.
  • 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, la Biblioteca


    Biblioteca Judeţeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea sărbătoreşte la 15 ianuarie, împlinirea a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.


    Proiectul cultural Vrancea arhaică, Vrancea de poveste, iniţiat şi lansat de biblioteca cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, va continua cu La pas, printre statui, o acţiune ce va marca ziua poetului şi care are ca obiectiv general cunoaşterea şi promovarea valorilor locale.

    Astfel, duminică, 15 ianuarie, ora 11.00 în piaţa Teatrului Municipal ”Mr. Gh. Pastia” Focşani, la statuia marelui poet vor fi prezentate: un istoric al bustului poetului şi un scurt moment poetic susţinut de actorii teatrului, bibliotecari, scriitori şi elevi. Vor fi prezente oficialităţi de la Primărie şi Consiliul Local Focşani care împreună cu toţi cei prezenţi la eveniment vor depune flori lângă bustul poetului Mihai Eminescu.

    Acestea vor fi urmate de un periplu printre statuile din zona Teatrului Municipal şi strada Cuza Vodă.

    „La pas, printre statui va reaminti focşănenilor că maiorului Gheorghe Pastia dona, la 3 martie 1908, suma de trei sute mii lei, pentru ridicarea Teatrului, că artistul Petre Liciu, actor de renume al Teatrului naţional din Bucureşti este născut la Focşani, că pedagogul Gheorghe Rarincescu născut in anul 1864 in comuna Coteşti a fost decorat pentru întreaga carieră pedagogică cu Medalia Jubileului Învăţământului Românesc şi Coroana României în Gradul de Cavaler, că anul acesta se împlinesc 40 de ani de la ridicarea bustului domnitorului Al. Ioan Cuza şi că bustul lui Nicolae Filipescu, om politic, orator si publicist fruntaş al luptei pentru desăvârşirea statului naţional român unitar a fost ridicat din dorinţa locuitorilor Oraşului Unirii în anul 1928.” (Maria Cristina Olaru- bibliotecar)

    Biblioteca Judeţeană vă invită duminică, 15 ianuarie, ora 11.00, în piaţa Teatrului, la statuia poetului Mihai Eminescu să pornim împreună La pas, printre statui şi să redescoperim simbolurile şi istoria locală.

    De asemenea, secţiile bibliotecii îşi aşteaptă vizitatorii cu expoziţii de carte din opera marelui poet naţional.


    Director: dr. Teodora Fîntînaru
    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru



    vineri, 13 ianuarie 2012, 08:05

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.