.
  • Concert de chitară Stan Zamfirescu






    Stan Zamfirescu va susţine un recital de chitară, care va avea loc marţi, 26 octombrie 20101, de la ora 19.00, la Sala ,,Mr. Gh. Pastia” a Teatrului Municipal Focşani. Programul spectacolului cuprinde lucrări de mare profunzime scrise pentru sensibilul instrument cu rezonanţe medievale şi latino, ce aparţin compozitorilor: Dionisio Aguado, Francisco Tarrega, Johann Sebastian Bach, Eric Satie. Stan Zamfirescu este unul dintre cei mai reprezentativi interpreţi de gen, cel mai agil şi important interpret din ţară al acestui instrument, recunoscut de forurile naţionale şi internaţionale (Associated Board of the Royal Schools of Music, Royal Academy Of Music). El a câştigat premiul I la toate competiţiile naţionale şi internaţionale organizate în România.

    În prezent este doctorand cu bursă şi profesor asociat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi profesor titular de chitară la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti. În 2008 a primit „Diploma de Excelenţă” din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în cadrul programului „Olimpicii şcolii româneşti” pentru activitatea didactică desfăşurată. Concertul este organizat de Ateneul Popular ,,Mr. Gh. Pastia”, în cadrul Stagiunii Camerale 2010 – 2011.


    duminica, 24 octombrie 2010, 14:46

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.