.
  • Dacia isi continua ofensiva cu Noul Logan MCV si prezinta seria limitata Duster Aventure




    După Noile Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway, Dacia îşi completează oferta şi prezintă Noul Logan MCV, un break spaţios la un pret accesibil, precum si Seria Limitată Duster Aventure, un 4X4 cu personalitate.

    Noua Dacia Logan MCV
    Lansat în 2006, break-ul Logan MCV a fost achiziţionat de peste 380 000 de clienţi din peste 40 de ţări.
    După ce a prezentat cu succes anul trecut, noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway, Dacia îşi completează oferta cu Noul Logan MCV.

    Asemenea noilor Logan şi Sandero, Noul Logan MCV adoptă un stil exterior modern, specific modelelor break şi un design interior atrăgător.
    Încăpător şi funcţional, Noul Logan MCV oferă, datorită dimensiunilor sale, un spaţiu interior generos, cu 5 locuri, şi un portbagaj cu un volum de 573 litri.
    Noua Dacia Logan MCV nu face niciun fel de compromisuri !
    Modelul propune, pe aproape toate pieţele, prestaţii superioare pentru un preţ comparabil cu cel al predecesorului său.

    Noua Dacia Logan MCV este mai bine echipată şi oferă un plus de confort şi de siguranţă. Printre dotările disponibile în serie, încă de la primul nivel de echipare, se numără sistemul de control al stabilităţii ESP, direcţia asistată, airbag-urile laterale (pentru toate pieţele unde se comercializează motoare Euro5) şi bancheta spate rabatabilă 1/3-2/3 (în toate tările de comercializare).

    Modern, Noul Logan MCV oferă o gamă largă de echipamente: sistemul multimedia MEDIA NAV, limitatorul/regulatorul de viteză, asistenţă la parcarea cu spatele şi funcţia Eco mode. Noile motorizări benzină TCe 90 şi Diesel asigură o plăcere mai mare la condus, dar si  un consum redus, precum şi emisii de CO2 mai scăzute.
    Noua Dacia Logan MCV va putea fi comandată începând din al doilea trimestru 2013.

    Seria Limitată Duster Aventure
    Această Serie Limitată adoptă un look robust şi original. Echipat cu o rampă de proiectoare, cu un sistem de navigatie Garmin si cu covorase de cauciuc, Duster Aventure îi va atrage pe soferii dornici de escapade în natură.
    Stickerele specifice de mari dimensiuni, al căror model este reprodus si pe tapiteria interioară adaugă un plus de personalitate noii serii limitate. Duster Aventure este disponibil în două nuante - Blanc Glacier si Noir Nacré.
    Această versiune păstrează toate atributele care au contribuit la succesul modelului Duster - stil, spaţiu interior, prestaţii specifice unui veritabil 4x4 – adăugându-i un plus de caracter, în conditiile unui pret accesibil.
    Seria Limitată Dacia Duster Aventure va fi comercializată în 16 tări începând din aprilie 2013.

    Cu costurile sale de întreţinere scăzute şi cu garanţia de 3 ani / 100 000 km, gama Dacia, recunoscută pentru fiabilitatea sa, reprezintă mai mult decât oricând oferta ideală pentru conducătorii avizati.

    „Cu Noul Logan MCV şi Duster Aventure, Dacia continuă să-si afirme strategia şi să surprindă lumea automobilului. Strategia mărcii reuneşte simplitatea şi generozitatea: ambele modele oferă mai multe echipamente şi un design foarte reuşit, la un preţ specific Dacia. Această strategie a fost legitimată până acum de peste 2 300 000 de clienţi.”
    Arnaud Deboeuf, Director al Programului Entry

    Noua Dacia Logan MCV: un break modern si functional
    O ofertă produs complementară
    Dacia îşi completează gama de vehicule cu Noul Logan MCV, un break spatios, versatil şi accesibil.
    După lansarea modelelor Lodgy –  monovolum cu interior modulabil, disponibil cu 5 si 7 locuri – si Dokker – model combi cu 5 locuri, destinat unei utilizări mixte (atât personale cât şi profesionale) – Noul Logan MCV îşi confirmă legitimitatea în universul vehiculelor spaţioase şi practice propunând o ofertă complementară.
    Spaţios şi încăpător, acest break cu 5 locuri se adresează unor clienti aflati în căutarea unui vehicul cu o capacitate mare de încărcare, confortabil si practic, atât pentru utilizarea cotidiană cât şi pentru călătoriile lungi. În plus, noul model este economic la utilizare (un consum de numai 3,8 l/100km ,în cazul motorizărilor Diesel).

    Cu un design atrăgător şi cu prestaţii avantajoase, Noul Logan MCV completează ultima generaţie de vehicule Dacia.

    Un design robust  şi atrăgător
    Noul Logan MCV adoptă noua identitate stilistică a mărcii Dacia, care evocă un sentiment general de robusteţe şi de forţă.

    Un design exterior generos şi dinamic
    Noul Logan MCV afisează un design exterior dinamic, accentuat de prezenţa barelor de pavilion. Modelul  beneficiază de dimensiuni generoase - 4,49 m lungime, cu 430 mm mai mult decât Noul Sandero - si dispune de un portbagaj cu un volum de 573 litri. Aceasta îi permite să ofere un spatiu interior si o capacitate de încărcare record, precum şi posibilitatea de a transporta obiecte de până la 2,7 m lungime. Calitătile practice ale noului model sunt însotite de un stil exterior deosebit de atrăgător.

    „Noul Logan MCV câstigă în dinamism, în special la nivelul lunetei spate usor înclinate dar si prin atentia acordată liniilor laterale, al căror tratament caracteristic îl regăsim si în cazul modelelor Lodgy si Duster.
    Cu acest design, Noul Logan MCV afisează o imagine modernă, specifică autoturismelor, fără a sacrifica spatiul interior. Este mult spatiu si asta se vede!”
    David Durand, Director Design gama Entry

    Un interior spatios, functional si rational
    Calitatea percepută la nivelul interiorului completează impresia de robusteţe degajată de designul exterior.
    O atenţie specială a fost acordată spaţiului interior al Noului Logan MCV, astfel încât acesta să răspundă pe deplin aşteptărilor clienţilor.
    Poziţia de condus este plăcută, existând posibilitatea reglării scaunului şoferului şi a volanului (în funcţie de versiune). Nu a fost uitată nici ergonomia. Toate comenzile sunt usor accesibile, ele aflându-se pe volan sau în imediata apropiere a acestuia.

    Interiorul a fost gândit pentru a uşura viaţa la bord. Astfel au fost prevăzute numeroase spaţii de depozitare, practice şi accesibile, totalizând un volum de 16 litri. Printre acestea se numără spaţiile de pe portierele faţă şi spate, buzunarele din spătarele scaunelor sau spaţiul de depozitare din partea superioară a planşei de bord. Tableta portbagaj tip înfăşurător (disponibilă în funcţie de versiune) poate servi, la nevoie, drept suport suplimentar de depozitare.
    Bancheta spate rabatabilă 1/3-2/3 disponibilă în serie, uşor de manevrat, oferă o modularitate sporită.

    Prestatii superioare, la acelasi pret
    Dacia rămâne fidelă filozofiei sale: noile echipamente, functionale, simplu de utilizat si 100% utile, prezente pe Dacia Lodgy si Dokker precum si pe Noile Logan si Sandero, îsi fac aparitia si pe Noul Logan MCV.

    - MEDIA NAV, sistemul multimedia complet (în functie de versiune). Usor de utilizat si intuitiv, acesta dispune de un touch screen color de 7 inch (18 cm). Pagina de „Meniu” permite un acces usor la diferitele funcţii, printre care tehnologia Bluetooth® şi sistemul de navigaţie, cu afişaj 2D şi 3D (Birdview). Aparatele personale pentru ascultarea fişierelor muzicale se conectează uşor la priza USB sau jack, ambele uşor accesibile pe faţada aparatului.

    - Dacia Plug&Radio, sistemul multimedia esenţial, este cealaltă opţiune pentru clienţii Noului Logan MCV. Acest sistem beneficiază de un ecran integrat pe faţada centrală a planşei de bord, suficient de mare pentru a afişa informaţii pe trei rânduri. Dacia Plug&Radio cuprinde un radio, CD cu MP3, tehnologie Bluetooth® şi prize USB şi jack amplasate pe faţada aparatului.

    - Limitatorul şi regulatorul de viteză (disponibile opţional): cele două funcţii, precum şi selectarea vitezei alese, sunt comandate direct de pe volan.

    - Asistenţă la parcarea cu spatele (disponibile opţional): datorită senzorilor situaţi în bara spate, şoferul este alertat de un semnal sonor în momentul în care maşina se apropie de un obstacol.

    - Direcţia asistată, în serie, de la primul nivel de echipare (Euro 5), asigură confort şi plăcere la condus.

    O gamă de motoare reînnoită pentru un şi mai bun raport economie/performanţă
    La fel ca în cazul Noilor Logan şi Sandero, Noul Logan MCV este disponibil cu două motoare pe benzină: motorul 1.2 16v 75, polivalent şi economic atât la cumpărare cât şi la utilizare, şi noul motor turbo pe benzină cu trei cilindri TCe 90, simbol al expertizei Grupului Renault în domeniul mecanic. Acest propulsor cântăreste cu 15 kg mai putin decât un motor de putere echivalentă. El asigură reprize si acceleratii suple si energice. În plus, noul motor îmbină plăcerea de a conduce cu un consum scăzut de combustibil (5 l/ 100 km) şi un nivel al emisiilor de CO2 de numai 116 g / km.

    Economic si propunând un volum de încărcare record (573 litri), Noul Logan MCV oferă cel mai bun raport consum/volum de încărcare din categoria sa.
    Modelul este astfel cea mai bună propunere pentru clienţii care au nevoie de o capacitate mare de transport pentru un cost de consum redus.

    Oferta de motorizări Diesel este concentrată pe propulsorul 1.5 dCi, disponibil în două variante de putere 66 kW (90 CP) sau 55 kW (75 CP) în cazul normei Euro5.
    Recunoscut pentru fiabilitatea sa, pentru performanţele sale şi pentru impactul redus asupra mediului, motorul 1.5 dCi, best seller al Grupului Renault, a fost optimizat, oferind reprize şi acceleraţii mai bune. În ceea ce priveşte consumul, acesta se situează printre cele mai scăzute din segmentul său (3,8 l/100km) iar impactul asupra mediului este şi el diminuat (99g/km).

    Dacia continuă să promoveze carburantul GPL ca o alternativă economică la motorină. În unele ţări, motorul 1.2 16v 75 este disponibil în versiunea benzină-GPL, care asigură un cost de utilizare mai mic şi emisii scăzute de CO2 (120 g / km  în mod GPL).
    Ca şi în cazul tuturor vehiculelor pe GPL Dacia, şoferul poate opta pentru alimentarea cu benzină sau GPL cu ajutorul unui simple apăsări pe un buton. Beneficiind de un preţ de achiziţie mai mic de 1€ / litru, carburantul GPL este mai competitiv în utilizare decât benzina.
    Vânzările de vehicule echipate cu GPL reprezintă aproape 10% din modelele Dacia fabricate la Pitesti, marca afirmându-şi în continuare voinţa de a propune tehnologii performante şi competitive.

    Un consum mai redus cu functia Eco Mode
    Functia Eco Mode (disponibilă în functie de motorizare) îi permite soferului în orice moment să-şi optimizeze consumul de carburant.
    Odată activată, această funcţie adaptează unii parametri de conducere modificând funcţionarea motorului şi confortul termic, în proporţii acceptabile pentru şofer şi pasageri.
    Această funcţie duce la o economie de carburant precum şi la o diminuare a emisiilor de CO2, care pot ajunge până la 10 % în functie de stilul de conducere şi de condiţiile de rulare.

    Dacia este mai mult ca oricând o alegere inteligentă. Cu Noua Dacia Logan MCV, raportul economie/performanţe atinge cote noi, raportul preţ/spaţiu interior rămâne fără egal iar preţurile sunt la fel de accesibile.

    Siguranţa: un element indispensabil
    Noul Logan MCV beneficiază, ca şi în cazul Noilor Logan si Sandero, de un nivel de sigurantă sporit.

    Siguranta activă
    Sistemul de control dinamic al traiectoriei (ESP), îşi face apariţia în serie încă de la versiunea de intrare în gamă, răspunzând astfel reglementărilor europene în vigoare pentru standardul Euro 5. Acest sistem asigură stabilitatea vehiculului în cele mai dificile condiţii, cum ar fi evitarea unui obstacol, pierderea aderentei în viraj sau sofatul pe o suprafată alunecoasă.
    Asistenta la frânarea de urgentă (AFU) completează sistemul de antiblocare a rotilor, ABS. În cazul frânării de urgentă, AFU actionează asupra sistemului hidraulic aplicând o presiune maximă asupra frânelor încă de la prima actionare a pedalei de frână, până la atingerea pragului de declansare a sistemului ABS.

    Siguranta pasivă
    Pentru a garanta o protectie maximă a tuturor ocupantilor, Noul Logan MCV este echipat, încă de la primul nivel, cu airbag-uri frontale pentru şofer şi pasager, precum şi cu airbag-uri laterale pentru locurile din faţă.
    În cazul în care centura de siguranţă nu este ataşată pentru locurile din faţă, este declanşată o alertă vizuală şi sonoră. Acest sistem este disponibil, în serie, pe toate versiunile comercializate în Europa.
    Scaunele laterale din spate sunt echipate cu puncte de fixare Isofix. Acest sistem uşurează montarea în deplină siguranţă a scaunelor pentru copii.
    Structura caroseriei integrează zone consolidate cu deformare programată.
    Bara fată si capota sunt concepute – din punct de vedere al formei, rigiditătii si grosimii – să permită o absorbtie cât mai bună a socurilor, în special pentru protectia pietonilor în cazul unui impact în partea frontală a vehiculului.

    Dacia Duster Aventure, un 4X4 cu personalitate
    Cu designul său dinamic si robust, Duster a cucerit deja publicul aflat în căutarea unui SUV solid si seducător. Seria Limitată Duster Aventure merge mai departe pe tendinta outdoor, care va atrage soferii dornici de mai multă aventură.

    La exterior cu elemente de design outdoor
    Noua serie limitată Duster Aventure adaugă elemente de outdoor care fac diferenta, creând un look absolut original: rampă de proiectoare, scuturi de protectie fată si spate, mască neagră pentru faruri, săgeti de culoare rosie care semnalizează inelele de remorcare si zonele de pozitionare a cricului, apărătoare de noroi pe care este marcat Duster.
    Stripping-urile exterioare dau un plus de personalitate vehiculului şi amintesc de competitiile auto în cadrul cărora Duster s-a remarcat.

    Pornind de la versiunea Ambiance, această serie limitată este disponibilă în 2 nuante, Blanc Glacier si Noir Nacré.

    Calandrul este de un negru strălucitor, la fel carcasele oglinzilor retrovizoare si jantele de otel de 16 inch. Geamurile fumurii conferă sobrietate si protectie împotriva razelor U.V, orbirii, căldurii…

    …Și la interior
    Spatiul interior si confortul care au contribuit la succesul Duster se regăsesc si la seria limitată. Cusăturile de pe tapiterie sunt albe, iar pe scaune sunt motive de tip busolă cu inscripţia Duster. Consola centrală, de un negru strălucitor, se asortează cu designul exterior iar conturul aeratoarelor, centrul volanului si mânerele portierelor – toate pe alb, reamintesc nuantele acestei serii limitate.

    Prestatii outdoor
    Seria limitată Duster Aventure este disponibilă în versiunile 4x2 şi 4x4. Modelul este echipat cu GPS Garmin semi-integrat în tabloul de bord. Acest GPS mobil este dotat cu hărtile rutiere a 45 de tări europene.

    Duster Aventure este echipat cu faruri de ceată si o rampă de proiectoare detasabilă pe pavilion care oferă un plus de vizibilitate în orice circumstantă.

    Caracteristicile Dacia: Generozitate, fiabilitate si simplitate
    Dacia a revoluţionat lumea auto si a schimbat ordinea stabilită. A cumpăra o Dacia înseamnă a scăpa de griji: fiabilitatea vehiculelor este recunoscută si exploatarea, accesibilă.
    Strategia Dacia a fost recompensată în decembrie 2012 cu „Trofeul pentru Strategie” acordat de Automobile Magazine care recunoaste astfel dinamismul mărcii si noile modele care au sosit pe piată la tarife la fel de atractive.

    Fiabilitate recunoscută. Exigenta si expertiza Grupului Renault
    Dacia beneficiază de expertiza Grupului Renault în materie de calitate, folosind procesele si standardele Aliantei Renault-Nissan.
    Noua Dacia Logan MCV si Seria Limitată Dacia Duster Aventure vor fi produse la uzina de la Mioveni. Aceasta, asemenea tuturor siturilor industriale ale Grupului, aplică Sistemul de Productie Renault (SPR), răspunzând unei exigente majore: fabricarea unui produs de calitate.
    Dacia beneficiază si de fiabilitatea testată a motoarelor Aliantei.  De exemplu, motorul de 1.5 dCi, motorul cel mai vândut al Aliantei (1,2 milioane în 2011), echipează vehiculele Dacia.

    Vehicule fiabile în timp
    Asemenea vehiculelor Renault, masinile Dacia sunt testate în conditii extreme. Pe lângă testele clasice „de laborator”, Grupul Renault îsi supune modelele noi la teste extreme în conditii reale pentru a verifica maniera în care acestea rezistă în timp: de exemplu pentru Lodgy s-au făcut 1,9 milioane de kilometri de teste!
    Dacia este în topul celor mai fiabile mărci din 2012 (conform sondajului făcut de Asociatia consumatorilor din 5 tări europene: Franta, Spania, Portugalia, Belgia si Italia).

    Rezultate de calitate dovedite
    Dacia are rezultate de calitate remarcabile, câstigând astfel încrederea clientilor.
    Conform datelor din 2012 ale ADAC – organismul de referintă din Europa – calitatea vehiculelor Dacia este într-o continuă evolutie în ultimii 3 ani.
    Calitatea din service-uri nu este mai prejos: cu 3 premii „Şurubelnita de aur”, Dacia are cel mai bun rezultat obtinut vreodată de o marcă auto vreme de 25 de ani pentru serviciile post-vânzare (sondaj făcut de revista Autobild, titlu de referintă în presa auto din Germania – iulie 2011).

    Exploatare fără griji
    Garantia constructorului de 3 ani/100 000 km este valabilă pentru toate modelele din gamă. Asigură primirea în oricare dintre service-urile din retea si reparatii la cel mai înalt nivel de expertiză cu piese de origine.

    „Cu 360.000 de unităti vândute în 2012, Dacia este o marcă de cucerire care îsi continuă ofensiva cu Noul Logan MCV. Este, în prezent, cea mai tânără gamă din Europa. În 2012 cota sa de piată a crescut în cele 40 de tări în care se comercializează, astfel că s-au vândut cu 17.000 de unităti mai mult decât în 2011. În 2013 marca îsi va continua dezvoltarea odată cu intrarea pe piete noi, precum Marea Britanie si Irlanda.” Rafael Treguer, Director Dezvoltare Marca Dacia.


    Sursa: www.daciagroup.com / Auto Sima Beyer Focsani


    vineri, 8 martie 2013, ora 12:51

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.