.
  • Putere mare, consum mic



    Volkswagen a pus bazele unei noi ere pe piața propulsoarelor Motoarele TSI sunt elastice, rapide în reacții și permit nu doar economisirea combustibilului, ci și reducerea emisiilor de noxe.



    Acesta a fost mottoul Volkswagen atunci când, în 2006, a pus bazele unei noi ere în domeniul propulsoarelor cu ardere internă. Revelația anului a fost tehnologia TSI, cea care a dat viață primului motor cu o dublă supraalimentare, un compresor și o turbină ce lucrează împreună. Grație acestei tehnologii, Volkswagen a reușit să respecte cerințele principiului de la care a plecat. Astfel consumul mic nu putea fi asigurat decât de o cilindree mică, mai ales datorită reducerii forței de frecare a pieselor și subsansablurilor interne ale motorului.

    Din acest motiv a fost ales propulsorul de 1,4 litri, care, în varianta normală, aspirată, ar fi produs în jur de 75 CP. Maximul de putere se obține de regulă cu ajutorul supraalimentarii, adică prin introducerea unei cantități mai mari de aer în camera de ardere a motorului.

    În mod tradițional, supraalimentarea se realizează fie cu ajutorul unui compresor – acționat chiar de arborele cotit – fie cu ajutorul unei turbine – acționată de gazele de evacuare produse de motor. Primul prezintă avantajul unei creșteri constante de putere, sesizabile de la turații joase, dar care se pierde pe măsură ce turația motorului se mărește, iar cea de-a doua își face simțită prezența la turații ridicate, cu dezavantajul unei puteri reduse la turații joase. Inovația tehnologiei TSI constă tocmai în faptul că ambele sisteme de supraalimentare sunt prezente în mod concomitent pe același motor, completându-se în chip fericit unul pe altul.

    Inițial, intră în acțiune compresorul, după care, pe măsură ce turațiile cresc, acesta îi cedează rolul turbinei care preia sarcina până la maximum de turații. Bineînțeles că atât materialele, cât și componentele interne ale motorului au fost reproiectate astfel încât să facă față presiunii maxime de 2,5 bari generate de cele două sisteme. Rezultatul este un motor elastic, rapid în reacții, comparabil, în termeni de performanță, cu unul având o cilindree de 2,5 litri, fără însă a avea nici pe de parte cifrele de consum ale acestuia. Astfel, motorul poate produce 140 CP în versiunea „mică“, dar și 170 CP.

    Fiind capabil de astfel de cifre de putere, raportate la un consum mediu de 7,5l/100 km, nu este de mirare faptul că motorul TSI a primit numeroase premii de specialitate, drept recunoaștere a caracterului său inovativ dar și drept răsplată a muncii prolifice a inginerilor companiei Volkswagen. Primul model ce s-a putut lăuda cu o astfel de motorizare a fost Golful GT, fiind urmat imediat de modelele Jetta și Touran. Ulterior, și alte modele au beneficiat de avantajele tehnologiei TSI, de la Passat și până la T5 Multivan sau la Touarge V6 TSI Hybrid – chiar daca acestea din urmă au reprezentat doar concepte, ultimul fiind în stadiu avansat, foarte aproape de faza de producție. Dar, în afară de avantajele tehnice evidente ale propulsoarelor TSI, mai apare unul la fel de important: datorită cilindreei sale reduse, taxele aferente exploatării vehiculului, de la impozite și până la asigurări sau taxe de drum, se situează la nivelul cel mai redus posibil.



    Sursa: Porsche Romania / Scorpion

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.