• Hedonism lectorial de Ziua Poeziei, la Biblioteca




    Astăzi am sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei la Bibliotecă, într-un cadru frumos, de suflet, cu mult soare. După sufletul omului ar spune unii. Noi spunem, după sufletele copiilor care ne-au încântat cu versuri calde și voci tremurânde.


    Scriitorul Gheorghe Andrei Neagu și-a lansat ultimul volum de poezii, Lacrima iubirii, înconjurat de prietenii de la Cenaclul pe care îl coordonează, bibliotecari de la bibliotecile comunale din Vrancea și elevi de la Colegiul Național “Al. I. Cuza” din Focșani.

    Teodora Fîntînaru, directorul Bibliotecii Județene Vrancea, a făcut o incursiune lirică în poezia autorului, dezvăluindu-i misterele și înțelesurile. Mariana Vicky Vîrtosu și Constanța Cornilă au recitat din versurile poetului și prietenului de penel. Autorul însuși și-a expus gândurile și sentimentele pe care le-a resimțit scriind această carte.





    Cel mai emoționant moment însă a fost creat de copii, de elevii care au venit să sărbătorească poezia la ea acasă, într-un locaș de cultură, păstrător de cuvinte, deci și de poezie. 14 mici recitatori ne-au încântat cu vocile senine. Goethe, Shakespeare, E.A. Poe., Blaga, Stănescu, Voiculescu, Arghezi, Gheorghe Andrei Neagu sună altfel din glasurile lor. Și mai mult, și-au depășit imaginația și măiestria creând colaje ce includ versurile preferate ale copiilor și poeme cu definiții proprii date poeziei. La final copiii au primit cartea lansată cu autograf din partea autorului, în semn de recunoștință.

    Toți am fost emoționați, un moment ce trădează cu adevărat un real „hedonism lectorial”, ca să o cităm pe coordonatoarea copiilor, Prof. Ana Maria Cornilă Norocea, cea care i-a îndrumat și i-a însoțit pe copii în acest periplu poetic. S-au născut idei de colaborare între cele două generații care să sădească mai adânc dragostea celor tineri pentru poezie și să umple de un suflu nou și proaspăt experiența celor deja inițiați.

    Dante scria la intrarea pe tărâmul întunericului – “Abandonați orice speranță, voi cei ce intrați aici.” Încercând timid o metamorfozare lirică, aș spune…Abandonați orice speranță cei ce intrați pe tărâmurile poeziei, căci frumusețea cuvântului vă va încătușa.


    Anamaria Cătănoiu, Coordonator Centrul de Limbi Străine



    miercuri, 23 martie 2011, 19:56

    more
  • Ziua Internaţională a meteorologiei, la Biblioteca


    La nivel internaţional, 23 martie este „Ziua Mondială a Meteorologiei”, moment pe care Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea îl marchează printr-un atelier pe tema „Meteorologie fără frontiere”. Pentru acest eveniment biblioteca a pregătit pentru public o expoziţie de carte din care amintim titlurile: Meteorologie populară - obiceiuri şi credinţe, Meteosensibilitatea, Meteorologie fără formule, Meteorologie şi drumeţie, Omul şi clima – teorii şi scenarii.


    Activitatea de educaţie ecologică va fi moderata de consilierul psihologic Popa Anne - Marie care, alături de invitaţi, va dezbate teme legate de meteorologie. Cum de la meteorologie la vremea mereu în schimbare nu este decât un singur pas, doamna Simion Nataşa profesor la Grupul Şcolar G.G. Longinescu Focşani, va face o prezentare a metodelor de economisire a energiei şi a efectelor poluării atmosferice ce se reflectă in mod direct asupra noastră prin încălzirea globală. La prezentare vor fi alături de bibliotecă elevi ai Grupului Şcolar G.G. Longinescu Focşani.
    La nivel mondial, în tabloul acţiunilor de conştientizare a problemelor mediului înconjurător, generate de activitatea umană, se remarcă o Campanie unică în istorie, care în 2010 a reuşit să atingă cca 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de tari: Campania Earth Hour - Ora pământului. În 2011, România şi întreaga lume vor sărbători Ora pământului pe 26 Martie, între orele 20.30 - 21.30, când vă invităm să stingeţi pentru o oră luminile şi toţi consumatorii de energie. Este momentul să trecem la o schimbare pozitivă şi profundă a modului nostru de a relaţiona cu mediul.
    Vă aşteptăm joi, 24 martie, ora 14.30, în holul Sediului Central al Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, pentru a participa la discuţii pe tema „Meteorologie fără frontiere”.



    Director: drd. Teodora Fîntînaru
    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru


    marti, 22 martie 2011, 18:25

    more
  • Ziua Internaţională a Poeziei la Bibliotecă



    Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrance marchează- Ziua Internaţională a Poeziei.
    Cu acest prilej instituţia noastră găzduieşte lansarea volumului de poezie „Lacrima iubirii” - autor Gheorghe Andrei Neagu, apărută la Editura Rawexcoms, Bucureşti 2010.
    Cartea se bucură de o prefaţă a criticului literar Marius Chelaru, care scrie în primele pagini: „Un volum construit ca o lacrimă a iubirii colorată a toamnă, a nostalgie…O călătorie mai curând într-un ţinut în care înlăuntrul colorează exteriorul cu penelul înmuiat în metaforele şi argumentele versului…”.
    Suntem onoraţi să prezentam acesta carte a scriitorului Gheorg
    he Andrei Neagu, fondator al publicaţiilor Jurnalul de Vrancea, Gazeta Vrânceană, Oglinda Moldovei şi Oglinda literară şi nu în ultimul rând Preşedinte al Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu” şi deţinător a unor premii importante pentru literatură şi profesionalism cultural.
    Lansarea va fi urmată de un moment poetic realizat de elevi ai Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” Focşani, sub coordonarea doamnei profesor Ana – Maria Cornilă Norocea şi a consilierului educativ Melania Pătrăşcanu.
    Alături de bibliotecă vor sărbători Ziua Internaţională a Poeziei bibliotecari comunali, scriitori vrânceni şi cititori.
    În acelaşi context toate secţiile bibliotecii pregătesc pentru public,expoziţii de carte din lirica internaţională.
    Vă invităm luni 21 martie, ora 11, la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene (sediul din strada Mr. Gh. Sava nr.4).




    Director: drd. Teodora Fîntînaru
    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru


    miercuri, 16 martie 2011, 19:05

    more
  • Premiantii concursului 'Mama – universul meu iubit!'



    Concursul de creaţie literară „Mama – universul meu iubit!” iniţiat de Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea şi Hypermarket-ul Carrefour şi-a desemnat câştigătorii. Premierea a avut loc vineri, 11 martie 2011, la Hypermarket-ul Carrefour, în prezenţa participanţilor la concurs, a părinţilor şi prietenilor, a cadrelor didactice şi a reprezentanţilor Bibliotecii şi a Hypermarket-ului Carrefour.


    Cei 5 câştigători sunt:
    • Rovenschi Adela – cls. a IX-a A, Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” – “Te iubesc”
    • Grigorică Andreea – cls. a VII-a, Şcoala „Duiliu Zamfirescu” Focşani - “Mama – Universul meu iubit”
    • Năstase Doru – cls. a III-a, Centrul de Zi “Dănuţ” Broşteni – “Mesaj de iubire pentru o mamă înger”
    • Vasile Săftica – cls. a V-a, Şcoala cu clasele I-VIII, Nr. 1, Bilieşti – “De ziua ta”
    • Bianca Rusu – cls. a V-a D, Şcoala „ Duiliu Zamfirescu" Focşani – „Mama - Universul meu iubit!”


    „Toate cele 86 de lucrări în versuri sau proză, trimise la concurs, din tot judeţul Vrancea au dovedit că acest subiect – MAMA – este cel mai creativ şi sensibil pentru mulţi copii şi adolescenţi, toţi dovedind talent şi originalitate. Cele mai frumoase 5 creaţii literare au fost premiate cu Diplome şi premii oferite de Carrefour, iar toţi ceilalţi participanţi au primit diplome de participare. Ne-a bucurat foarte mult prezenţa numeroasă la premiere a celor care au participat la acest concurs, copii şi tineri din Focşani, Urecheşti, Bilieşti, Vizantea, Ţifeşti - Clipiceşti, Broşteni, Gura Caliţei, Păuneşti, Mărăşeşti, Bordeşti şi Moviliţa. Chiar există copii talentaţi în judeţul nostru şi BIBLIOTECA încearcă să-i încurajeze şi să-i promoveze pe cei care vor fi, cu siguranţă, scriitorii vrânceni de mâine!” - Margareta Tătăruş, coordonator Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu ” Vrancea.


    Director: drd. Teodora Fîntînaru
    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru


    luni, 14 martie 2011, 18:41

    more
  • A doua şansă pentru viaţă, la Biblioteca





    Proiectul “A doua şansă pentru viaţă” iniţiat de Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” Focşani , în parteneriat cu Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu” Vrancea şi DGASPC Vrancea se adresează tinerilor infestaţi cu HIV de la Centrul “Sf. Maria” din Goleşti, judeţul Vrancea.



    A treia întâlnire din acest proiect va avea loc la Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, joi, 10 martie 2011, la ora 17.30, când elevii voluntari de la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” Focşani, coordonaţi de dna prof. Teodora Bentz împreună cu bibliotecarii vor încerca să le ofere tinerilor de la Centrul “Sf. Maria” o după amiază de neuitat.

    Hypermarket-ul Carrefour va întregi bucuria tinerilor oferindu-le daruri de primăvară care să îndulcească această după-amiză şi care, alături de poveştile, filmele, cântecele la chitară şi orgă, pizza, sucul şi prăjiturile vor înlătura bariere de comunicare şi relaţionare contribuind la integrarea acestor tineri în activităţi educative şi recreative.

    Acest proiect îşi propune conştientizarea de către elevi a importanţei voluntariatului pentru comunitate şi implicarea activă în ajutarea unei categorii defavorizate, precum şi obţinerea unor efecte psihologice pozitive asupra tinerilor de la Centrul “Sf. Maria” din Goleşti.



    Director: drd. Teodora Fîntînaru
    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru


    miercuri, 9 martie 2011, 14:51

    more
  • Inaugurare centre Biblionet in Vrancea



    Data de 7 martie 2011, a fost una din cele mai importante din viaţa a două biblioteci publice a judeţului Vrancea, Biblioteca Publică Popeşti şi Biblioteca Orăşenească Odobeşti prin inaugurarea noilor servicii de acces gratuit la internet din cadrul proiectului Biblionet – lumea în biblioteca mea.




    Biblioteca Publică Popești a avut parte de oaspeţi de onoare de la Fundaţia IREX România în persoana Domnului Director General Paul Andre Baran, împreună cu Ionela Sîrbu - Asistenta domniei sale, Natalia Marţian – Office Assistant, domnul Ion Buga, Mihaela Vlad-Coordonator Regional Training şi Bogdan Tache-Coordonator Regional, de asemenea din partea Consiliului Judeţean Vrancea, au participat Domnul Vicepreşedinte Dragoş Petruţ Bârlădeanu şi Domnul Consilier Cătălin Daniel Ocheşelu, care au sprijinit şi au fost alături de Biblioteca Judeţeană Vrancea încă de la aplicarea întregului program Biblionet, reprezentanţi ai Consiliului Local din comuna Popeşti, Domnul Primar Nicolae Ciocănel, cadre didactice, elevi, locuitori ai comunei, mass media locală.



    Ceremonia a fost deschisă de Directorul Bibliotecii Județene Vrancea Teodora Fîntînaru care a urat bun venit oaspeţilor şi a accentuat utilitatea acestui program precum și implicarea bibliotecarilor pentru noile servicii de bibliotecă. Cu această ocazie a fost făcută o aplicaţie care a constat într-un duplex între Biblioteca Comunala Popeşti şi Filiala Ostroveni Bibliotecii Judeţene Vâlcea, aplicaţie moderată de Coordonatoarea Biblionet a Bibliotecii Judeţene Vrancea, bibliotecar Liliana Mocanu. Biblioteca Publică Popeşti a primit prin acest program 2 calculatoare şi echipamente IT în valoare de 1800 de dolari la care se adaugă şi softul necesar.

    În aceluiaşi cadru festiv, cu aceiaşi invitaţi distinşi de la IREX şi Consiliul Judeţean Vrancea s-a desfășurat și inaugurarea noilor servicii la Biblioteca Orășenească Odobești, unde au luat cuvântul Managerul Casei de Cultură Valentin Romeo Muscă în cadrul căreia se află biblioteca, Domnul Primar Daniel Nicolaş precum şi reprezentanţi ai Consiliului Local, cadre didactice, elevi şi locuitori ai oraşului. Holul Casei de Cultură a găzduit vizionarea unui film documentar despre oraşul Odobeşti. Biblioteca Orăşenească Odobeşti a primit în cadrul programului Biblionet 4 calculatoare şi echipamente IT în valoare de 3600 de dolari la care se adaugă softul aferent.

    Acestea sunt doar primele două inaugurări din cele 17 biblioteci publice ale judeţului nostru care au intrat şi primit calculatoare din cadrul programului Biblionet.


    Director: drd. Teodora Fîntînaru
    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru


    miercuri, 9 martie 2011, 14:25

    more
  • Hai pe net la bibliotecă!




    Ieri, 3 martie 2011, Campania națională Hai pe net, la care și Biblioteca Județeană Vrancea este parteneră, a continuat cu un eveniment „practic voluntar” la Sala multimedia din strada Mr. Gh. Sava, nr.4.



    Sălile multimedia au fost desemnate telecentre în scopul Campaniei naționale de alfabetizare digitală Hai pe net, susținută de Fundaţia EOS în parteneriat Programul Microsoft Unlimited Potential şi ANBPR – Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.
    Derulată în perioada 28 februarie – 5 martie în diverse locații (Primăria Municipiului Focșani, Direcția de Muncă Vrancea și Sălile multimedia ale Bibliotecii), Campania Hai pe net! a poposit ieri la noul sediu din strada Mr. Gh. Sava.


    Protagoniștii au fost 15 copii de la Centrul Dănuț din Broșteni, coordonați de prof. Elisabeta Norocea și Jana Țigăeru, care au învățat de la prietenii lor mai mari tainele calculatorului și internetului. 6 elevi voluntari de la clasa X E, Colegiul Național “Al. I. Cuza”, coordonați de prof. Constanța Coatu și consilierul educativ, prof. Melania Pătrășcanu, i-au învățat pe pitici cum să comunice on-line.

    Manolache Emanuela-Teodora, Jugaru Elena Raluca, Matei Ana-Maria, Panaite Andrada Tania, Popa Andra Corina și Filimon Mirela, alături de profesorii lor și de bibliotecari, i-au ajutat pe prietenii de la Broșteni să-și creeze conturi de e-mail și de messenger pentru a putea coresponda cu ei.
    Cele două ore petrecute în sala multimedia, care s-a dovedit aproape neîncăpătoare, au fost pline de amuzament, bucurie, agitație. Copiii au recunoscut ca mulți nu aveau calculator acasă și nu au lucrat decât puțin, “pe cel de la Centrul Dănuț…”. În rest…poate puțin pe cel de la școală. Dar au fost încântați de ideea de a putea comunica cu alți copii, din altă parte a țării sau poate chiar din altă țară. Printre râsete și fursecuri bune s-au creat și conturile mult dorite și chiar a început efectiv comunicarea on-line! Voluntarii de la liceu le-au creat de asemenea și liste de prieteni și aplicația și mai practică a constat în chat-ul pe mess între prichindei.
    Ce să vă spunem, că de fapt, pe lângă scopul campaniei în sine, ne-am dorit cel mai mult să socializăm? Să ne facem prieteni? Să legăm relații durabile?
    Această întâlnire a marcat, printre altele, și începutul și continuarea unui parteneriat educativ real între cele trei instituții: Biblioteca Județeană Vrancea, Colegiul Național Al.I. Cuza și Centrul Dănuț din Broșteni, care dorește să ofere copiilor alternative educative, culturale și de loisir.
    Voluntarii și prichindeii s-au despărțit prieteni, cu promisiuni din partea prof. Norocea să îi mai aducă la Bibliotecă, și cu promisiuni din partea voluntarilor și bibliotecarilor să-i viziteze la Centrul din Broșteni. Ne-am schimbat id-uri de mess și adrese de e-mail, și cu multe îmbrățișări și pupici dulci copiii abia s-au îndurat să plece acasă.

    Partea și mai frumoasă a întâlnirii este faptul că elevele voluntare de la liceu, cele 6 fete minunate care au fost extrem de încântate de activitate, vor să fie voluntari permanenți la bibliotecă și au cooptat și alți colegi doritori!
    Și practic…așa se nasc noi relații și idei practice…la bibliotecă. Hai pe …la noi! Fii și tu practic!

    Anamaria Cătănoiu, Coordonator Centrul de Limbi Străine


    Sursa: www.centruldelimbistraine.blogspot.com



    Director: drd. Teodora Fîntînaru
    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru


    vineri, 4 martie 2011, 18:08

    more
  • Inaugurarea a doua noi Centre Biblionet


    Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea anunţă inaugurarea a două Centre Biblionet, din bibliotecile publice vrâncene dotate cu echipamente IT donate de IREX. Vor participa reprezentanţi IREX, coordonatorul grantului, autorităţi publice, bibliotecari, mass media locală.



    Dublul eveniment va avea loc luni, 07 martie 2011:

    • ora 10:00 la Biblioteca Publică Popeşti,
    • ora 13:00 la Biblioteca Orăşenească Odobeşti

    Din decembrie 2010, cele două biblioteci beneficiază, împreună, prin Programul Biblionet, de şase calculatoare şi echipamente IT. Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea” este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates şi are ca scop dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice în România.

    Biblionet este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice româneşti.
    IREX (International Research & Exchange Board) este o organizaţie internaţională non-profit, care oferă asistenţă şi programe inovatoare menite să contribuie la creşterea calităţii în educaţie, să întărească mass media independentă şi să încurajeze dezvoltarea unei societăţi civile pluraliste.

    ANBPR s-a înfiinţat în 1990 cu scopul de a oferi o direcţie profesională bibliotecarilor. Cu peste 3 000 membri şi filiale în aproape toate judeţele, ANBPR reprezintă interesele bibliotecarilor la nivel naţional, susţine cursuri şi publică materiale de dezvoltare profesională.


    Director: drd. Teodora Fîntînaru
    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru


    joi, 3 martie 2011, 17:55, de ziua Mirunei

    more
  • Concursul de creație literară în versuri şi proză, la Biblioteca

    Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea și Hypermarket-ul Carrefour îşi propun să stimuleze creativitatea şi talentul copiilor şi tinerilor din judeţul Vrancea şi vor să premieze originalitatea acestora!

    Astfel că, în perioada 28 februarie – 7 martie 2011, lansăm Concursul de creație literară în versuri şi proză - MAMA – UNIVERSUL MEU IUBIT!

    Spune mamei ce înseamnă pentru tine și vino să sărbătorim împreună, așa cum se cuvine ziua de 8 Martie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII!


    Premierea va avea loc vineri, 11 martie 2011, în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Hypermarket-ul Carrefour unde cele mai frumoase 5 creații literare vor fi premiate de Hypermarket-ul Carrefour și cele mai reușite dintre acestea vor fi publicate într-o broșură realizată special cu această ocazie!



    Așteptăm lucrările voastre semnate şi cu datele de contact, la sediile BIBLIOTECII: Secţia pentru copii şi Tineret (str. Nicolae Titulescu nr. 12), Sediul Central (str. M. Kogălniceanu nr. 12), Sala de Lectură (str. Mr. Gh. Sava nr. 4), Filiala Sud (str. Revoluţiei nr. 13) şi la sediul Hypermarket-ului Carrefour în urnele special amenajate!

    De asemenea pot fi trimise şi în format electronic la adresa de e-mail sectia_copii@bjvrancea.ro
    Relații la telefon 0237/626.646


    joi, 3 martie 2011, 17:35, de ziua Mirunei

    more
  • Martisoare daruite la Biblioteca



    Marţi 2 martie 2011, Sediul Central al Bibliotecii Judeţene Duiliu Zamfirescu Vrancea a găzduit vernisajul Expoziţiei de mărtişoare şi felicitări - cu vânzare: Să dăruim PRIMĂVARA!


    Holul bibliotecii a fost însufleţit de un program de cântece şi poezii susţinut de elevi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni, coordonaţi de institutor Andreiu Virginica, înv Tudorancea Claudia şi prof. Iorgu Caterina cărora li s-au alăturat elevi ai Liceului Pedagogic Focşani.

    „În prima zi s-au vândut mărţişoare şi felicitări în valoare de 53 ron, ce vor fi donaţi Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni.
    Expoziţia este deschisă până pe 15 martie, iar cei ce doresc să cumpere un mărţişor şi să doneze astfel 1 leu pentru aceşti copii, sunt aşteptaţi în aceste zile la Sediul Central. Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea vă urează O PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ! şi vă invită Să dăruim PRIMĂVARA! împreună acestor copii.”



    Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru



    miercuri, 2 martie 2011, 19:27

    more

Resurse blog

In Memoriam - George Bucuroiu

Descarca gratuit peste 3750 de melodii karaoke, romanesti si straine.

Parteneri