.
  • Opel Vivaro atinge pragul de o jumătate de milion de unităti produse




    Pregătit pentru 2012: motoare Euro 5 noi si variante ecoFLEX cu o eficientă ridicată


    Rüsselsheim. Modelul Vivaro a făcut istorie în segmentul furgoanelor Opel: în august 2011, unitatea cu numărul 500.000 a popularului autovehicul comercial usor a iesit de pe linia de productie a uzinei din Luton, Marea Britanie. Disponibil în variantele Panel Van, Combi, Bus sau Platform Cab, modelul Vivaro a depăsit pragul de o jumătate de milion de unităti după aproximativ zece ani.

    „Modelul Opel Vivaro este apreciat în întreaga Europă. Versatilitatea sa, caracterul său practic uimitor si economia asigurată fac din acesta unul dintre cel mai populare furgoane din Europa,” declară Alain Visser, Vice Presedinte Vânzări, Marketing si Servicii post-vânzare, cu prilejul atingerii acestui prag de productie.

    Cifrele de vânzări impresionante confirmă acest fapt: cu până la 70.000 de unităti pe an, modelul Vivaro detine o cotă de piată de aproximativ 10% în segmentul său.

    Vivaro ecoFLEX: consum redus cu 0,6 litri

    În 2012, modelul Vivaro va fi comercializat exclusiv cu motoarele diesel 2.0 CDTI ce respectă standardul de emisii Euro 5. Echipat standard cu un filtru de particule diesel (DPF), motorul este disponibil cu o putere de 66 kW/90 cp sau 84 kW/114 cp. Acest lucru înseamnă cu modelul Opel Vivaro se califică pentru acordarea autocolantului verde privind standardul de poluare, având acces chiar si în regiuni cu restrictii de emisii mai putin permisive.

    De asemenea, în 2012 va avea loc lansarea noului Vivaro ecoFLEX, cu emisii de CO2 reduse până la 180 g/km, consumul de carburant fiind de asemenea redus cu 0,6 litri/100 km. Modelul Vivaro ecoFLEX este atât ecologic, cât si eficient din punct de vedere al consumului de carburant, utilizând doar 6,9 litri pentru a acoperi o distantă de 100 km. Aceste îmbunătătiri aduse modelului Vivaro ecoFLEX se datorează dezvoltării unei versiuni optimizate a motorului standard 2.0 CDTI. Motorul dispune de un sistem de management termic îmbunătătit, rapoarte de transmisie mai lungi, un panou inferior al caroseriei aerodinamic si pneuri cu rezistentă redusă la rulare. Modelul Vivaro ecoFLEX este disponibil cu următoarele tipuri de caroserie: Panel Van, Combi, Tour si Life.

    Sase variante de bază, loc pentru nouă persoane sau o încărcătură de 8,4 mc

    Din 2001, Opel si partenerul său Renault produc împreună modelul Opel Vivaro, un autovehicul care si-a clădit o reputatie de a impune noi standarde în ceea ce priveste caracterul practic si consumul redus de carburant. Atunci când efectuează comanda, clientii pot alege între două ampatamente diferite, două înăltimi ale plafonului si dintr-o gamă largă de variante de bază. Volumul maxim al încărcăturii pentru versiunea Vivaro panel van atinge valoarea impresionantă de 8,4 m3, cu o sarcină utilă maximă de 1210 kg. Versiunea Combi poate transporta până la nouă pasageri, iar varianta bus „Tour” de înaltă calitate poate transporta până la 8 persoane. Modelul Vivaro este disponibil, de asemenea, în varianta platform cab pentru solutii de conversie individuale.

    În urmă cu doar câteva luni, Opel si Renault au anuntat că vor colabora în continuare. Productia celei de-a doua generatii a modelului Vivaro a fost planificată pentru începutul anului 2014.


    Sursa: Opel Romania / Auto Aiss Focsani



    joi, 29 septembrie 2011, 13:48

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.