• Apel umanitar: Ajutaţi-o pe Daniela, mama unui bebeluş de cinci luni, bolnavă de leucemie


    La 26 de ani, Daniela a fost diagnosticată cu leucemie mieloblastică acută. Tânăra este mămica unei fetiţe de doar 5 luni.


    Momentul în care a adus-o pe lume pe fiica, Bianca Maria, s-a transformat într-o bătălie continuă pentru supravieţuire. Naşterea i-a declanşat o boală fatală. A fost diagnosticată cu leucemie mieloblastică acută (LAM5), cu 33% celule canceroase.

    Primele două şedinţe de tratament cu citostatice i-au adus o rază de speranţă, care s-a risipit repede când a aflat că boala a recăzut. Singura şansă a Danielei este alotransplantul de măduvă care însă costă 130.000 de euro. Daniela şi familia ei încearcă din răsputeri să facă rost de această sumă.

    Ajutaţi-o şi voi să reuşească să-şi strângă la piept fetiţa, să o simtă şi să se bucure de ea. Cine vrea să o ajute pe Daniela, o poate face donând bani în contul deschis la Sucursala BRD, pe numele Daniela Mihalcea, RO84 BRDE 400S V012 9229 4000.

    De asesemenea, îi puteţi scrie pe adresa de e-mail dana_mary83@yahoo.com.



    vineri, 30 iulie 2010, 15:24

    more
  • Caddy Maxi Life - Mare, mai mare, Maxi


    Invitati si mai multi prieteni.

    Prin conceptul sau de spatiu interior si portbagajul foarte generos, Caddy Maxi Life ofera spatiu suficient pentru sapte persoane si bagajele lor. Chiar si in ultimul rand de locuri, pasagerii nu vor duce lipsa de spatiu - Caddy Maxi Life nu reprezinta numai o calatorie placuta, ci si un sistem spatios gandit pana in cele mai mici detalii.



    Volkswagen Caddy Maxi Life va va convinge.
    Caddy Maxi, noua dimensiune: Caddy Maxi Life cu 47 centimetri in plus. Cu Caddy Maxi Life, Volkswagen Autovehicule Comerciale intra deja in segmentul clasic al autovehiculelor monovolum. Varianta Caddy Maxi Life constituie puntea de legatura, in cadrul segmentului de autovehicule monovolum de mari dimensiuni, intre Caddy Life si Multivan sau Caravelle. In acest fel, Maxi Life imbina calitatile unui autovehicul de transport de mici dimensiuni si versatilitatea unui monovolum. Fata de Caddy Life normal, varianta Maxi a fost lungita de la 4,41 m la 4,88 m.



    Unul dintre cei mai mari printre cei mici.
    Caddy Maxi Life mai lung cu 47 cm este unul dintre cele mai mari modele din segmentul autovehiculelor monovolum. Designul a fost preluat in proportie de 100% de la varianta scurta de Caddy Life. Diferenta fundamentala consta in lungirea caroseriei. In acest fel se bucura chiar si sapte persoane de confort in timpul calatoriei.

    Ajungeti confortabil la destinatie.
    In acest caz nu numai soferul ci si cei maxim 6 pasageri se bucura de confortul sporit. Confortul incepe chiar cu urcarea prin usa culisanta: Motivul sunt cei 700 mm lungime de deschidere si inaltimea de 1.108 mm a usi culisante.
    In Caddy Maxi Life distanta dintre primul si al doilea rand de scaune a fost marita cu 50 mm. Chiar si la ocuparea tuturor locurilor mai ramane un volum de portbagaj de 530 litri. Primul rand de scaune poate fi rabatat cu usurinta, iar al doilea rand demontat complet fara mari batai de cap. Astfel se obtine in scurt timp un volum de incarcare de 1.350 litri.

    Performantele vorbesc de la sine.
    Caddy Maxi Life va ofera motorul de 2,0-l-TDI cu 103 kW/140 CP + filtru de particule Diesel, un motor caracterizat prin forta si consum redus. Mai puteti opta pentru unul din cele doua motoare deja binecunoscute: 1,9-l-TDI-Motor cu 77 kW/105 CP sau 1,6-l-Otto cu 75 kW/102 CP.



    Motorizari pentru Caddy Maxi Life.
    • 1,6-l-Otto - benzina, cu 75 kW/102 CP
    • 1,9-l-TDI®-cu 77 kW/105 CP
    • 1,9-l-TDI®-cu 77 kW/105 CP + filtru de particule Diesel DPF + cutie automata DSG
    • 2,0-l-TDI®-cu 103 kW/140 CP + filtru de particule Diesel DPF

    Motoarele Diesel folosesc tehnologia inovativa cu sistem de pompa injectoare (Pumpe-Düse). Prin injectia directa, carburantul este folosit in mod optim, iar consumul si emisiile de noxe sunt diminuate.

    Performanta cu un consum redus - aceasa combinatie este de asemenea valabila pentru motoarele pe benzina. Toate acestea pentru o combinatie dintre placerea de a conduce si consumul redus.



    Un insotitor de drum pe care ne putem baza.
    Datorita sasiului solid, Caddy Maxi Life da dovada de o tinuta de drum foarte bine echilibrata. Iar cele 4 frane pe disc de care dispune tin orice situatie critica sub control.
    Prin sistemele ABS, ASR, si MSR beneficiati de dotarea standard de siguranta, iar astfel Dvs. si pasagerii veti ajunge cu bine la destinatie. Ca optional puteti alege si sistemul ESP cu asistent de franare in combinatie cu sistemul de blocare electronica a diferentialului (EDS). Totul pentru o siguranta maxim



    Sursa: Scorpion / Dan Stefan




    miercuri, 28 iulie 2010, 20:39

    more
  • Concert Trupa Veche la Focsani



    Sambata, 31 iulie 2010, incepand cu ora 19:00, la Promenada Mall Focsani va concerta Trupa Veche.

    Veti fi oaspetii unui concert de zile mari, in care va veti relaxa si veti canta melodii devenite celebre, precum "Hotel Cismigiu", "Vama Veche", "Ana" sau "Vara asta am sa ma indragostesc".

    Povestea merge mai departe alaturi de TRUPA VECHE.








    www.trupaveche.ro

    marti, 27 iulie 2010, 16:50

    more
  • Incep marile petreceri in Extrem Summer

    Incep petrecerile mari la EXTREM SUMMER



    LIQUID (one fm) si Zanga
    Vineri, 30 iulie 2010

    Liquid a fost ani la randul invitat la Liberty Parade unde a facut mereu un show de senzatie. Pentru cei care nu au apucat sa merga anul acesta va asteptam la Extrem Summer.

    Intrare: 10 lei (baieti) / libera (fete)
    Oferta: 60 lei sticla de J&B 0.7 litrii




    ALEX VELEA (Yamasha)
    sambata 31 iulie

    Fetelor, Alex nu mai are nevoie de nici o prezentare! Baieti veniti sa ascultati muzica buna si sa vedeti un corp de invidiat.

    Intrarea: 10 lei (pana in ora 24:00)
    15 lei dupa ora 24:00
    Oferta: 1 stical de J&B+2 rebull=140 lei




    marti, 27 iulie 2010, 14:28

    more
  • Caravelle Comfortline - Orice calatorie este o relaxare



    In Caravelle Comfortline va bucurati de mai multe facilitati decat in mod normal. Chiar din afara, exteriorul impresioneaza prin detaliul bine definit, lasand in urma certitudinea de valoare si stil. Interiorul implineste prin echipari de confort sporit aproape orice dorinta a pasagerilor: Prin echiparea sa cu mocheta eleganta, spatiul de pasageri promite o calatorie cat mai confortabila.


    Divertismentul pe timpul calatoriei este asigurat si de radio sau sistemul de radionavigatie. Decizia de alegere e radio-ului nu este una tocmai usoara. De exemplu, varianta de baza Radio RCD 210 ofera multiple optiuni ca posibilitatea de conectivitate cu telefonul mobil cat si un cititor de CD-uri MP3. Iar cu sistemul de radionavigatie RNS 510 traseul devine cunoscut si destinatia se apropie vazand cu ochii. Este echipat cu un display color de 6,5", posibilitate de redare DVD-Video, comanda vocala si optional un TV-Tuner.


    Comfortline cu ampatament lung. Caravelle Comfortline cu ampatament scurt constituie deja un standard ridicat cand vine vorba de calitate si confort. Daca totusi este nevoie un supliment de confort, se poate opta pentru varianta cu ampatament lung, mai lunga cu 40 cm. Astel chiar si transportul unor bagaje mai voluminoase este mult mai usor. Sau prin bancheta de trei locuri din ultimul rand pot calatori pana la 8 pasageri in conditii de confort sporit si spatiu generos pentru picioare. Sistemul modular de prindere al scaunelor ofera o flexibilitate extrem de utila, prin care puteti configura asezarea scaunelor in functie de necesitatile pasagerilor. * 40 cm in plus libertate de miscare si spatiu de bagaje * sapte locuri, noua optional * mai multe variante de amplasare a scaunelor Cu 40 cm in plus, ampatamentul lung este solutia ideala pentru pasageri multi si bagajele lor. La fel ca si varianta cu ampatament scurt, Caravelle Comfortline cu ampatament lung pastreaza aceeasi eleganta si rafinament atat in exterior cat si in interior. Insa, indiferent de varianta de ampatament aleasa, aveti certitudinea valorii si calitatii Volkswagen.


    Echipari standard pentru Caravelle Comfortline:

    * Grila radiator neagra cu 2 elemente cromate

    * Elemente exterioare in culoarea caroseriei (bare de protectie, casele oglinzilor exterioare si manerele usilor)

    * Capace integrale argintii (nu pentru motorul de 132-kW si 4MOTION)

    * Mocheta in cabina soferului si in spatiul pasagerilor

    * Scaune fata cu cotiere, suport lombar si reglaj pe inaltime
    * Claxon bitonal
    * Inchidere centralizata
    * Oglinzi exterioare reglabile electric si incalzite
    * Aer conditionat semi-automat „Climatic“
    * Capitonaj plafon cu fante de aerisire si lumini de citit reglabile
    * Jaluzele pentru soare in geamurile laterale din spatiul pasagerilor

    * Faruri clare cu halogen H7

    * Oglinzi iluminate pentru make-up

    * Bord cu 4 cadrane si display multifunctional

    * Priza de 12-V in spatiul pasagerilor

    * Geamuri fata electrice




    Sursa: Scorpion / Dan Stefan


    duminica, 25 iulie 2010, 15:31

    more
  • Steamboat Bill JR. si Eraserhead, la Clubul Cinefililor


    Clubul cinefililor
    va invita joi, 29 iulie 2010, de la orele 16:30, sa vizionati filmul 'Steamboat Bill JR.', cu Charles Reisner si Buster Keaton,
    la Centrul de Limbi Straine – Biblioteca Judeteana Vrancea. De asemenea, nu ratati 'Eraserhead' de David Linch, din 5 august 2010, la aceasi ora si in aceeasi locatie.





    Mai mult decât experimentalul „Sherlock Jr.“ (1924), acest film – alături de „Legea Ospitalităţii“ (1923) şi „Mecanicul Generalei“ (1927) – ne demonstrează pe deplin, şi dincolo de un considerabil talent de comedian, măiestria regizorală a lui Buster Keaton. Prin mişcarea deseori reţinută, dar abilă a camerei de filmat, ne este transmisă atmosfera autentică a orăşelului de pe malul râului Mississippi, unde Buster, un filfizon de oraş proaspăt absolvent de colegiu, se întoarce pentru a-şi vedea tatăl, proprietarul unui vas, acum strâmtorat. Acesta, tipul omului dur gata de orice, este consternat să constate manierele oarecum preţioase ale fiului, nemulţumirea sporindu-i odată ce băiatul se îndrăgosteşte de fiica unui adversar înstărit, decis să îl alunge pe Bill Sr. din apele fluviului.

    Evident, Buster nu poate rata ocazia de a-şi dovedi demonstra curajul în timpul unui taifun puternic care distruge oraşul, episod realizat printr-o serie prelungită de cascadorii, scene de acţiune meticulos realizate şi un suspans excelent ritmat, dar nu înainte de a ne delecta cu scheciurile pe seama ideii de comportament masculin acceptabil/inacceptabil. Scena în care tatăl şi fiul pleacă să-şi cumpere pălării (interpretată drept în faţa aparatului de filmat transformat parcă în oglindă) este nu numai ilară, dar constitue şi un prim exemplu al manifestării conştiinţei personalităţii extrem de „moderne“ şi jucăuşe a lui Keaton. Magie autentică.

    Recenzie preluată din „1001 de filme de văzut într-o viaţă“


    Intrarea este libera, va asteptam!

    duminica, 25 iulie 2010, 14:57

    more
  • Vrei ca orasul tau sa fie 'Capitala Verde a Romaniei'?



    Buna vizitatorule,

    Am o veste extraordinara sa-ti dau: Umbrela Verde impreuna cu Ministerul Mediului si Padurilor organizeaza o competitie pentru cel mai verde oras din Romania!

    De ce? Pentru ca vrem sa incurajam toate primariile sa se lupte ca orasul lor sa fie "Capitala Verde a Romaniei". E drept ca am inceput cu primariile din municipii resedinta de judet, insa e doar un inceput...

    Poti citi despre competitie si despre cum te poti implica pe blogul Umbrela Verde.

    In plus, apelam si la ajutorul tau pentru a promova competitia. Cu cat vor afla mai multi despre ea, cu atat ii vom incuraja pe reprezentantii autoritatilor locale sa participe si sa deruleze mai multe proiecte, pentru a castiga.

    De asemenea, spune-ne daca stii initiative ale primariei din orasul tau, care il fac sa merite titlul de "Capitala Verde".

    Te astept deci la discutia de pe blog.


    sambata, 24 iulie 2010, 13:29

    more
  • Din America la Biblioteca Judeţeană


    Biblioteca Judeţeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea vă invită vineri, 24 iulie, ora 11.00 la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene, la întâlnirea cu Meghan Gaherty, reprezentantă IREX şi absolventă a Facultăţii de Biblioteconomie din cadrul Universităţii din Carolina de Nord.



    Meghan Gaherty este unul dintre cei trei studenti americani care au fost selectati de catre IREX (The International Research & Exchanges Board) în scopuri stiintifice şi este prezentă în ţara noastră pentru a studia impactul pe care proiectele finanţate prin Concursul de Participare Comunitară (CPC) din cadrul programului Global Libraries din Romania l-a avut asupra comunităţii.

    Ea este însoţită de Bogdan Anichiforesei, Coordonator Regional IREX, care are şi rolul de translator.

    Metodologia folosită pentru studiu este interviul cu bibliotecarii implicaţi în proiectele CPC, cu partenerii şi sponsorii implicaţi în proiecte, cu participanţii la activităţi, cu membrii comunităţii, profesori sau reprezentanţi ai autorităţilor locale, iar Biblioteca Judeţeană Vrancea este prima bibliotecă care este implicată în acest studiu, pentru proiectele:

    - Clubul de fotografie eFOTOgrafi@mea - proiect iniţiat şi câştigat de bibliotecar Margareta Tătăruş, Coordonatoarea Secţiei pentru Copii şi Tineret,
    - Biblioteca de cartier – spaţiu de educaţie comunitară - proiect iniţiat şi câştigat de bibliotecar Liliana Mocanu, Coordonatoarea Filialei Sud.

    De asemenea, in acest studiu sunt incluse, şi urmează să facă parte din cercetare şi:
    · Biblioteca Comunală Saschiz – Mureş;
    · Biblioteca Săcele – Braşov şi
    · Biblioteca Comunala Dumbrăviţa - Timiş.

    Biblioteca Judeteană „Duiliu Zamfirescu” a atins scopul general al Concursului de Participare Comunitară care este să încurajeze bibliotecarii să iasă în întâmpinarea comunităţilor lor, să găsească cele mai bune modalităţi şi să acţioneze pentru a servi mai bine utilizatorii şi, nu a fost deloc surprinzător, că imaginea bibliotecii s-a îmbunătăţit considerabil după implementarea acestor proiecte.

    Vă aşteptăm vineri 24 iulie la ora 11.00, pentru a participa la întâlnirea reprezentanţilor IREX din România şi America, cu presa, bibliotecarii şi publicul vrâncean.


    miercuri, 21 iulie 2010, 17:25

    more
  • David Deejay & Dony, in aceasta vineri in Extrem Club

    It's Summer Time, cu David Deejay & Dony
    Vineri, 23 iulie 2010




    Oferta speciala a serii: sticla de J&B 0.7 litri costa doar 60 lei.
    Parteneri: Scorpion Focsani, Kiss Fm, Promenada Mall, Tu si Romania.


    David Dj

    Adi Cristian Colceru (cunoscut sub numele de David Deejay, născut la data de 10 decembrie 1980 în Bârlad) este un DJ, producător şi compozitor român. A studiat vioara în şcoala generală, dar a abandonat studiile şi a început să compună piese cu ajutorul calculatorului. După ce s-a mutat în Bucureşti, a lucrat cu mai mulţi producători autohtoni, iar în 2007 a debutat cu „Sexy Thing”. Colceru a lansat patru discuri single, două dintre ele ajungând în top 10 în clasamentul difuzărilor radio din România.

    Dupa megahiturile “Sexy Thing” 2008 si So Bizzare 2009 bine cunoscutii David Deejay si Dony ies la rampa cu o noua productie Temptation este noul single probabil pentru anul 2010.


    miercuri, 21 iulie 2010, 11:04

    more
  • Mar Adentro, la Clubul Cinefililor

    Clubul cinefililor va invita joi, 22 iulie 2010, de la orele 16.30, sa vizionati filmul Mar Adentro, de Alejandro Amenabar, la Centrul de Limbi Straine – Biblioteca Judeteana Vrancea.





    Ramón Sampedro (Javier Bardem) e tetraplegic. Zace la pat de 27 de ani. Nu vrea să accepte căruciorul cu rotile – “e ca şi cum aş accepta firimituri din ce-a fost libertatea mea”. Nu vrea decît să moară. Moartea e cauza pentru care luptă în tribunal. Moartea e tema poeziilor pe care le scrie. Moartea e o valoare pe care, la nevoie, o apără cu ferocitate: Rosa (Lola Dueñas), o vizitatoare care a îndrăznit s-o descrie ca pe-o fugă de responsabilitate, ca pe-o soluţie facilă, pleacă de la el din casă plîngînd. Moartea e, în fine, legătura profundă dintre Ramón şi avocata care-i susţine cauza – dreptul la eutanasie – în faţa statului spaniol: avocata (Belén Rueda) suferă, la rîndul ei, de o boală degenerativă şi i-e groază de perspectiva unei vieţi fără demnitate. Moartea e lungimea de undă pe care se întîlnesc numai ei doi. Promisiunea morţii este pentru ei (cel puţin la un moment dat) ceea ce este, pentru îndrăgostiţi, promisiunea consumării. Printr-o răsturnare care reuşeşte să nu pară nici morbidă, nici melodramatică, dragostea adevărată nu mai e dătătoare de viaţă, ci dătătoare de moarte. Deci, cine-i va da moarte lui Ramón?

    Ei bine, avem de unde alege; unul dintre lucrurile minunate din Mar Adentro / Marea dinlăuntru e bogăţia vieţii sentimentale a lui Ramón, concurenţa aproape comic de serioasă pentru titlul de Cea mai importantă femeie din viaţa lui. În primul rînd există avocata – genul de femeie matură care poate readuce un bărbat matur la stadiul reveriilor adolescentine cu prinţese triste, frumoase şi blestemate. Dar mai e şi cumnata care-l îngrijeşte cu atîta devotament (Mabel Rivera) – doar micile ei puseuri de gelozie o împiedică să se transforme într-o icoană a sacrificiului de sine. Mult mai geloasă e însă Rosa, simpla, nerafinata Rosa, care la început speră să-l inspire prin pofta ei de viaţă, pentru ca treptat să descopere că ea n-ar mai putea trăi fără inspiraţia ce-i vine din întîlnirile cu el. Una dintre marile plăceri ale filmului este descoperirea capacităţii lui Ramón de a se face folositor – aproape indispensabil – într-o casă în care, teoretic, nu poate fi decît o povară. Asta-i marea intuiţie a regizorului Alejandro Amenábar: în loc să sublinieze teribila umilinţă a condiţiei lui Ramón, în loc să dubleze prin discursul său pledoaria eroului, argumentele lui pentru demnitatea morţii, Amenábar preferă să distoneze, să-şi conducă discursul pe contrasens. Ceea ce în nici un caz nu înseamnă că vînează motive de a trăi, ca să i le ofere lui Ramón pe post de contraargumente. E mult prea sofisticat ca să facă reclamă vieţii în maniera naivă, lipsită de tact, pe care o vedem la Rosa cu ocazia primei ei vizite. Pentru Amenábar, dreptul lui Ramón de a renunţa la viaţa lui e de la sine înţeles; faptul că viaţa nu-i o obligaţie, ci un drept, e un adevăr indiscutabil. De-aceea nu e dispus să-şi piardă prea mult timp reconstituind discuţiile – nesfîrşitele polemici pe care le-a stîrnit în Spania cazul lui Ramón Sampedro. Grăitoare în acest sens e secvenţa confruntării lui Ramón cu un preot – şi el paraplegic: toată experienţa noastră în materie de filme-pledoarii ne anunţă că acesta este Marele Moment, centrul de greutate al filmului, drept care Amenábar, urmîndu-şi instinctul comic, îl dezumflă în doi timpi şi trei mişcări: cum preotul nu poate fi transportat în dormitorul lui Ramón, e nevoie de un mesager care să alerge în sus şi-n jos pe scări, şi curentul de absurditate iscat din alergătura asta omoară orice tentativă de polemică serioasă. Şi bine-i face. Nu dezbaterea generală despre eutanasie e subiectul lui Amenábar. Pentru el, Ramón nu-i un argument, e un om. Alţi regizori ar fi încercat să ne bage cu nasul în toată mizeria lui, dar el evită imaginile-şoc care ar risca să reducă personajul la propria sa neajutorare, evită ilustrarea detaliată a “vieţii nedemne” de care vorbeşte Ramón – detaliile ar reprezenta încă o violare a demnităţii sale.

    Acest decorum nu-i va împiedica pe unii spectatori să se simtă exploataţi emoţional, dar reflexele de respingere pe care le poate declanşa subiectul lui Mar Adentro sînt la fel de inadecvate ca lacrimile-instant – dintre toate filmele cu invalizi pe care le-am văzut, nu-mi pot aminti vreunul mai puţin exploatator. De exemplu, atît My left foot cît şi Born on the 4th of Julymişcător – un gînd bun. Rămîne în mintea spectatorului. au ca punct culminant o mare explozie de furie – moment în care Daniel Day-Lewis, respectiv Tom Cruise, practic îşi depun candidaturile la Oscar -, dar Ramón nu explodează (după atîţia ani, nu i-au mai rămas destule resentimente împotriva oamenilor întregi) şi, pentru mine, cel mai mare moment al lui Javier Bardem e unul în care nu face nimic – stă în pat şi umbrele zilei se aleargă pe pijamaua lui (după atîţia ani, trebuie să le ştie pe dinafară toate jocurile). Urmează cea mai spectaculoasă mişcare de cameră a lui Amenábar, cînd gîndul lui Ramón evadează şi porneşte în căutarea avocatei, şocant de ardent, de învîrtoşat şi de mişcător – un gînd bun. Rămîne în mintea spectatorului.

    Andrei Gorzo – Dilema Veche


    miercuri, 21 iulie 2010, 09:50

    more
  • Volkswagen Amarok - Viata e plina de provocari

    Testat in Raliul Dakar 2010 - noul pick-up de la Volkswagen Autovehicule Comerciale.
    Numele sau provine din limba inuitilor si inseamna „lup". Ca si lupul, Amarok se simte ca acasa in salbaticie: Noul pick-up de la Volkswagen Autovehicule Comerciale indeplineste chiar si cele mai inalte cerinte off-road. Cat de bine se descurca chiar si in conditii extreme, a demonstrat in „botezul de foc" de care a avut parte la inceputului lui 2010. La Raliul Dakar 2010, Amarok a fost desemnat autovehiculul oficial de asistenta - suportand temperaturi de 50 grade Celsius sau inaltimi de 4.700 metri. Cei 9.000 kilometri ai celui mai dur raliu din lume au fost strabatuti fara probleme.



    Amarok Challenge - Expeditie prin America de Sud.
    Amarok nu dovedeste calitatile sale doar pe teren accidentat ci si pe strazile aglomerate ale oraselor. Dovada ca Amarok se descurca de la fel de bine in conditii off-road sau urbane este expeditia Amarok Challenge. Pe un traseu de 20.000 kilometri prin America de Sud o echipa de zece piloti si tehnicieni a demonstrat cat de fiabil, robust si multilateral este noul pick-up. Expeditia a pornit pe 11 martie in orasul argentinian San Carlos de Bariloche si s-a incheiat pe 31 mai in Puebla, Mexic. In total au fost traversate 16 tari fara niciun fel de probleme.


    Sunteti pregatiti?
    Unde altii vad limite imposibil de atins, Amarok vede o provocare usor de intrecut. El combina calitati off-road, flexibilitate si eficienta ca nici un alt pick-up pana acum:
    * multumita tractiunii integrale 4MOTION eficiente pe aproape orice tip de teren.
    * multumita latimii suprafetei de incarcare - cea mai mare din segmentul sau, permite chiar incarcarea transversala de europaleti.
    * multumita motorului 2,0-l-TDI®-Biturbo*, ce seteaza noi standarde in materie de economie si eficienta.
    * si nu in ultimul rand datorita sasiului robust ce ofera stabilitate chiar si in conditii extreme de solicitare.
    Amarok nu impresioneaza doar prin calitatile ce il recomanda ca autovehicul utilitar de nadejde, ci si prin confortul, designul si functionalitatea sa de autoturism veritabil.


    Tractiune integrala 4MOTION - cuplabila sau permanenta.
    Sarcinile dificile cer un management al resurselor eficient. Prin tractiunea integrala nepermanenta (cuplabila) forta de tractiune este distribuita in mod egal pe axul din fata si cel din spate. Prin simpla apasare a unui buton tractiunea de incredere devine o certitudine pe aproape orice suprafata. Amarok este disponibil si cu tractiune permanenta, iar sistemul electronic de stabilitate ESP din dotarea de serie, amplifica siguranta indiferent de tractiunea pentru care ati optat.


    Arcuri foi heavy duty sau confort.
    Echiparea cu arcuri foi heavy duty (sarcina marita) asigura o suspensie optima in special pentru slujbe dificile. Acestea asigura un transport in siguranta chiar si pe trasee dificile cu o incarcatura de pana la 1 tona. Pentru un comportament pe traseu asemanator cu cel al unei limuzine, Amarok poate fi echipa cu arcuri foi confort. La o sarcina utila de pana la 850 kg, arcurile foi confort imbunatatesc considerabil rularea pe carosabil in special la viteze mari, reducand in acelasi timp si zgomotul de rulare.

    Motorul 2,0 L TDI® Biturbo.
    Amarok este echipat cu unul dintre cele mai eficiente motoare din zilele noastre. Cele doua turbocompresoare asigura o admisie si evacuare ce regleaza timpii de raspuns ai motorului in caz de subturatie si accelereaza productia de putere a motorului in caz de supraturatie. Cu o putere de 120 kW (163 CP) la un moment de rotatie maxim de 400 Nm treceti peste cotidian - oricare ar fi el - si asta cu un consum de energie simtitor redus. Asta pentru ca Amarok cu tractiune pe puntea spate are un consum mediu de numai 7,6 l la 100 km. Astfel, nu e de mirare masina de raliu Volkswagen Race Touareg s-a bazat pe aceeasi tehnologie BiTurbo in cel mai solicitant raliu din lume, unde autonomia si rezistenta motoarelor este testata la maxim.




    Un interior ce subliniaza calitatea si siguranta.
    Desi este considerat un vehicul utilitar, Amarok surprinde prin confortul si dotarile de siguranta demne de un autoturism Volkswagen. Interiorul ofera scaune confortabile, un habitaclu inalt, spatiu pentru picioare dar si spatii utile de depozitare, in timp ce masurile superioare de etansare confera o rulare in conditii de silentiozitate sporita. Spatiul soferului incanta ochiul privitorului prin designul ingenios dar si prin multiplele solutii de depozitare, toate acestea facand din Amarok un loc confortabil si sigur in timpul condusului.


    Sursa: Scorpion / Dan Stefan



    marti, 20 iulie 2010, 19:39

    more
  • O noua editie Schimb de Carti la Focsani



    Desi planul initial era sa luam vacanta, toti cei ce s-au adunat luna trecuta la masa noastra si-au dorit sa ne intalnim si in iulie. Asadar, pe 25 iulie 2010, ne vedem in Cheers tot la ora 15.00. Ii asteptam si pe proaspetii studenti, de care ne-a fost foarte dor in ultimele luni. Sunt nerabdatoare sa-mi povestiti despre vacanta voasta, ne vedem
    duminica!

    Alexandra



    Ce este Schimb de carti?


    "Schimb de Carti" este o serie de intalniri lunare ce se desfasoara in mai multe orase din Romania (si nu numai), simultan.

    Pe scurt, ne intalnim pentru a schimba carti intre noi si a discuta intr-un cadru cat mai liber si cat mai putin rigid, la un ceai, un suc sau o bere despre carti, autori, edituri si orice ne mai trece prin minte. Intrarea este libera si oricine poate participa.

    Puteti veni si fara carti, doar ca sa ne cunoastem si sa bem un suc impreuna. De asemenea, puteti veni si pleca oricand si puteti lua carti chiar daca n-ati adus nimic in schimb. Daca nu vreti sa luati vreo carte, desi ati adus 3, e foarte bine si asa.


    Mai multe detalii gasiti pe pagina Facebook



    marti, 20 iulie 2010, 15:59

    more
  • Sa-l ajutam pe Bogdan sa traiasca!


    Copilarie chinuita pentru un baietel de 3 ani bolnav de o forma severa de cancer. De mai bine de un an boala ii macina trupul firav in fiecare zi. Parintii si bunicii lui Bogdan nu mai au lacrimi ca sa planga. Ii doare sufletul cand il vad pe copil tintuit intr-un pat de spital la Institutul Marie Curie. Spera cu totii intr-un miracol dar la noi nu exista tratament pentru boala lui Bogdan. Ar avea o sansa la o clinica din Viena, dar pentru asta parintii au nevoie de cateva zeci de mii de euro, dar nu dispun de aceasta suma.



    Povestea lui Bogdan pe larg o gasiti aici.


    luni, 19 iulie 2010, 16:26

    more
  • Noaptea Reducerilor la Promenada Mall Focsani

    Sambata, 24 iulie, Promenada Mall si Carrefour Focsani va invita la Noaptea Reducerilor, care se va desfasura intre orele 22:00-02:00, unde discounturile oferite de catre magazinele centrului comercial, vor ajunge pana la -70% reducere.
    Nu vor lipsi de la acest eveniment: prezentare de moda si petrecere in aer liber – Warm Up Party

    Sambata, 24 iulie, incepand cu ora 22:00, caldura va topi preturile la Promenada Mall si Carrefour Focsani.



    Sunteti asteptati in numar cat mai mare!



    luni, 19 iulie 2010, 10:50







    more
  • Cupa 'Bergenbier Vrancea'


    Cupa Bergenbier - Vrancea, editia I, face parte din Cupa Ligii de Fotbal Amator Bergenbier din Romania. Competitia se va desfasura la baza sportiva EnergoSport din Focsani, din strada Marasesti, nr.76 (pasarela Odobesti). Competitia va avea loc in perioada 23 - 25 iulie 2010. Inscrierile se fac pana pe data de 20 iulie 2010, la telefon 0744 890085. Taxa de participare este de 50ron. Tragerea la sorti va avea loc in data de 22 iulie 2010, la baza sportiva, de la orele 19.00. Premiile sunt oferite de Bergenbier Romania. Prietenii stiu de ce!

    via www.sportuldevrancea.ro


    vineri, 16 iulie 2010, 16:20

    more
  • Emil Lassaria, in Aqua Land Summer Fest


    Clubul din incinta piscinei Aqua Land îşi aşteaptă clienţii in aceasta seara cu o serie de surprize. Începând cu orele 22.00, la platane îşi va face apariţia binecunoscutul DJ Emil Lassaria.

    În urmă cu zece ani şi-a făcut debutul în radio, pentru ca în foarte scurt, atras fiind de butoane şi de muzică, să producă melodii şi diferite spot-uri publicitare, devenind şi rezident în mai multe cluburi din ţară. Intrarea la eveniment este liberă pentru fete, iar băieţii vor trebui să plătească zece lei.

    via www.adevarul.ro


    vineri, 16 iulie 2010, 16:09

    more
  • What Car? a numit Volkswagen Golf BlueMotion Masina verde a anului (Green Car of the Year)


    Golf BlueMotion convinge prin emisii reduse de dioxid de carbon


    Gama de vehicule BlueMotion de la Volkswagen a adăugat încă trei premii – inclusiv premiul cel mare Green Car of the Year – pe lista sa de distincţii, de această dată la What Car? Green Awards 2010, care au fost prezentate in aceasta saptamana la o ceremonie de pe stadionul Twickenham din Londra.

    Golf BlueMotion –dublu castigator - a fost numit cel mai bun Green Small Family Car, şi de asemenea a invins ceilalti opt câştigători la alte categorii pretendenti la titlul de Green Car of the Year. Passat BlueMotion a câştigat premiul Green Family Car.

    Comentând cu privire la Golf BlueMotion, redactorul-şef Steve Fowler de la What Car? a declarat:'Modelul Golf este binemeritatul câştigător: emisiile de dioxid de carbon sunt de 99 g/km, ceea ce-l face scutit de taxa de drum şi economia sa de combustibil medie este de 74.3 mpg. Deci, desi impresionant de verde, Golf este de prima clasa, bine făcut, practic, în condiţii de siguranţă, genial de condus şi o investiţie pe termen lung accesibila. Cu siguranţă, exista alte virtuti de care aveţi nevoie? '


    Cel care a primit trofeul în numele Volkswagen a fost profesorul dr. Stefan Gies, director de dezvoltare cercetare. El a spus: 'Încă de la primul model BlueMotion lansat în 2007, strategia noastră pentru acest sub-brand de mediu inconjurator a fost de a produce vehicule de primă clasă, care sunt eficiente, durabile, practice, confortabile şi la preţuri competitive. Aceasta este ceea ce doresc clienţii noştri şi toate aceste valori sunt incapsulate in Golf.'

    Inima Golf-ului BlueMotion este un motor de 1.6 litri TDI common rail, care produce 105 CP şi 250 Nm la doar 1.500 rpm. Economia sa remarcabila este realizată printr-un pachet care include un sistem Start / Stop, anvelope cu rezistenţă scăzuta la rulare, baterie cu regenerare, angrenaje revizuite, un calculator multifuncţional care oferă vizual recomandarea schimbarii vitezelor pentru consum de combustibil optim şi modificările aerodinamice.
    În luna aprilie a acestui an, modelele Polo, Golf si Passat BlueMotion au fost numite Masina Verde a Anului la festivitatile Masina anului in lume 2010 (World Car of the Year).

    Produsele disponibile cu Tehnologie BlueMotion de la Volkswagen utilizează o serie de măsuri economice pentru a reduce consumul de carburant şi a emisiilor. Cheia pentru toata gama BlueMotion este că toate aceste masini rămân practice, confortabile şi dorite la fel ca modelele standard, pe care clientii se bazează, şi sunt la fel de uşor de servisat, reparat şi menţinut.

    via cocomkt.haipa.ro

    vineri, 16 iulie 2010, 14:11

    more

Resurse blog

In Memoriam - George Bucuroiu

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.

Parteneri