.
  • Audi este numit Inventatorul European al Anului 2008


    • O înaltă distincţie pentru tehnologia Audi Space Frame
    • Biroul European de Patente premiază designul din aluminiu uşor al Audi
    • Conceptul Audi reduce cu succes consumul de carburant




    Neckarsulm/Ljubljana/Focsani – Biroul European de Patente a denumit AUDI AG Inventatorul European al Anului. Acest premiu este decernat companiilor ale căror idei au adus contribuţii semnificative la creşterea economică şi competitivă a Europei. Audi a fost premiată pentru inventarea tehnologiei Audi Space Frame (ASF).



    Günter Verheugen, vicepreşedintele Comisiei Europene, a premiat câştigătorii. „Inventatorii europeni ai anului 2008 au realizat adevărate inovaţii”. Premiul, care a fost decernat pentru a treia oară, are rolul de promovare a imaginii de „Continent al inovaţiilor” a Europei.
    „Premiul este o recunoaştere a superiorităţii noastre în domeniul tehnologiei de proiectare cu aluminiu uşor, un domeniu foarte important pentru industria construcţiei de automobile”, a declarat Rupert Stadler, preşedintele consiliului de administraţie al AUDI AG. Intrată în competiţie la categoria „Industrie”, tehnologia ASF dezvoltată de marca celor patru inele a fost aleasă câştigătoare dintre patentele concurenţilor.
    Heinrich Timm, directorul Centrului de proiectare cu aluminiu şi materiale uşoare al Audi, şi Norbert Enning, co-inventator al conceptului ASF, au fost cei care au acceptat premiul Inventatorul anului la Ljubljana. „Prin lansarea tehnologiei Audi Space Frame, compania Audi a adus o nouă dimensiune proiectării componentelor din materiale uşoare pentru industria construcţiei de automobile”, a declarat Timm.
    Rezultatul tehnologiei Audi Space Frame este o caroserie pentru automobile care este nu doar mai rezistentă şi mai sigură decât o caroserie din oţel, ci are şi o greutate mult redusă. „Acesta este un factor important pentru reducerea consumului de carburant şi a nivelului emisiilor de CO2”, a declarat Enning.



    Audi Space Frame – design din aluminiu uşor cu avantaje categoriceTehnologia Audi Space Frame a fost prezentată pentru prima dată publicului mondial la Salonul Auto Internaţional din Frankfurt, în 1993, sub forma unei caroserii pentru automobilul Audi A8. ASF este o structură foarte rezistentă din aluminiu în care sunt integrate panouri care au şi rol de susţinere a sarcinilor.
    Tehnologia Audi Space Frame este compusă dintr-o structură complexă de profile extrudate şi noduri turnate. Împreună, aceste componente creează o caroserie cu un grad ridicat de rigiditate şi automobile care oferă o protecţie la impact cu mult peste medie. Designul ASF permite reducerea semnificativă a greutăţii, îmbunătăţeşte manevrabilitatea şi reduce consumul de carburant. Automobilele Audi A8, Audi TT Coupé, TT Roadster, Audi R8 şi Lamborghini Gallardo sunt prevăzute cu caroserie Audi Space Frame.
    Norbert Enning - co-inventator al tehnologiei Audi Space Frame
    Norbert Enning, în vârstă de 51 de ani, este unul dintre cei mai inventivi angajaţi ai Audi. Enning şi echipa sa au dezvoltat tehnologia ASF sub conducerea lui Heinrich Timm, la începutul anilor ’80. „Caroseria automobilului Audi A8, care utilizează principiul ASF, este una dintre cele mai uşoare din clasa de lux”, spune Enning. De când i s-a alăturat echipei Audi în 1982, inginerul mecanic licenţiat a creat invenţii în domeniul protecţiei pentru pietoni şi al dotărilor interioare, pe lângă numeroasele invenţii cu privire la designul ASF. Enning este în prezent implicat în pre-dezvoltarea unor automobile prototip.




    Sursa: Porsche Romania / Scorpion

0 comentarii:

Leave a Reply

xiaomi

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.