.
  • Opel GTC Astra, şasiu exclusivist de înaltă performanţă



    - Configuraţie unică a şasiului: mult mai mult decât un Astra cu 3 uşi
    - Conducere dinamică: toate versiunile GTC Astra sunt echipate cu suspensie faţă de înaltă tehnologie
    - şasiu mecatronic complet integrat: sistemul FlexRide face modelul GTC şi mai atrăgător




    Rüsselsheim/ Millbrook – Modelul coupé compact lansat de Opel a creat multă agitaţie în iunie, când a putut fi comandat. Aspectul dramatic al modelului GTC, creat sub conducerea lui Mark Adams, Vicepreşedinte Design al Opel/Vauxhall, este menit să uimească clienţii şi să surclaseze liderii consacraţi din clasa sa.

    Însă atractivitatea modelului GTC merge dincolo de liniile încrezătoare. Spre deosebire de multe alte versiuni hatchback compacte cu trei uşi existente, modelul GTC, ca şi versiunea precedentă, va fi unic în cadrul gamei Opel, fiind conceput pentru şoferii care apreciază atât manevrabilitatea şi performanţa, cât şi aspectul unui autovehicul.

    Pentru aceasta, inginerii Opel din Rüsselsheim şi de la Vauxhall Engineering Center din Millbrook, Marea Britanie au creat o platformă specială pentru modelul GTC. Componentele cheie, precum suspensia HiPerStrut pe puntea faţă, au fost preluate de la modelul Insignia OPC de 239 kW/325 cp, în timp ce puntea spate unică cu braţ Watt şi arbore compus a fost îmbunătăţită semnificativ. Aşadar, deşi gama GTC cuprinde în prezent o gamă largă de motoare cu putere de la 88 kW/120 cp la 132 kW/180 cp, şoferii se pot baza întotdeauna pe un nivel înalt de dinamică la conducere.



    Suspensia faţă de înaltă tehnologie sporeşte atractivitatea modelului GTC

    Încă de la începutul programului de dezvoltare a modelului GTC, scopul a fost de a oferi autovehiculului caracteristici orientate spre şofer şi adaptabilitate la condiţiile de drum. „Scopul nostru a fost ca prin intermediul dinamicii de conducere a modelului GTC să surclasăm cel mai bun autovehicul din clasă”, a declarat Michael Harder, inginer supraveghetor al diviziei de dinamică de conducere a Opel. „Am dorit, de asemenea, să schimbăm centrul de interes în cazul modelului Astra cu 5 uşi, anume răspunsul în viraje şi comportamentul amortizoarelor, concentrându-ne pe o configuraţie mai precisă, însă destul de confortabilă pentru majoritatea drumurilor din Europa şi Marea Britanie.”

    Marea parte a procesului de dezvoltare s-a concentrat pe integrarea suspensiei HiPerStrut de la Opel în cadrul modelului GTC, o premieră pentru un model Astra. Bazată pe sistemul utilizat în prezent la modelul Insignia OPC de 239 kW/325 cp, suspensia HiPerStrut utilizează punctele de montare existente, însă reduce unghiul de înclinare a axei pivoşilor cu 44 % şi reduce lungimea fuzetei cu 46 % faţă de modelele echipate cu suspensie MacPherson. Acest lucru ajută la prevenirea derapării cauzate de cuplul motor generat la virare, o caracteristică a multor autovehicule puternice cu tracţiune pe puntea faţă, permiţând şoferilor să valorifice mai bine performanţele modelului GTC, fără a afecta precizia direcţiei.

    Utilizarea suspensiei HiPerStrut a redus, de asemenea, variaţia unghiului de cădere a roţilor din faţă ale modelului GTC în timpul virajelor, îmbunătăţind aderenţa. Comportamentul sistemului de direcţie este, de asemenea, îmbunătăţit, datorită reducerii nivelului de frecare înregistrat între componentele acestuia. Modificările geometriei ocazionate de suspensia HiPerStrut permit, de asemenea, echiparea modelului GTC cu jante cu diametru de până la 20 inch.

    „Modelul actual Astra cu 5 uşi a prezentat dintotdeauna o manevrabilitate excepţională”, a declarat Michael Harder. „Însă GTC a ridicat ştacheta şi mai sus. şoferul va aprecia instant răspunsul şi aderenţa, permiţându-i să exploateze şi mai mult potenţialul platformei de bază Astra.”


    Revizuirile suspensiei spate completează modificările aduse gărzii la sol şi ecartamentului modelului GTC

    Faţă de versiunea Astra cu 5 uşi, garda la sol a modelului GTC a fost coborâtă cu 15 mm, în timp ce ampatamentul a fost mărit cu 10 mm, de la 2685 mm la 2695 mm. Ambele ecartamente sunt, de asemenea, mai late, 1584 mm (+40 mm) în faţă şi 1585 mm (+30 mm) în spate.

    Suspensia spate cu arbore compus şi braţ Watt a fost de asemenea revizuită, pentru a obţine rezultate excepţionale în ceea ce priveşte rigiditatea la ruliu şi înălţimea centrului de ruliu. Sistemul are multe avantaje faţă de o configuraţie cu braţe multiple, inclusiv un design îmbunătăţit, rigiditate mai mare a unghiului de cădere a roţilor şi un nivel redus de frecare a sistemului de suspensie. Puntea spate cu braţ Watt permite, de asemenea, menţinerea în permanenţă a stabilităţii laterale.

    Puntea spate cu braţ Watt este amplasată pe o traversă de dimensiuni mici, ataşată de partea inferioară a autovehiculului, în spatele liniei centrale a roţilor din spate. Aceasta cuprinde un braţ central pivotant cu o articulaţie sferică la fiecare capăt, pe care sunt montate braţele laterale de la roţi.

    Pe drum drept, configuraţia oferă o stabilitate excelentă, însă în timpul virajelor aceasta minimizează deviaţia laterală, la fel ca un sistem cu braţe multiple. Inginerii Opel estimează că braţele absorb aproape 80% din sarcinile laterale de pe suspensia spate. În plus, braţul Watt permite montarea unor bucşe mai flexibile, fără a mai fi nevoie de compensarea unghiului de convergenţă a roţilor din spate, oferind astfel un răspuns îmbunătăţit şi un nivel sporit de confort pe puntea spate.


    Un sistem unic de direcţie pentru modelul GTC

    Precizie, răspuns şi încredere: acestea au fost cele trei elemente ţintă ale programului special de proiectare a sistemului de direcţie al GTC. Provocarea a fost reprezentată de păstrarea uşurinţei de utilizare a sistemului la viteze scăzute, dar antrenarea unui nivel mai mare de implicare şi unui efort sporit la viteze mai mari.

    Astra GTC utilizează un sistem de direcţie cu pinion şi cremalieră cu sistem de asistenţă sensibilă la viteză. Însă pentru ca sistemul de direcţie să ofere şoferilor un răspuns sporit, motorul electric al sistemului este montat direct pe cremalieră şi nu la baza coloanei de direcţie.

    Cele mai importante beneficii ale utilizării servodirecţiei sunt bine cunoscute. La viteze scăzute, nivelul de asistenţă este mărit pentru a minimiza efortul. La viteze mai mari, gradul de asistenţă este redus automat, pentru a asigura şoferului un răspuns sporit al sistemului de direcţie. Cel de-al doilea beneficiu important este consumul redus de carburant, datorită faptului că nu necesită o pompă hidraulică şi răspunde direct la puterea necesară la orice viteză.


    FlexRide sporeşte şi mai mult atractivitatea modelului GTC pentru şoferi

    şasiul modelului Astra GTC a fost proiectat pentru a integra perfect sistemul inteligent, adaptiv de control al şasiului FlexRide. Acesta sporeşte stabilitatea în timpul conducerii, comportamentul la virare şi răspunsul sistemului de direcţie adaptându-se automat la condiţiile de drum, viteza în viraje, mişcările autovehiculului şi stilul individual de conducere. ţinuta de drum şi echilibrul îmbunătăţite ale autovehiculului sporesc, de asemenea, nivelul de siguranţă în situaţii de urgenţă. În plus, FlexRide oferă trei setări diferite, permiţând modificarea caracteristicilor autovehiculului cu o apăsare de buton: puteţi alege oricând între modul echilibrat Standard, modul „Tour” proiectat pentru confort sau modul activ „Sport”.


    Carosabil accidentat: provocarea supremă pentru inginerii care proiectează şasiul

    „Reţeaua rutieră din Marea Britanie este diferită de oricare alta din Europa,” a declarat Gary Baker, şef al secţiei de dinamică a Vauxhall Engineering Center. „Desigur, noi testăm autovehiculele în multe ţări diferite, însă serpentinele şi drumurile foarte înclinate din Marea Britanie dezvăluie de multe ori caracteristici de manevrabilitate care ar rămâne de altfel ascunse pe suprafeţele mai uniforme şi drumurile mai previzibile de pe continent. şi nu este vorba doar de suprafeţe. Curbele cu rază variabilă sunt des întâlnite în Marea Britanie, precum sunt şi culmile şi crestele ascunse privirii, solicitând şi mai mult autovehiculele noastre şi şoferii. Un bun exemplu ar fi un şofer care trebuie să facă o reglare în timpul virajului pe un drum cu care nu este obişnuit unde curba se îngustează iar acesta eliberează pedala de acceleraţie sau frânează brusc. Autovehiculul trebuie să răspundă corespunzător şi intuitiv la comenzile de direcţie ale şoferului, însă conducerea autovehiculului trebuie să fie plăcută în condiţii normale.”

    Pentru că şoferii nu au întotdeauna acces la drumuri uniforme, şerpuite, modelul GTC a fost reglat şi pentru a face faţă celor mai dificile şi accidentate suprafeţe, chiar şi când este echipat cu jante de 19 şi 20 inch, disponibile opţional (modelul este echipat standard cu jante de 18 inch).


    Sursa: Opel Romania / Auto Aiss Focsani


    luni, 25 iulie 2011, 09:16

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.