.
  • Sfidati frigul: în siguranţă pe drumuri acoperite cu gheaţă şi zăpadă, alături de Opel

    • Anotimpul rece nu reprezintă o problemă pentru Opel Ampera, Mokka şi restul gamei
    • Multitudine de sisteme de asistenţă pentru şofer şi funcţii de confort pentru o experienţă de conducere lipsită de stres
    • Sistem de tracţiune integrală pentru aderenţă superioară, iluminare AFL+ pentru o vizibilitate excelentă



    Rüsselsheim. Primele nopţi geroase au trecut deja, şi în majoritatea regiunilor a nins. Vremea rece şi condiţiile rutiere nefavorabile caracteristice acesteia nu reprezintă o problemă pentru modelele Opel: tehnologiile moderne şi sistemele de asistare, inclusiv tracţiunea integrală adaptivă, sistemul de iluminare frontală adaptivă AFL+ şi volanul încălzit asigură şoferului o conducere mai sigură şi mai confortabilă în condiţii de vizibilitate redusă, întuneric, gheaţă şi zăpadă. Prin urmare, toate autovehiculele fabricate de producătorul din Rüsselsheim sunt bine echipate pentru următoarele luni, inclusiv, desigur, modelul electric Ampera – „Maşina anului 2012”.


    Iarna la bordul Opel Ampera

    Autovehiculele electrice, în special, sunt puse la încercare în anotimpul rece. Fluctuaţiile de temperatură pot influenţa semnificativ performanţa bateriei. Din acest motiv, bateria modelului Ampera este controlată din punctul de vedere al temperaturii printr-un sistem avansat de răcire pe bază de lichid care monitorizează şi menţine în permanenţă nivelul temperaturii, pentru performanţă şi durabilitate optime. Lichidul de răcire circulant trece printr-o serie de aripioare de răcire interne din modulele bateriei. La temperaturi scăzute, bateria este preîncălzită în timpul încărcării pentru a asigura o putere maximă. În plus, există şi un bonus semnificativ în ceea ce priveşte confortul: încălzirea habitaclului, o funcţie acţionată electric şi disponibilă standard, asigură în permanenţă o ambianţă plăcută pentru şofer. Astfel, şoferul şi autovehiculul pot opera indiferent de vreme şi fără restricţii.



    Condus în condiţii de siguranţă: tracţiune integrală, ESPPlus şi controlul tracţiunii

    Când carosabilul este acoperit cu gheaţă, şasiul şi sistemul de propulsive joacă un rol central. Sistemul de tracţiune integrală activat la cerere este eficient mai ales în condiţii de gheaţă şi zăpadă. Acesta asigură, de exemplu, aderenţa noului SUV sub-compact Mokka pe suprafeţele de drum afectate de condiţiile de iarnă. În condiţii normale, cum ar fi rularea pe suprafeţe uscate, tracţiunea se face pe roţile din faţă, ceea ce asigură un consum redus de carburant. Cuplul este distribuit de fiecare dată în mod continuu şi automat, variind între 100-0 (faţă: spate) şi 50-50, de exemplu, pe zăpadă. Când este necesar din motive de tracţiune, dispozitivul electronic de transfer al cuplului distribuie în mod automat şi uniform cuplul între puntea faţă şi puntea spate. Astfel, tracţiunea integrală este optimizată în funcţie de condiţiile de drum predominante. Sistemul se activează automat într-o fracţiune de secundă de îndată ce detectează patinarea roţilor de pe puntea faţă, oferind astfel o aderenţă maximă. De asemenea, acesta se dezactivează pentru a reduce consumul de carburant atunci când nu mai este nevoie de asistenţă suplimentară pentru roţile din spate.


    La fel de important, mai ales pe carosabil umed şi alunecos, este Programul electronic de stabilitate (ESP®Plus). Modelul Mokka include un sistem de control al tracţiunii perofrmant ca dotare standard, ce decelerează motorul şi frânează roţile pentru a preveni patinarea acestora.



    Vizibilitate bună în timpul conducerii: AFL+, senzor de ploaie şi oglindă retrovizoare „inteligentă”

    Dimineţile întunecate şi apusurile timpurii fac parte din rutina zilnică a multor şoferi în această perioadă rece a anului. Atunci când zăpada şi picăturile de ploaie abundentă cad pe parbriz, vizibilitatea devine şi mai importantă. Ultima generaţie a sistemului de iluminare frontală adaptivă AFL+, disponibil opţional pentru Mokka şi alte modele, include faruri Bi-xenon şi până la 9 funcţii inteligente de iluminare. Acestea includ: lumina pentru drum extraurban, lumina de autostradă, lumina de oraş, lumina pentru pietoni, lumina pentru condiţii meteo nefavorabile, faza lungă cu rază de acţiune extinsă, iluminare statică în viraje, iluminare dinamică în viraje, lumini de zi cu tehnologie LED şi asistentul pentru faza lungă. Astfel, AFL+ sporeşte siguranţa tuturor participanţilor la trafic şi transformă condusul pe timpul nopţii sau în condiţii meteo nefavorabile într-o activitate relaxantă.  


    O oglindă retrovizoare antiorbire electrocromatică protejează şoferul împotriva luminii puternice provenite de la autovehiculele care se deplasează în spatele său. Un senzor de ploaie pentru ştergătoarele de parbriz asigură o bună vizibilitate în partea din faţă. La temperaturi sub zero grade, oglinzile exterioare încălzite electric asigură vizibilitate spre partea din spate.


    Condus confortabil: volan şi scaune încălzite, plus sistemul Quickheat

    Pentru un confort sporit în timpul conducerii la temperaturi scăzute, clienţii pot comanda volanul încălzit, disponibil opţional. Acest volan încălzeşte mâinile în doar un minut. Caracteristica principală a sistemului: atunci când funcţia este activată, întreaga coroană a volanului este încălzită, dar căldura este distribuită mai repede în zonele principale de prindere din jurul spiţelor laterale. Bunăstarea şoferului şi a pasagerul din faţă este susţinută şi de încălzirea scaunelor, funcţie disponibilă opţional pentru toate modelele Opel. În funcţie de nevoile personale de încălzire, structura scaunului şi spătarele pot fi încălzite în mai multe trepte. Sistemul Quickheat accelerează suplimentar încălzirea habitaclului şi reduce formarea condensului pe geamuri.


    Conducere inteligentă: sfaturi înainte de pornirea la drum

    Numeroasele kituri oferite de Opel asigură o experienţă de conducere cât mai plăcută şi mai sigură posibil în lunile cele mai reci ale anului. Totuşi, şoferii ar trebui să aibă mare grijă atât la pregătirea personală, cât şi la cea a autovehiculul lor, pentru a putea înfrunta provocările apărute odată cu iarna grea. Pneurile de iarnă asigură o aderenţă mai mare şi scurtează distanţa de frânare, nu doar pe zăpadă, ci şi la temperaturi scăzute.


    Înaintea călătoriei de dis-de-dimineaţă, câteva minute ar trebui rezervate pregătirii maşinii. În cazul în care a nins peste noapte, toată zăpada şi gheaţa de pe autovehicul trebuie curăţată, atât pentru siguranţa personală, cât şi pentru cea a celorlalţi participanţi la trafic. Acest lucru înlătură riscul de a lovi autovehiculele din spate cu resturi de zăpadă. De asemenea, în caz de frânare bruscă, nimeni nu va fi „orbit” de resturi de zăpadă care cad de pe acoperiş. În general, stilul de conducere ar trebui adaptat la condiţiile de drum predominante. Cu alte cuvinte, cu un grad mai mare de anticipare şi distanţe de siguranţă mai mari. Manevrele bruşte trebuie evitate în momentul deplasării pe suprafeţe alunecoase. Când drumurile acoperite cu zăpadă se transformă în patinoare, chiar şi cu pneuri de iarnă, lanţurile de iarnă devin ultima soluţie. Montarea lanţurilor trebuie să fie bine exersată, pentru a se evita, de exemplu, situaţia de a rămâne blocat la poalele dealului.


    Sursa: Opel Romania / Auto Aiss Focsani


     vineri, 21 decembrie 2012, ora 11:25

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.