.
  • Deschiderea pistei de testare Chevrolet în Florida


    Lake Buena Vista, Florida, S.U.A. – Eforturile designerilor Chevrolet şi ale inginerilor din cadrul Walt Disney Imagineering pot fi admirate la Walt Disney World Resort, unde pista de testare Chevrolet este deschisă publicului.



    Acest punct de atracţie reproiectat le oferă vizitatorilor o perspectivă amănunţită asupra unui studio profesionist de design, creând o experienţă virtuală multisenzorială în domeniul designului auto, în premieră în această industrie.


    Chevrolet şi Disney şi-au pus la bătaie cei mai buni designeri, cu o expertiză vastă, de la design industrial şi auto până la arhitectură şi animaţie. Colaborarea în materie de design a început cu 18 luni în urmă, bazându-se pe câteva principii călăuzitoare – crearea unei experienţe personale, futuriste şi optimiste.



    Despre Chevrolet

    Chevrolet este cea mai mare marcă internaţională a companiei General Motors, cu vânzări anuale de peste patru milioane de autovehicule în peste 140 de ţări. Este cea de-a patra marcă auto internaţională în materie de vânzări şi, de asemenea, una din mărcile cu cea mai rapidă dezvoltare din lume. Autovehiculele Chevrolet îmbină designul avangardist cu performanţa, inovaţia şi caracterul practic. Acestea oferă un raport calitate-preţ excelent. Înfiinţată în anul 1911 în S.U.A. de către emigrantul elveţian Louis Chevrolet, marca şi-a aniversat centenarul în 2011. Gama Chevrolet destinată pieţei europene cuprinde autovehiculul de oraş Spark, modelul de mici dimensiuni Aveo sedan şi hatchback, modelul compact Cruze sedan, hatchback şi station wagon, modelul sedan de clasă medie Malibu, MPV-ul de familie Orlando, SUV-ul Captiva, legendarele modele sport Camaro şi Corvette, precum şi Volt, autovehiculul electric cu autonomie extinsă. În 2012 Chevrolet lansează modelul Cruze station wagon şi modelul sedan de clasă medie Malibu. Puteți găsi mai multe informaţii despre Chevrolet accesând http://www.chevrolet.ro/ sau Media Chevrolet România.


    Despre departamentul de design al GM

    Primul şi cel mai mare departament de design al unui producător auto internaţional, are o reţea de zece centre de design în şapte ţări. Echipa de design a GM este formată din designeri din multiple domenii, nu doar din specialişti în designul autovehiculelor. În studiourile din întreaga lume lucrează designeri din domeniul arhitecturii, modei, ceramicii, designului grafic şi de interior. Aceştia îşi împărtăşesc expertiza, abordările şi perspectivele noi.


    Despre Walt Disney World Resort

    Walt Disney World Resort este o destinaţie de recreere şi distracţie de talie mondială, lângă pista amenajată, ce ocupă o suprafaţă de aproximativ 60.374 km pătraţi, cuprinzând patru parcuri tematice (Regatul magic, Epcot, Disney’s Hollywood Studios şi Regatul animalelor Disney); două parcuri acvatice de aventuri (Blizzard Beach şi Typhoon Lagoon); 35 de hoteluri în cadrul staţiunii (25 dintre acestea fiind deţinute şi administrate de Walt Disney World, inclusiv şapte complexe turistice Disney Vacation Club); cinci terenuri de golf; două spa-uri ce oferă servicii complete; Disney’s Wedding Pavilion; Complexul ESPN Wide World of Sports şi Downtown Disney, un complex ce include centre de distracţie, cumpărături şi restaurante. Walt Disney World Resort este o locaţie inclusă şi în pachetele de vacanţă oferite de Disney Cruise Line. Amplasată în Lake Buena Vista, Fla., la douăzeci de mile sud de Orlando, Walt Disney World Resort a fost inaugurată la 1 octombrie 1971. Este deschisă zilnic, pe toată durata anului. 



    Sursa: Chevrolet Romania / Auto Aiss Focsani


    miercuri, 12 decembrie 2012, 10:32

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.