kW), un motor de 1,6 l (117 cp/86 kW) şi un motor de 1,8 l (141 cp/104 kW). Gama de motoare diesel, care în momentul de faţă este formată din motorul de 1,7 l (130 cp/ 96kW) şi cel de 2,0 l (163 cp/120 kW), va fi completată de o variantă de 110 cp (81 kW) a motorului diesel de 1,7 l. Aceasta din urmă are cea mai mică amprentă de carbon dintre toate motoarele oferite pentru modelul Cruze, de numai 99 g de CO2 per km.

    Pentru nivelurile de echipare superioare ale modelelor din familia Cruze, Chevrolet oferă asistenţă pentru monitorizarea unghiului mort lateral, o funcţie de siguranţă care identifică autovehiculele ce se apropie în unghiul mort prin intermediul unui sistem radar. În cazul unor situaţii potenţial periculoase, şoferul este atenţionat prin aprinderea unui afişaj de culoarea chihlimbarului în cadrul oglinzii exterioare din partea dreaptă sau stângă. Afişajul se va aprinde intermitent în cazul în care şoferul încearcă să acţioneze un semnalizator de direcţie atunci când în unghiul mort lateral se află un obiect. Oglinzile exterioare vor fi echipate cu semnalizatoare de direcţie cu tehnologie LED integrate.

    Chevrolet Orlando prezintă sistemul avansat de asistenţă la parcare
    Modelul Orlando va oferi asistenţă pentru monitorizarea unghiului mort lateral. Sistemul include senzori cu ultrasunete care detectează autovehiculele care se apropie în unghiul mort şi avertizează şoferul prin aprinderea unei pictograme în cadrul oglinzilor exterioare.

    În plus, modelul Orlando va asigura o parcare mai confortabilă în zonele urbane, datorită sistemului avansat de asistenţă la parcare oferit pentru nivelurile superioare de echipare. La viteze reduse, sistemul de asistenţă la parcare identifică locurile de parcare adecvate şi îi asigură şoferului instrucţiuni de manevrare a autovehiculului.

    Datorită noului sistem Chevrolet MyLink pe bază de pictograme, cu ecran tactil color de înaltă rezoluţie, de şapte inch, va fi posibilă integrarea perfectă a conţinutului smartphone-ului. Noul sistem audio va fi oferit standard şi, în funcţie de nivelul de echipare, pachetul poate include o cameră video pentru marşarier şi un sistem de navigaţie integrat.

    În acelaşi, timp, pasagerii din spate vor beneficia de scaunele cu încălzire de pe al doilea rând, care sunt disponibile pentru nivelurile de echipare superioare.

    Modificările aduse exteriorului includ semnalizatoare de direcţie cu tehnologie LED integrate în oglinzile exterioare, precum şi capace de roţi noi, de 16 inch şi jante din aliaj de 17 şi 18 inch. Motorul pe benzină de 1,4 l, cu supraalimentare şi eficienţă dovedită al modelului Orlando poate fi oferit acum împreună cu o transmisie automată cu şase trepte de viteză.

    Modelul Malibu cu motor diesel este mai eficient
    Dealerii Chevrolet din Europa au început să ofere versiunea îmbunătăţită a modelului Malibu cu motor diesel de 2,0 l. Varianta cu transmisie manuală este echipată standard cu sistemul Start/Stop şi are un consum redus de carburant, de 4,7 l/100 km în regim mixt. Nivelul emisiilor de CO2 este de 125 g per km. Printre celelalte îmbunătăţiri pot fi enumerate o cameră video pentru marşarier pentru nivelurile de echipare superioare, precum şi un semnal de oprire de urgenţă care este activat la toate variantele în timpul frânării de urgenţă.

    Modelul Trax este disponibil acum în varianta cu tracţiune pe puntea faţă a motorului turbo de 1,4 l.
    Varianta cu motor pe benzină cu supraalimentare (1,4 l) a SUV-ului de dimensiuni reduse Chevrolet Trax va fi disponibilă, începând din toamna viitoare, cu tracţiune pe puntea faţă. Echipată cu o transmisie manuală cu şase trepte de viteză, această variantă a modelului Trax poate accelera de la zero la 100 km/h în doar 9,5 secunde. Consumul de carburant în regim mixt este de 6,0 l/100 km cu sistemul Start/Stop, ceea ce înseamnă emisii de CO2 de 139 g per km. Pentru această opţiune de sistem de propulsie este disponibilă şi o cutie de viteze automată.


    Sursa: Chevrolet Romania 



    joi, 22 august 2013, ora 08:47

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.