.
-
Motorul electric cu funcţie de autonomie extinsă al Ampera/Volt, cel mai bun motor ecologic
- Este pentru prima oară când un sistem de propulsie cu funcţie de autonomie extinsă primeşte un premiu internaţional de „Motorul anului”
- Conceptul revoluţionar de propulsie câştigă la categoria motoare ecologice, având concurenţă acerbă
- Motorul unic cu funcţie de autonomie extinsă permite mobilitate oriunde, oricând
Rüsselsheim/Stuttgart. Revoluţionarele autovehicule electrice Ampera şi Volt au fost recunoscute încă o dată la nivel internaţional de presa de specialitate. Motorul cu funcţie de autonomie extinsă de 1.4 litri a câştigat premiul internaţional „Motorul anului” pentru cel mai bun motor ecologic, în urma unei competiţii strânse împotriva altor 45 de motoare concurente. Modelele Ampera şi Volt sunt primele autovehicule electrice existente pe piaţă care se pot deplasa oriunde şi oricând. De asemenea, este pentru prima oară în cei 14 ani de istorie a acestor premii când un motor cu funcţie de autonomie extinsă câştigă un premiu. Ceremonia de decernare a avut loc în oraşul german Stuttgart.
„Modelele Volt şi Ampera au primit peste 30 de premii internaţionale – inclusiv Autovehiculul anului – dar suntem extrem de mulţumiţi că am primit acest trofeu anume”, a declarat
„Până la Ampera şi Volt, autonomia redusă a bateriei autovehiculelor electrice le limita acestora utilizarea zilnică”, declară Uwe Winter, Director Gama de Autovehicule Opel şi Inginer Şef, care a primit premiul din partea organizatorului britanic, revista Engine Technology International. „Sistemul nostru de propulsie revoluţionar elimină acest obstacol, îmbinând propulsia electrică ecologică şi motorul cu ardere internă şi autonomie extinsă. Iar premiul pentru cel mai bun motor ecologic este cea mai înaltă recunoaştere pe care o puteam primi pentru această realizare.”
Juriul este alcătuit din şaptezeci şi şase de jurnalişti de top din domeniu, din 35 de ţări din întreaga lume, premiile fiind decernate pentru douăsprezece categorii diferite de excelenţă în ingineria motoarelor. Toţi sunt de acord că, în acest an, evaluarea a fost una dintre cele mai dificile, întrucât în competiţie au intrat 39 de motoare complet noi.
Bill McKinnon, unul dintre membrii juriului, a explicat susţinerea puternică de care s-a bucurat motorul cu funcţie de autonomie extinsă al Ampera/Volt: „Această soluţie este una câştigătoare datorită faptului că îmbină eficienţa electricităţii cu versatilitatea şi confortul oferit de benzină.”
Acest ultim premiu vine în contextul unei creşteri globale a preţurilor carburanţilor, motoarele electrice mici şi ecologice jucând un rol din ce în ce mai important în comerţul auto internaţional.
Motorul electric de 111 kW/150 cp al Ampera/Volt este alimentat de o baterie litiu-ion de 16 kWh. În funcţie de stilul de conducere şi de condiţiile de drum, autovehiculul poate parcurge o distanţă cuprinsă între 40 şi 80 km fără a produce emisii poluante, funcţionând numai pe baza energiei furnizate de baterie. Roţile sunt acţionate electric în permanenţă. În modul de autonomie extinsă, care este activat atunci când bateria a atins nivelul de încărcare minim, unitatea electrică de propulsie este alimentată cu energie de un generator acţionat de motorul pe benzină cu capacitate de 1,4 litri, care dezvoltă o putere de 63 kW/86 cp. Modul de autonomie extinsă face posibilă parcurgerea unei distanţe totale de peste 500 de kilometri fără a fi necesară alimentarea cu carburant.
Cele două modele, Ampera şi Volt, au câştigat numeroase premii internaţionale, inclusiv premiul „Autovehiculul ecologic al anului 2011” şi a fost numit recent „Maşina Anului 2012” în Europa. Au primit, de asemenea, premii pentru nivelul de siguranţă oferit, precum punctajul maxim de 5 stele acordat de Euro NCAP. Anul trecut, revista auto Ward’s a declarat sistemul de propulsie al modelului Volt ca fiind unul dintre cele mai bune zece motoare din America de Nord.
Sursa: Opel Romania / Auto Aiss Focsani
marti, 19 iunie 2012, 08:38
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii: