.
-
Duiliu Zamfirescu – Profil documentar al diplomatului, scriitorului şi publicistului vrancean
Vineri, 30 octombrie 2009, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea omagiază în cadrul Zilei Porţilor deschise - memoria diplomatului, scriitorului şi publicistului Duiliu Zamfirescu, al cărui nume îl poartă şi sub al cărui patronaj spiritual se află. Având în vedere faptul că personalitatea şi creaţia literară a lui Duiliu Zamfirescu sunt legate de judeţul Vrancea, Biblioteca Judeţeană şi-a propus iniţierea FONDULUI DOCUMENTAR DUILIU ZAMFIRESCU.
Fondul documentar este constituit din două manuscrise, aparţinând criticului şi istoricului literar Ioan Adam, despre viaţa şi opera lui Duiliu Zamfirescu, precum şi din fotografii şi corespondenţă despre familia scriitorului, preluate de la domnul Valeriu Avramescu, colecţionar.
În derularea acestui proiect, ne-au fost alături sponsorii DADA MUSIC şi Hypermarketul Carrefour, care au achiziţionat şi donat bibliotecii aceste documente şi cărora le mulţumim în numele comunităţii noastre, că au înţeles importanţa recuperării, conservării şi valorificării patrimoniului cultural local.
Pe 30 octombrie, cu prilejul împlinirii a 151 de ani, de la naşterea scriitorului Duiliu Zamfirescu, biblioteca va organiza o serie de evenimente, ce se vor desfăşura pe tot parcursul zilei, în toate secţiile, sub titlul Duiliu Zamfirescu – Profil Documentar. Vor fi alături de bibliotecă în derularea programului: Şcoala „Duiliu Zamfirescu” Focşani, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobeşti, Asociaţia Culturală „Duiliu Zamfirescu” Focşani, precum şi Şcoala „Nicolae Iorga” Focşani, Asociaţia Filatelică Vrancea, pictorul Octavian Ovidiu Opaiţ, voluntari şi cititori ai Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.
Vă aşteptăm să fiţi alături de noi pe tot parcursul zilei!
Director: drd. Teodora Fîntînaru
Relaţii Publice: bibl. Olaru Maria Cristina
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii: