.
  • Primăvara sărbătorită la Biblioteca Judeţeană

    Anul acesta primăvara va fi întâmpinată de Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, printr-o serie de acţiuni specifice după următorul program:


    SECŢIA Biblioteca pentru copii şi tineret

    Va găzdui desfăşurarea Proiectul Educaţional “Mesagerii Primăverii” ediţia a III - a. iniţiat de Drastaru Lucica, institutor din cadrul Grădiniţei nr.1-“Spiriduşii” din Focşani şi desfăşurat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar General, Casa Corpului Didactic-Focşani şi Liceul de Artă “Gheorghe Tătărăscu” Focşani În cadrul proiectului va fi organizată o Expoziţie de mărţişoare şi felicitări realizate de preşcolari, elevi şi cadre didactice din peste 40 de unităţi de învăţămînt din toată ţara. Exponatele vor putea fi admirate în cadrul Secţiei Biblioteca pentru Copii şi Tineret începând cu data de vineri 27 februarie 2009.
    Luni, 2 martie, ora 10.30, va avea loc vernisarea “Expoziţiei de mărţişoare şi felicitări“ şi reprezentanţii instituţiilor participante la proiect, vor constitui un juriu, care va alege din lucrările expuse, pe cele mai frumoase şi originale, pentru a fi premiate.
    Miercuri, 4 martie, ora 10.30, va avea loc festivitatea de premiere, unde vor fi înmânate, din partea iniţiatorilor proiectului, diplome şi cadouri participanţilor.
    Pe parcursul derulării acestui proiect, cei interesaţi vor putea să-şi aleagă, gratuit, din exponate, pentru a le dărui celor dragi.



    SEDIUL CENTRAL al Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu“

    Va găzdui, în paralel, o expoziţie de mărţişoare şi felicitări cu titlul “Verde crud“ realizată de colaboratorii noştrii la ediţiile trecute ale Târgului de mărţişoare - exponatele urmând a fi dăruite vizitatorilor bibliotecii.


    Marţi, 3 martie, ora 13.00 va avea loc în Holul Central o demonstraţie practică de design floral şi secrete ale artei de pregătire, aranjare şi oferire a florilor, realizată de doamna inginer State Dana administrator al florăriei Casa Blanca, care işi propune să transforme expresia de “comercializare a florilor” în “ARTĂ FLORALĂ”
    Tot în acest context, Saragea Paula Denisa, elevă în clasa a II-a la Şcoala “Stefan cel Mare“Focşani îşi va etala în prima sa expoziţie personală lucrările în acuarelă..
    La aceste acţiuni vor participa elevi ai Liceului de Artă “Gheorghe Tătărăscu“alături de profesor Laura Dumitru şi grupul de muzică folk al Liceului Pedagogic “Spiru Haret“ sub îndrumarea profesorului Lovin Virgil.


    SALA DE LECTURĂ

    Joi, 5 martie, ora 13.00 la Sala de lectură, Fundaţia Transilvania, prin domnul Ganea Mihai, organizează Expoziţia personală intitulată “Copaci mergători” a elevei Racoş Nicoleta.
    Expozitia va cuprinde un număr de 26 de lucrări, în ulei, ale tinerei artiste care este la a doua expoziţie personală prima fiind organizată de Biblioteca Municipală Tecuci, pe 14 decembrie 2007. La vernisaj vor participa membrii ai Asociaţiei Culturale “Duiliu Zamfirescu”, elevi şi profesori şi va avea loc o prezentare artistei făcută de directorul “Şcolii Populare de Arte“, profesorul şi artistul plastic Liviu Nedelcu.


    DIRECTOR: Drd. Teodora Fîntînaru
    Bibliotecar Relatii Publice: Maria Cristina Olaru

1 comentarii:

  1. Anonim says:

    Si de la 18 vin martisoare de la grupele pregatitoare!
    Sa asteptam premii deci?:P:o)
    Va puup!


    Inst. Mihaela

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.