.
  • Programul 'Service 4+' se extinde şi include noi motorizări


    • Schimb de ulei, de la 99 lei cu TVA şi manopera inclusă
    • Motorizări suplimentare pentru modele Vectra, Astra şi Zafira cu o vechime mai mare de 4 ani
    • 'Service 4+' face parte din pachetul de produse 'Opel. Siguranta totala.'

    Bucureşti. Programul “Service 4+” a debutat în 2010 sub forma unei oferte permanente de pachete pentru operaţiuni de întreţinere dedicată modelelor Opel. Programul este valabil pe termen nelimitat la dealerii autorizaţi din România exclusiv pentru modelele Opel cu cel puţin 4 ani vechime.


    Pe lângă cele mai populare variante Astra şi Corsa, disponibile chia
    r de la început, luna noiembrie a acestui an aduce extinderea ofertei, acoperind astfel cele mai apreciate motorizări de către clienţii din România. Suplimentările includ modelele Opel Vectra C cu următoarele variante de motorizare: 1.8 benzină, ca şi propulsoarele diesel de 1.9, 2.0 şi 2.2. Opel Astra G, una dintre cele mai longevive variante ale compactei Opel, se regăseşte în program cu noi pachete, pentru motorizările 1.7, 2.0 şi 2.2 diesel. Opel Astra H, un alt succes de piaţă, este disponibilă şi cu motorizarea 1.9 diesel.

    Monovolumul care a revoluţionat automobilul de familie îşi continuă cariera de maşină fiabilă, iar pachetele “Service 4+” pentru Zafira A includ motorizările 1.7, 2.0 şi 2.2 diesel, varianta de 1.9 diesel fiind disponibila pentru Zafira B.

    Preţuri accesibile la piese originale şi manoperă

    Oferta “Service 4+” include cele mai frecvente intervenţii şi le oferă la preţuri fixe, indiferent de dealerul inclus în program care realizează operaţiunea. Manopera este, de asemenea, inclusă în preţul comunicat, iar la intervenţii se utilizează exclusiv piese de origine şi ulei GM.

    Mai mult, orice automobil Opel se încadrează în acest program, indiferent de ţara de unde au fost achiziţionat, iar aplicarea programului nu necesită înregistrare prealabilă sau cost suplimentar. Costul recomandat al unui schimb de ulei este de 99 de lei cu TVA, iar un pachet service complet include filtru ulei, garnitură, bujii, filtru de aer, filtru de combustibil, filtru de polen, ulei, verificare frâne şi manopera şi are preţul maxim de 499 lei cu TVA, la utilizarea uleiului full sintentic 5W30. Toate informaţiile şi preţurile recomandate, ca şi lista modelelor incluse în program sunt disponibile online, pe www.opel.ro, ca şi la reparatorii autorizaţi ai mărcii.

    'Opel. Siguranta totala', un pachet de programe pentru liniştea călătoriilor

    Opel oferă clienţilor săi un tip de produs dedicat exclusiv clienţilor proprietari de autovehicule marca Opel, în baza căruia beneficiază de reducere de până la 25% la asigurarea CASCO. Mai mult, viitorii clienţi vor beneficia şi de reparaţii fără franşiză în cazul daunelor de peste 500 euro. Toate operaţiunile sunt efectuate în atelierele service autorizate Opel, cu piese originale. Costurile cu poliţa RCA a posesorilor de Opel sunt, de asemenea reduse, şi pot ajunge până la discounturi de 25%.

    Proprietarii maşinilor Opel au posibilitatea de a opta pentru un serviciu care le asigură siguranţa totală a călătoriilor în străinătate. Un cost anual de 12,19 euro fără TVA acoperă servicii precum asistenţă mobilă, remorcare, închirieri de autovehicule, transport spre sau dinspre casă, cazare în regim hotelier, ridicarea autovehiculului. Zona acoperită de produsul “Asistenţă rutieră” oferit de Opel include toate ţările din aria geografică a Europei.

    Pe lângă garanţia standard a producătorului, posesorii automobilelor Opel au posibiltatea de a-şi extinde perioada acoperită de beneficiile garanţiei, pentru 12, 24 sau 36 de luni. Astfel, se poate ajunge până la 5 ani fără griji, cu atât mai mult cu cât garanţia este transferabilă la vânzare. Garanţia este valabilă atât în România, cât şi în afara ţării, iar operaţiunile de service se realizează doar la reparatorii autorizaţi, cu piese originale.


    Sursa: Opel Romania / Auto Aiss Focsani


    miercuri, 16 noiembrie 2011, 13:17

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.