.
-
Inaugurarea Centrului Biblionet la Bogheşti
Joi, 8 septembrie 2011, a avut loc inaugurarea Centrului Biblionet al Bibliotecii Publice Bogheşti. Acţiunea s-a desfăşurat într-o atmosferă de mare sărbătoare, mai ales că a fost şi sărbătoare religioasă, Sf. Maria. La inaugurare au participat dl Iancu Pascaru, primarul comunei Bogheşti, reprezentanţi ai Consiliului Local, cadre didactice, copiii, cetăţeni ai comunei, utilizatori, preotul comunei, precum şi reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene Vrancea.
Din decembrie 2010, de când s-au primit calculatoarele de la IREX, imaginea bibliotecii din Bogheşti s-a schimbat considerabil, „biblioteca a prins viaţă şi este intr-adevăr utilă” a spus bibliotecara Adriana Rusu. Zi de zi calculatoarele sunt ocupate, şi ca atare scopul programului este indeplinit, cu toate acestea nici cartea nu este lăsată la o parte.
Biblioteca Publică Bogheşti a primit 4 calculatoare un scaner, o imprimanta, un videoproiector cu ecran de proiectie, camere web şi căşti plus softul necesar. Valoarea calculatoarelor şi a echipamentelor IT se ridică la aproape 20000 de lei. Aceasta este cea de a şasea inaugurare din cadrul programului Biblionet, vor continua şi altele.(Coordonator Biblionet Vrancea Liliana Mocanu)
Director: drd. Teodora Fîntînaru
Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru
vineri, 9 septembrie 2011, 14:10
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii: