.
  • Legendarul model Corvette sărbătoreşte 60 de ani

    • Primele autovehicule Corvette au ieşit de pe linia de asamblare pe 30 iunie 1953
    • Până în prezent, modelul Corvette a fost produs în 1,5 milioane de exemplare

    BOWLING GREEN, Kentucky, S.U.A. – Chevrolet a sărbătorit ieri cea de-a 60-a aniversare a legendarului autovehicul sport, Corvette. Primul Corvette a intrat în producţie la Flint, Michigan, pe 30 iunie 1953. De atunci, Corvette a devenit o legendă americană care continuă să ofere tehnologie şi performanţe de top.

    „În timpul celor şase decenii care au trecut, modelul Corvette a devenit parte integrantă a culturii americane, devenind autovehiculul sport preferat de vedete de cinema, muzicieni şi astronauţi”, a declarat Chris Perry, Vice-Preşedintele Departamentului de Marketing al Chevrolet. „Punctul forte al autovehiculelor Corvette îl reprezintă asigurarea celui mai înalt nivel, în materie de design, tehnologie şi performanţe, al epocilor din care au făcut parte.”

    În continuare vă prezentăm câteva aspecte importante care au marcat istoria de 60 de ani a modelului Corvette:
    • Corvette a debutat ca prototip la salonul auto General Motors Autorama, în New York City, pe 17 ianuarie 1953. A înregistrat un succes atât de mare încât la scurt timp, la 30 iunie a aceluiaşi an, a intrat în producţie o serie limitată de 300  de autovehicule Corvette.
    • Toate exemplarele din 1953 erau de culoare alb Polo, cu interior roşu şi aveau un preţ de 3.498 de dolari. În 2006, cel de-al treilea exemplar Corvette produs în 1953 a fost vândut la licitaţie cu o sumă record, de 1,06 milioane de dolari.
    • Până în 1955, Corvette a fost disponibil exclusiv cu un motor cu şase cilindri în linie. În 1955, 90 % dintre cumpărători au comandat motorul opţional V-8.
    • În 1956 s-a renunţat la producţia motorului cu şase cilindri. Corvette a fost disponibil de atunci doar cu motorul V-8. 
    • Pentru primii 10 ani, modelul Corvette a fost produs exclusiv în versiunea decapotabilă. Modelul Corvette Sting Ray coupe „split-window”, cu acoperiş fix, din 1963, a lansat cea de-a doua generaţie a autovehiculelor Corvette. Cifra vânzărilor a fost dublată.
    • De la lansarea din 30 iunie 1953, au fost produse aproximativ 1,56 milioane de autovehicule Corvette. Exemplarul Corvette cu numărul 500.000 a fost produs în 1977; cel cu numărul 1.000.000 în 1992, iar cel cu numărul 1.500.000 a ieşit de pe linia de producţie în 2009.
    • Autovehiculele Corvette au fost produse în trei uzine: la Flint, Michigan (1953); la St. Louis, Missouri (1954-1981); şi la Bowling Green, Kentucky (1981-2014). Primul Corvette din 1981 a fost produs la St. Louis, iar ultimul Corvette din acelaşi an a fost produs la Bowling Green.
    • În anul 1983 nu a fost vândut publicului niciun exemplar Corvette. Anul model 1983 a fost omis, deoarece în perioada aceea s-au făcut pregătirile pentru nou-nouţul Corvette an model 1984, care a lansat generaţia a 4-a (C4). Au fost produse patruzeci şi patru de autovehicule prototip. În prezent mai există un singur exemplar 1984, expus la Muzeul Naţional Corvette din Bowling Green, Kentucky.

    Sursa: Chevrolet Romania



    miercuri, 3 iulie 2013, ora 08:08

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.