.
-
Opel la IAA: un cvartet de premiere mondiale
- Debuturi mondiale pentru Astra GTC, Zafira Tourer şi noul Combo
- Surpriză: un sexy model experimental continuă pionieratul Opel
- Lansare pe piaţă: modelul electric Ampera, în curând disponibil la dealeri
- Focus pe eficienţă: premieră pentru noi modele ecoFLEX
Rüsselsheim. Patru premiere mondiale sunt sub reflectoarele Opel la ediţia 64 a Salonului Auto Internaţional de la Frankfurt (15 – 25 septembrie). Opel va prezenta pentru prima dată noul coupé compact Astra GTC, noul campion al versatilităţii Zafira Tourer şi următoarea generaţie a furgonului Combo compact, toate în cadrul noului standului re-proiectat D 09 din Hala 8.
Elementul principal al conferinţei de presă ce va avea loc la standul Opel pe 13 septembrie, ora 9:45 a.m., va fi dezvăluirea în premieră a unui autovehicul experimental ce explorează o nouă interpretare a mobilităţii. În plus, modelul de serie Ampera, primul autovehicul electric din Europa adecvat utilizării zilnice, va fi expus la stand chiar înainte de a ajunge la dealeri în primele ţări în care va fi disponibil. Opel va demonstra, de asemenea, prin intermediul portofoliului său extins de modele ecoFLEX, că există încă potenţial de reducere a consumului de carburant pentru sistemele de propulsie convenţionale, fără a face compromisuri în ceea ce priveşte plăcerea de a conduce: la Frankfurt vor fi prezentate şapte modele noi din gama Opel ecoFLEX.
Astra GTC, Zafira Tourer și Combo, au scena pentru prima dată
Designul uimitor al noului Astra GTC promite o dinamică a conducerii de excepţie. Coupé-ul compact şi agil al Opel asigură o conducere de maximă precizie, datorită suspensiei față exclusiviste, de înaltă performanţă (HiPerStrut). La lansare este disponibilă o gamă de motoare pe benzină şi diesel ce dezvoltă o putere între 88 kW/120 cp şi 132 kW/180 cp.
Noul Zafira Tourer stabilește noi standarde pentru versatilitatea şi ambianța interiorului, datorită conceptului de scaune Flex7, acum reproiectat. Un „Lounge pe roţi” care aduce în segmentul monovolumelor valorile şi calităţile premium, tehnologiile inovatoare şi designul sculptural, dinamic de la modelul Insignia.
Noul model Combo este un autovehicul versatil, autoturism-furgon, creat pentru lucru, familie şi agrement. Este disponibil cu cinci motoare: patru motoare diesel şi unul pe benzină. Următoarea generaţie a modelului compact Combo va fi disponibilă cu cinci sau şapte locuri, cu două ampatamente, cu caroserie cu geamuri sau în versiunea de panel van.
Autovehiculul electric Ampera se îndreaptă spre lansarea de piaţă
Modelul Ampera este primul autovehicul electric fabricat de un producător european care asigură mobilitate în „orice loc şi în orice moment” şi va fi disponibil în primele reprezentanțe Opel la sfârşitul acestui an. Este întruchiparea perfectă a moto-ului de anul acesta al Salonului Auto de la Frankfurt, „Zukunft serienmäßig”, care poate fi tradus prin „viitorul este disponibil în dotarea standard”. Sistemul de propulsie electric ce dezvoltă o putere de 111 kW/150 cp este alimentat de o baterie litiu-ion, cu puterea de 16 kWh. În funcţie de stilul de conducere, tipul de teren şi temperatură, aceasta asigură funcţionarea în modul electric pe o distanţă între 40 şi 80 de kilometri, fără emisii de gaze – absolut suficient pentru majoritatea călătoriilor zilnice din Europa. Datorită sistemului de extindere a autonomiei, sunt posibile călătorii de peste 500 de kilometri, fără necesitatea de a opri la o staţie de alimentare.
Noi versiuni ecoFLEX, de la Meriva la Insignia
Opel prezintă în premieră la Frankfurt noi modele ecoFLEX, reprezentante de vârf pentru clasele din care fac parte în privinţa consumului de carburant şi a emisiilor de CO2: Meriva 1.3 CDTI (109 g CO2/km), Astra 1.7 CDTI (99 g CO2/km), Insignia 1.4 Turbo (pe benzină, 134 g CO2/km) şi Insignia 2.0 CDTI (115 g CO2/km), precum şi versiunile ecoFLEX ale modelelor Astra GTC şi Zafira Tourer, care debutează, de asemenea. Multe dintre cele peste 60 de variante ecoFLEX disponibile în momentul de faţă se pot comanda cu tehnologia Start/Stop. Sistemul Start/Stop, dezvoltat de Opel, va fi disponibil până în primăvara anului 2012 în 34 de combinaţii autovehicul-motor.
Sursa: Opel Romania / Auto Aiss Focsani
miercuri, 17 august 2011, 14:17
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii: