.
  • Premieră mondială: Noul Sharan



    Noul Sharan este cel mai economic MPV din clasa sa.
    La 5,3 litri/100km, modelul Volkswagen reuşeşte cea mai bună performanţa din clasa sa la economia de combustibil.
    Noul concept de configurare “EasyFold” cu până la 7 locuri.
    Primul MPV cu control automat al farurilor (Light Assist).



    Cu peste 600.000 de unităţi vândute, Volkswagen Sharan este autovehiculul favorit pentru nenumărate familii din Europa. Acum, cu premiera mondială de la Salonul Internaţional Auto de la Geneva (4-14 Martie), îşi face apariţia o generaţie complet nouă a acestui model de succes. Echipat pentru prima dată cu uşi glisante în spate, noul Sharan a fost îmbunătăţit la toate capitolele. Sunt numai două componente pe care vechiul şi noul Sharan le mai au în comun: parasolarele. Atât! În rest totul – fiecare şurub, fiecare componentă exterioară sau interioară şi toată tehnologia inclusă, inclusiv motoarele TDI şi TSI (de la 103kW/140CP până la 147kW/200CP) şi cutiile de viteze (DSG opţional) – sunt noi. Sharan 3.0 oferă performanţe de record mondial în materie de eficienţă: cu un consum de 5,3 litri la 100km, Sharan echipat cu motorul 2,0TDI şi 140CP obţine un consum de combustibil mai mic decât oricare alt MPV din clasa sa.

    Noul Sharan este un concept de design complet ce include extrem de flexibilul sistem de configurare EasyFold (cu până la şapte scaune uşor ajustabile), calitate premium, siguranţă fără compromisuri (şapte airbaguri, Light Assist, faruri bi-xenon cu lumini de drum permanente şi de poziţie cu tehnologie LED) şi alte numeroase detalii inteligente. Deasemenea noi la această generaţie Sharan sunt controlul adaptiv al şasiului (DCC) şi un sistem de reglare al nivelului. Acest confortabil MPV din segmentul superior al clasei medii a pieţei a fost croit pentru familii cu doi sau mai mulţi copii sau pentru afacerile ce au nevoie de un automobil spaţios pentru drumuri lungi.

    Ţinuta de drum şi manevrabilitatea noului Sharan echivalează nivelul de confort şi răspunsul dinamic al excelentului Passat. În plus uşurinta în folosire şi siguranţa suplimentară sunt oferite de frâna de mână electronica şi asistentul de parcare de generaţia a doua. Aceasta se traduce prin manevrarea automată a volanului pentru parcarea în spaţii chiar şi mai mici, inclusiv pe pavaj, între copaci sau chiar pe colţuri, şi în plus, acum pentru prima oara la un MPV, parcare în spic de grâu. Sisteme de entertainment de ultimă generaţie, o trapă panoramică uriaşă, operată electric (cu o deschidere cu 300% mai mare decat o trapă convenţională) şi un puternic sistem de climatizare pe trei zone garantează condiţii de călătorie excelente indiferent de perioada anului. Disponibil în versiunile Trendline, Comfortline şi Highline, până şi modelul de baza Sharan este echipat cu dotări precum aer condiţionat semiautomat (“Climatic”) şi sistem radio/CD (“RCD 210”). Singurul automobil din clasa sa, cea de-a treia generaţie Sharan va fi disponibilă cu tracţiune integrală (2,0TDI 4Motion cu 140CP). În primele ţări unde este disponibil, comenzile pentru noul model Volkswagen pot fi preluate incepând cu sfârşitul lunii martie, lansarea oficială incepând în vară.

    Patru motoare economice
    Cele patru motoare supraalimentate cu injecţie directă pe benzină sau motorină ale noului Sharan sunt cu până la 21% mai eficiente! Cele două motoare TSI oferă 110kW/150CP şi 147kW/200CP, în timp ce motoarele TDI oferă 103kW/140CP şi 125kW/170CP. Cu puteri de până la 170CP, motoarele folosesc sistemul start-stop şi de recuperare de energie (recuperarea energiei cinetice, care este temporar stocată în baterie). Cu un consum mediu de combustibil de 5,3 la 100km (145 g/km de CO2), versiunea de 140 CP a motorului de 2,0TDI – viteză maximă 194 km/h – stabileşte o nouă referinţă în domeniul eficienţei în acest segment al pieţei!

    Numărul teoretic de kilometri parcurşi cu un singur plin este impresionant: 1273 kilometri, din rezervorul de 70l. Ambele motoare TDI sunt dotate cu un convertor catalitic SCR (SCR = Selective Catalytic Reduction) care elimină în mod special oxizii de nitrogen (NOX) şi fac din Sharan, chiar şi echipat cu un turbodiesel, unul dintre cele mai curate MPV-uri din lume.
    Pentru prima oară, toate aceste motoare Euro 5 sunt disponibile impreună cu agila şi eficienta cutie de viteze cu dublu ambreiaj (DSG) oferită de Volkswagen. În cazul motorizării TSI de 200CP, cutia de viteze DSG este standard.

    Design şi dimensiuni
    Multumită motoarelor pe benzină sau motorină supraalimentate, fiecare versiune a noului Sharan a câştigat sensibil la capitolul agilitate. Un stil complet nou întăreşte această senzaţie. Contururile frontale şi posterioare concise, împreună cu pasajele proeminente ale roţilor creează o prezenţă pe şosea total nouă. Proporţiile relative ale vehiculului au deasemenea un efect dinamic, noul model – la 4,85 metri lungime – fiind cu 22 de centimetri mai lung decât vechiul Sharan. Lăţimea acestuia a crescut deasemenea, adăugând 9,2 centimetri (măsurat de la un mâner al uşii din faţă pană la celălalt), acum măsurând 1,72 metri. Rezultatul este un fascinant joc al proporţiilor şi o puternică impresie generală. Greutatea redusă însă, nu vine cu un sacrificiu al spaţiului interior la nivelul capului.
    Cea de-a treia generaţie Sharan este primul MPV Volkswagen conceput de Walter de Silva (Group Chief Designer) şi Klaus Bischoff (Brand Chief Designer) bazându-se pe noua matrice ADN de design. Design-ul caroseriei, care este în acelaşi timp estetic şi funcţional, este astfel definit de linii clare, orizontale. Este proaspăt, dar în acelasi timp neinfluenţat de un trend de design. Scopul design-ului este mai degrabă sa creeze prin proporţiile echilibrate şi liniile minimale o bază ideală pentru a da caroseriei o imagine foarte energetica.



    Partea frontală: Urmând noul ADN, Sharan reflectă fără îndoială noul design Volkswagen, în special prin partea frontală tipică Volkswagen cu un accent puternic pe planuri orizontale şi forma clar definită. Un look foarte elegant este creat de barele de negru lucios de pe grila radiatorului, elementele de crom integrate şi sigla Volkswagen cromată. Farurile duble (cu lumini de drum permanente) încorporate în conturul în formă de V al capotei pot fi comandate atât în varianta standard cat şi bi-xenon. În plus, ca o noutate la Sharan, va fi disponibilă o variantă de faruri cu control automat (Light Assist). Bazat pe un sistem cu cameră de filmat, acest regulator dinamic al farurilor detectează atât traficul din sens opus, cât şi pe cel în acelaşi sens cu vehiculul şi ajustează raza astfel încât nimeni nu este orbit (farul este parţial mascat) oferind în acelaşi timp cea mai bună iluminare a carosabilului pentru şofer. În configuraţia cu faruri bi-xenon, luminile de drum permanente şi de poziţie cu tehnologie LED sunt incluse în modulul de far. Acestea sunt compuse din 15 LED-uri individuale şi sunt poziţionate în interiorul modulului într-o configuraţie concisă.

    Partea posterioară: Partea posterioară a noului Sharan este la fel de clar structurată ca cea frontală. Elementele vizuale dominante în această zonă sunt eleronul concis de pe marginea din spate a plafonului, hayonul şi stopurile de dimensiuni mari, comparabile cu farurile ce creează o aparenţă inconfundabilă noaptea. Opţional, hayonul poate fi închis sau deschis electric.

    Profil lateral: O trăsatură distinctivă a noului Sharan este profilul lateral fluent. În timp ce desenau noul Sharan, De Silva şi Bischoff au pus accentul pe omogenitatea suprafeţelor astfel – împreună cu ampatamentul relativ mare de 2,92 metri şi lungimea totală a MPV-ului – integrând perfect uşile glisante. Poziţionarea mânerelor uşilor la stanga şi la dreapta pilonului B este extrem de practică, deoarece permite atât şoferului cât şi pasagerului sa deschidă uşa din faţă şi cea din spate cu o singură mişcare a mâinii, fără a îşi schimba poziţia. Orice părinte cu copii mici ar aprecia asta! Faptul ca uşa glisantă sa deschide către spate creează o deschidere foarte mare şi astfel un acces foarte facil către zona din spate a automobilului.

    Designerii au dat deasemenea o tentă unică look-ului geometric, clar definit al geamurilor laterale. Acestea se găsesc relativ jos, oferind o senzaţie de spaţiu şi transparenţă. Limita de jos a rândului de geamuri se ridică dinamic către capete, oferind stălpilor A şi D un caracter propriu.

    Interior
    Volkswagen a dezvoltat o configuraţie total nouă a interiorului pentru noul Sharan. Aceasta include posibilitatea alegerii între trei versiuni de bază cu cinci, şase sau şapte locuri. Multumită noului concept Easyfold, nu mai este necesar ca scaunele individuale din rândul doi şi trei sa fie scoase pentru a se putea face uz de flexibilitatea maximă a vehiculului, în schimb acestea sunt pliate în podea folosind un sistem uşor de operat. Precum scaunele din faţă, cele din rândul doi pot fi mutate înainte sau înapoi şi înclinate cu până la 20 de grade. Tetierele redesenate ale scaunelor din spate sunt în acelaşi timp sigure şi practice. Nu numai că pot fi ridicate la maxim pentru a oferi protecţie optimă chiar şi pentru pasageri înalţi, dar pot fi şi coborâte aproape până la nivelul spătarului când nu sunt folosite.

    Primul rând de scaune: Unul dintre punctele forte ale primelor două generaţii Sharan a fost poziţia dreaptă şi confortabilă a şoferului şi a pasagerului din dreapta. La această generaţie, inginerii ce se ocupă de proiectare au reuşit să îmbunătăţească şi mai mult confortul oferit de acestea. În timp ce au păstrat înalţimea scaunului aproape identică, îmbunătăţirea s-a realizat făcând poziţia de şofat mai sportivă. În combinaţie cu consola de bord foarte clară şi elegantă şi poziţia cotierei centrale şi a schimbătorului, cea mai bună poziţie de şofat este asigurată permanent. Pentru prima oară, un scaun reglabil pe 12 direcţii, cu funcţie de memorie pentru şofer este acum disponibil opţional la Sharan.

    Al doilea rând de scaune: Design-ul ergonomic al scaunelor a fost complet revizuit. Luând, ca exemplu, al doilea rând de scaune, tradiţionalele locuri din spate: acesta este format din scaune individuale ce pot fi mutate 160mm înainte şi înapoi şi oferă mult mai mult loc pentru picioare mulţumită, printre altele, creşterii înălţimii fată de podea a şezutului cu 58mm. Înalţimea relativă a interiorului rămânând neschimbată. Un punct important pentru familii este că cele două scaune exterioare pot fi din nou comandate cu scaune de copil integrate. Acestea oferă tinerilor pasageri un nivel optim de confort şi siguranţă. Scaunele sunt destinate copiilor în vârstă de trei ani sau mai mari. Suprafaţa scaunului este ridicată pentru copii cu ajutorul unui mecanism simplu, în timp ce lateralele scaunului ii ţin cu grijă pe locul lor. Suporţii laterali ai spătarului asigură de asemenea ca aceştia rămân în poziţia ideală.

    Plierea celui de-al doilea rând de scaune este deasemenea foarte uşoră, creându-se astfel o suprafaţă plană, la acelaşi nivel cu cea a portbagajului. Scaunul se deblochează simplu, cu ajutorul unei manete de pe spatar, se pliază în poziţia EasyFold şi culisează în podea.



    Al treilea rând de scaune: Accesul către al treilea rând de scaune a fost mult îmbunătăţit. În primul rând, uşile glisante se deschid foarte larg şi în al doilea rând scaunele exterioare din rândul doi se pot culisa către faţă şi înclina. Sistemul EasyFold a fost suplimentat în aceasta situaţie cu la fel de intuitivul Easy Entry, care creează un spaţiu amplu pentru accesul la cele două scaune adiţionale din Sharan – chiar şi pentru adulţi. Este ştiut că cele două scaune cele mai din spate din MPV-urile de aceste dimensiuni sunt în general rezervate copiilor, dar ampatamentul mărit (cu 75mm mai lung la 2,92 metri) face ca în Sharan aceste scaune să fie confortabile şi pentru adulţi.

    Portbagaj: Indiferent de care dintre scaunele din spate sunt pliate, suprafaţa podelei este întotdeauna plană. Chiar şi dacă doar rândul trei de scaune este pliat cu ajutorul mecanismului uşor de folosit, accesibil cu o singură mână, un spaţiu de 1,3 metri este disponibil. Încărcat până la nivelul marginii de jos a geamului, capacitatea de încărcare este de 711 litri. Mulţumită unui separator de plasă, Sharan poate fi încărcat până la plafon fără grija problemelor de siguranţă. Capacitatea de încărcare creşte în acest caz până la 1.167 litri.

    Scaunele din rândul doi pot fi pliate cu ajutorul aceluiaşi mecanism de pliere uşor de folosit. Astfel se obţine un spaţiu de depozitare continuu, care – măsurat până la tetierele scaunelor din faţă – este lung de 2,1 metri. Cu zona de bagaje extinsă astfel la maxim, se obţine un volum de incărcare până la plafon de 2.297 litri. Mai mult, folosind un sistem de management al bagajelor ce a fost nou dezvoltat, bagajele pot fi ţinute astfel în siguranţă la locul lor. Sistemul este compus dintr-o plasă şi două bare mobile telescopice, ce sunt ancorate în pereţii laterali. Se oferă deasemenea şi alte elemente suplimentare de susţinere ce permit ancorarea bagajelor.

    Consola de bord: Dispunerea de bază a consolei este o interpretare complet nouă a modelului anterior, în ciuda faptului că instrumentele cheie precum întrerupătorul luminilor şi controlul aerului condiţionat sunt practic în aceleaşi poziţii – numai că acum mai uşor de văzut şi de operat. Întreaga consolă de bord are numai diviziuni orizontale cu un element de decor ce separă secţiunile superioare şi inferioare. Toate materialele sunt de o calitate neegalată de concurenţa. Acest fapt este demonstrat de folosirea frecventă a elementelor de decor metalice la gurile de aerisire şi pe intrerupătoare.

    Consola centrală: Consola centrală a fost în mod intenţionat “scoasă în afara” către schimbătorul de viteze, făcând-o astfel mai uşor de operat. Aceasta încorporeaza sistemele audio, video şi de navigaţie, în plus – aflate sub acestea – consola aerului condiţionat Climatic sau Climatronic. Întreaga unitate de control a acestor sisteme a fost poziţionată sensibil mai sus. Toate elementele putând fi astfel găsite mai uşor şi sunt mai intuitiv de operat. Pentru sistemele de navigaţie (RNS 315 şi RNS 510) şi sistemul audio premium (RCD 510) este folosit un display cu touch-screen.

    Localizat mai jos de display, ideal poziţionat pentru a fi uşor accesibil, este întrerupătorul semnalului de avarie. Deasupra, ca şi până acum la Sharan, la toate modelele incepând cu linia de echipare Comfortline este un spaţiu de depozitare. Cel mai jos nivel al consolei centrale conţine un alt rând de întrerupătoare pentru funcţii folosite mai rar, precum dezactivarea temporară a ESP-ului sau sistemul de Park Assist. În cazul în care Sharan a fost comandat cu “Keyless Access” (sistem automat de închidere şi de pornire) butonul de pornire a motorului este amplasat direct în faţa schimbătorului, pe consola centrală. Integrată în poziţia obişnuită între cele două locuri din faţă este frâna de mînă. Cum aceasta este activată electronic pentru toată gama Sharan, actionarea se face cu ajutorul unui întrerupător intuitiv.

    Instrumentele de bord ale noului MPV sunt mai fidele noii generaţii de modele Volkswagen, decât au fost la modelul precedent. Vitezometrul şi turometrul, cele două instrumente rotunde centrale, sunt sportive şi elegante, ambele cu contururi cromate. Volanul şi coloana de direcţie sunt familiare şoferilor de Volkswagen de la modele curente precum Golf, Tiguan, Scirocco şi Passat CC. În ciuda faptului ca e total orientat către familii, panoul uşii – precum întreaga zonă din faţă – are un design sportiv.

    Linii de echipare
    Noul Sharan va fi disponibil cu trei linii de echipare: Trendline (versiunea de bază), Comfortline (versiunea medie) şi Highline (cea mai exclusivă versiune). Va fi vândut în nouă culori diferite. În doatarea standard, MPV-ul are o configuraţie cu 5 locuri (2:3). În plus, va disponobil un pachet de 6 locuri şi unul de 7 locuri. În configuraţia cu şase locuri, rândurile doi şi trei de scaune au câte două locuri cu cotiere tapiţate (2:2:2), rândul al doilea de scaune nemaiavând scaunul din mijloc. În schimb, cele două scaune sunt aşezate mai central, oferind astfel mai mult confort.
    Configuraţia cu şase locuri este astfel ideală ca versiune de business. În cazul în care clientul optează pentru varianta cu şapte locuri, al doilea rând are din nou trei scaune, ca în versiunea cu cinci locuri (2:3:2). Versiunile cu şase şi cu şapte locuri includ dotări suplimentare pentru toate liniile de echipare. Acestea includ un sistem de aer condiţionat pe trei zone (Climatronic), încorporând o unitate de aer condiţionat separată pentru controlul climatic al celei de-a treia zone.

    Sharan Trendline: în timp ce termenul de “model de bază” este corect pentru Sharan Trendline din punct de vedere al ierarhiei, în mod cert nu descrie cu acurateţe nivelul de echipare – deoarece chiar şi acest Sharan este deja foarte bine echipat ca standard! Din punct de vedere al siguranţei, de exemplu, echiparea standard conţine şapte airbaguri (inclusiv airbag pentru genunchi pentru şofer), programul de stabilizare electronică ESP (ce include asistentul de frânare şi stabilizare pentru remorcă), indicator presiune pneuri, activare automată a semnalelor de avarie în cazul frânării puternice bruşte şi încuietori electrice pentru copii pentru geamurile şi usile din spate. Deasemenea o componentă standard este frâna de mână electrică, dotată cu asistent de pornire în rampă. În exterior linia de echipare Trendline include două elemente de decor cromate pe grila radiatorului, oglinzi reglabile electric şi încălzite, lumini de drum permanente, jante de aliaj de 16” cu anvelope pe 205, geamuri fumurii şi bare, praguri, carcase oglinzi şi mânere în culoarea caroseriei.

    La interior, linia de echipare Trendline este echipată cu scaune tapiţate cu stofă atractivă (de culoare “Titanium Black” şi model “Move”), scaun şofer reglabil pe înalţime, decor de crom mat, până la 33 de spaţii de depozitare (!), cotieră reglabilă pe înălţime (ce poate fi mutată înainte sau înapoi şi conţine un compartiment de depozitare suplimentar), podea portbagaj cu compartimente diferite ce pot fi încuiate separat (în configuraţia cu cinci locuri) şi închidere automată a uşilor la pornire (poate fi dezactivată). Cum a fost evidenţiat şi anterior, multe dotări vin ca standard, închidere centralizată cu telecomandă, servodirecţie electromecanică, geamuri electrice, aer condiţionat semiautomat (“Climatic”) şi sistem radio/CD RCD210 cu patru difuzoare.
    Sharan Comfortline (Trendline plus alte dotări): În termeni pur externi, mai rafinatul Sharan Comfortline iese în evidenţă faţă de Trendline cu ajutorul dotărilor precum jantele de aliaj de 16” (“Memphis”), cu anvelope pe 215, ornament cromat suplimentar în partea de jos a grilei radiatorului şi pe conturul geamurilor laterale, bare longitudinale negre şi parbriz din sticlă termorezistentă.

    In interior tapiţeria de calitate superioară “Bridge” în nuanţele “Titanium Black” sau “Palladium Grey”, plus scaune cu contururi mai sportive şi elemente decorative “Triangle Titan” dau un sentiment mai rafinat. Scaunul şoferului poate fi ajustat electric (înaltime, înclinare a spătarului, înainte şi înapoi) şi are suport lombar manual cu patru poziţii. În plus, sunt buzunare şi mese rabatabile pe spătarele scaunelor din faţă. Pentru încărcarea obiectelor lungi, şi scaunul din dreapta şoferului poate fi complet pliat. Acesta este dotat de asemenea cu suport lombar şi este reglabil pe înălţime.
    Spaţiul de depozitare de pe consola de bord este acoperit pentru această linie de echipare, în timp ce pe plafon, în plus este prezent un compartiment pentru ochelari şi în faţa fiecărui scaun exterior din rândul al doilea este un spaţiu de depozitare în podea. Pe lângă toate acestea mai sunt incluse şi dotări precum pachetul de “lumini şi vizibilitate” şi tempomat.

    Sharan Highline (Comfortline plus alte dotări): Sharan Highline aduce o notă suplimentară de eleganţă. În exterior dotări precum jantele de aliaj de 17” (“Sydney”) cu anvelope pe 225, duze spălare parbriz încălzite şi bare suport longitudinale cromate diferenţiază această echipare de vârf.

    La interior, echiparea Highline include scaune sport îmbrăcate în piele Alcantara (disponibilă în “Titanium Black”, “Palladium Grey” sau “Corn Silk”), elemente de decor în aluminiu, scaune faţă incălzite, lumini la picioare pentru primele două rânduri de locuri, computer de bord “Plus” şi volan şi schimbător îmbrăcate în piele.

    Opţiuni speciale: Peste cele trei linii de echipare şi variante de număr de locuri, configuraţiile de Sharan pot fi croite pentru a satisface toate nevoile clienţilor. Highlight-uri tehnice precum noul Light Assist (control automat al farurilor), uşi glisante şi hayon electrice, Park Assist de generaţie 2.0, sistem audio de 300 watt Dynaudio şi “Keyless Access”.

    Noul Sharan depăşeşte si lasă mult în urmă multe limite ale acestei clase şi nu face asta oricum, ci ţinând cont de următorul aspect: preţuri foarte rezonabile!


    duminica, 2 mai 2010, 07:53



0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.